Experții analizează riscurile utilizării terapiilor genetice pentru boli comune
Terapiile genetice nu mai sunt doar o promisiune a viitorului, ci o realitate în medicina modernă. Aceste tratamente, care au scopul de a înlocui, a reduce sau a edita genele, sunt deja implementate în practica clinică.
Există peste 6.000 de boli genetice rare, dar doar o mică parte dintre acestea au ținte tratabile în prezent.
Succesul inițial al terapiilor genetice s-a concentrat pe aceste afecțiuni rare, precum atrofia musculară spinală și boala celulelor secera, însă cercetările avansează rapid către terapiile genomice pentru a trata boli comune, inclusiv colesterolul ridicat, bolile de inimă, obezitatea și diabetul.
Dar când este terapia genetică alegerea potrivită? Când beneficiile potențiale ale editării genelor depășesc posibilele daune permanente?
Într-o recentă analiză publicată în JAMA Internal Medicine, cardiologii de la Universitatea din Michigan, Eric D. Smith și Venkatesh L. Murthy, au propus strategii pentru a determina când terapia genomică este justificată.
Ce face ca o intervenție genetică permanentă să fie diferită de un tratament medicamentos pe termen lung?
Smith explică: „Medicamentele convenționale funcționează doar cât timp pacienții continuă să le administreze. Terapiile genomice pot oferi o copie funcțională a unei gene, pot reduce activitatea unei gene dăunătoare sau pot edita direct o secvență de ADN.”
Deoarece acționează la nivelul materialului genetic, multe dintre ele sunt concepute ca tratamente unice, sau „o dată și gata.” Totuși, acest lucru nu garantează că beneficiile vor dura pentru totdeauna. Multe dintre aceste terapii se bazează pe vehicule virale de livrare, iar răspunsul imun al organismului poate împiedica administrarea unei a doua doze, chiar dacă aceasta ar fi necesară.
De asemenea, este important să facem distincția între aceste tratamente și editarea liniei germinale. Terapia genetică actuală vizează celulele somatice, ceea ce înseamnă că modificările genetice nu sunt destinate să fie transmise generațiilor viitoare.
Dacă am putea preveni afecțiuni precum colesterolul ridicat, bolile de inimă, obezitatea sau diabetul cu un tratament unic, de ce nu ar trebui ca toată lumea să beneficieze de acesta?
Murthy adaugă: „Pentru boli rare și severe, cazul poate fi relativ simplu: nevoia neîndeplinită este mare, iar pacienții pot avea puține sau deloc alternative eficiente.”
Calculul devine mai complex pentru afecțiunile comune, unde terapiile genomice pot concura cu tratamentele care funcționează bine și pot fi ajustate sau oprite dacă apar probleme.
La nivel populațional, chiar și efectele secundare extrem de rare ar putea afecta un număr mare de oameni dacă milioane primesc tratamentul. Pe măsură ce terapiile trec de la boli rare la afecțiuni comune, standardele de siguranță trebuie să fie, în mod corespunzător, mai ridicate.
Cum decidem când beneficiile depășesc riscurile, pe măsură ce terapiile genetice se extind la afecțiuni mai comune?
Smith propune cinci întrebări de luat în considerare înainte de utilizarea unei terapii genomice:
1. Cât de severă este boala?
2. Există alternative eficiente și reversibile disponibile?
3. Este țesutul țintă potrivit pentru o intervenție durabilă, unică?
4. Este riscul metodei de livrare proporțional cu afecțiunea tratată?
5. Poate fi monitorizată siguranța și eficacitatea pe termen lung odată ce terapia ajunge la populații mari?
Ultima întrebare poate fi cea mai dificilă și urgentă.
Studii clinice sunt adesea prea mici și prea scurte pentru a identifica complicațiile rare sau problemele care apar la mulți ani după tratament. Aceste riscuri pot deveni vizibile doar după ce o terapie este utilizată într-o populație mult mai mare.
Ce trebuie să se întâmple înainte ca terapiile genetice să poată fi utilizate responsabil în populații mari?
Smith spune că monitorizarea pe termen lung a siguranței trebuie să fie integrată în modul în care o terapie ajunge la pacienți.
Registrile existente au demonstrat valoarea supravegherii pe termen lung, dar terapiile utilizate de milioane de oameni vor necesita sisteme independente și standardizate capabile să evalueze siguranța și eficacitatea în timp.
Medicina genomică necesită sisteme similare durabile pentru monitorizarea pe termen lung.
Există anumite boli sau ținte biologice care pur și simplu nu sunt potrivite pentru terapia genetică permanentă?
Murthy consideră că este posibil. Faptul că putem dezvolta o terapie genomică pentru o afecțiune nu înseamnă neapărat că ar trebui să facem acest lucru.
„Multe afecțiuni comune au deja tratamente eficiente care pot fi ajustate sau oprite dacă apar probleme. Deoarece intervențiile permanente nu au această flexibilitate, ele pot fi mai puțin potrivite pentru ținte care necesită ajustări frecvente ale dozelor, au o fereastră terapeutică îngustă sau prezintă riscuri substanțiale atunci când sunt corectate în exces sau insuficient.”
Viitoarele terapii genomice ar putea include „comutatoare” biologice sau alte mecanisme pentru a inversa efectele acestora. Până când aceste măsuri de precauție nu sunt dovedite fiabile, reversibilitatea ar trebui considerată un beneficiu clinic important.
Costul trebuie, de asemenea, să facă parte din discuție. Unele terapii genetice disponibile au prețuri de listă care depășesc 1 milion de dolari pe pacient, iar unele sunt semnificativ mai scumpe. Deși o terapie unică poate avea sens pentru o boală rară, care pune viața în pericol, modele de preț similare ar fi greu de susținut pentru afecțiuni care afectează milioane de oameni.
Înainte ca terapiile genomice să treacă la boli comune, trebuie să luăm în considerare nu doar dacă funcționează, ci și dacă pacienții au acces la ele și dacă sistemele de sănătate le pot susține fără a agrava disparitățile.
Ne îndreptăm spre un viitor în care un singur tratament genetic ar putea preveni bolile de inimă timp de decenii? Ce trebuie să facem bine înainte ca acest viitor să devină realitate?
Smith afirmă că această posibilitate nu mai este pur ipotetică. Studiile inițiale testează deja dacă un tratament de editare genetică poate produce reduceri durabile ale colesterolului LDL, sau „colesterolul rău.”
Înainte ca aceste terapii să fie utilizate pe scară largă, cercetătorii trebuie să demonstreze siguranța pe termen lung, durabilitatea, accesibilitatea și măsurile de precauție adecvate.
Scopul nu este de a încetini progresul, ci de a asigura că aceste terapii sunt introduse responsabil pe măsură ce trec de la tratarea bolilor rare la potențialul de a ajuta milioane de pacienți.
