Persoanele care merg mai mult sau mai repede au o speranță de viață mai mare, conform unui studiu
Mersul pe jos este o modalitate ușoară și accesibilă de a atinge obiectivele de exercițiu. Un nou studiu sugerează că, pentru a beneficia de efectele pozitive asupra longevității, este suficient să mergi fie mai mult, fie mai repede.
Studiul s-a bazat pe datele a 64.743 de adulți din Regatul Unit, ale căror vârstă medie era de 62 de ani. Aceștia au purtat brățări de activitate timp de o săptămână pentru a monitoriza numărul de pași și viteza de mers. În perioada de urmărire, care a durat aproximativ opt ani, au avut loc 1.697 de decese în grupul studiului, dintre care 502 din cauza bolilor cardiovasculare.
Pentru a determina viteza de mers a fiecărei persoane, cercetătorii au calculat media pașilor pe minut în cele 30 de minute de activitate maximă din ziua respectivă, care nu erau neapărat consecutive. Numărul de pași zilnici a fost clasificat în mai multe categorii: mai puțin de 5.000, 5.000 până la 7.500, 7.500 până la 10.000 și peste 10.000 de pași pe zi.
Au fost comparate grupuri cu diferite combinații ale acestor parametri cu un grup de referință format din persoane care realizau mai puțin de 5.000 de pași pe zi, la o viteză de 45 de pași pe minut. Persoanele care realizau mai puțin de 5.000 de pași pe zi, dar la o viteză mai mare, aveau un risc semnificativ mai scăzut de a muri din cauze cardiovasculare sau alte motive. De fapt, riscul lor era similar cu cel al celor care mergeau între 5.000 și 7.500 de pași pe zi, dar la o viteză mai lentă.
Realizarea a 7.500 până la 10.000 de pași pe zi a fost asociată cu cele mai scăzute rate de deces dintre toate grupurile de pași. Menținerea unei viteze rapide — de minimum 90 până la 100 de pași pe minut — timp de 30 de minute pe zi este un obiectiv promițător pentru longevitate, spun autorii. Pentru persoanele care se confruntă cu obstacole precum lipsa de timp sau de capacitate, combinații flexibile de număr de pași și viteză pot fi, de asemenea, opțiuni viabile.
Studiul a fost publicat online pe 8 septembrie 2026, de către British Journal of Sports Medicine.
