Antrenamentul prenatal poate reduce riscul de depresie postpartum la femeile cu nașteri anterioare
Cercetările au arătat că antrenamentul prenatal poate reduce riscul de depresie postpartum la femei, însă doar în cazul celor care au avut anterior un copil.
Această descoperire surprinzătoare este prezentată pentru prima dată la Congresul ECNP de la München.
Depresia postpartum este o afecțiune serioasă de natură afectivă care afectează aproximativ 1 din 7 femei după naștere și poate avea consecințe importante asupra bunăstării materne și funcționării familiei, inclusiv suicid sau infanticid. Aceasta se deosebește de mai frecvent întâlnitele „baby blues”, care implică schimbări emoționale de scurtă durată în primele zile după naștere și, de obicei, se rezolvă spontan.
Studiul randomizat controlat a inclus 147 de femei însărcinate considerate a avea un risc crescut de depresie postpartum. Participantele, toate din zona Copenhaga, au primit fie antrenament cognitiv afectiv prenatal (PACT), fie îngrijire obișnuită. Datele de urmărire au fost disponibile pentru 121 de participante: 54 în grupul PACT și 67 în grupul de îngrijire obișnuită.
Antrenamentul constă în sesiuni individuale bazate pe tehnologie computerizată și realitate virtuală desfășurate pe parcursul a 5 săptămâni. Mamele viitoare au fost instruite cum să observe, să interpreteze și să răspundă la semnalele emoționale ale bebelușilor, practicând diferite moduri de reacție în situații provocatoare. Scopul a fost acela de a pregăti mamele viitoare pentru situații dificile înainte ca acestea să apară.
Cercetătorii au observat că, în rândul tuturor participantelor, femeile care au primit antrenament au avut rezultate mai bune decât cele care nu au beneficiat de acesta, însă, în ansamblu, aceste rezultate nu au fost semnificative din punct de vedere statistic. Totuși, au constatat că femeile care au născut anterior au avut rezultate semnificativ mai bune după un curs de antrenament; în cazul acestora, doar 5,3% dintre participante au suferit de depresie postpartum, comparativ cu 34,6% dintre femeile care nu au primit antrenament.
Autoarea studiului, Anne Juul Bjertrup, a declarat: „Cea mai puternică descoperire a fost în rândul femeilor care au născut anterior, ceea ce nu ne așteptam. O posibilă explicație este că intervenția le-a cerut participanților să își imagineze viitorul lor copil și interacțiunile cu acesta în timp ce completau exerciții emoționale și cognitive. Femeile care au avut deja experiența nașterii ar putea să fi avut un punct de referință mai concret pentru aceste sarcini.”
„Rezultatele noastre ne conduc să credem că depresia postpartum poate fi asociată nu doar cu modul în care se simt femeile în timpul sarcinii, ci și cu modul în care procesează informațiile emoționale, iar sarcina poate oferi o fereastră pentru tratamente preventive înainte de naștere”, a adăugat Bjertrup. „Ele ridică, de asemenea, posibilitatea ca prevenția să funcționeze diferit în funcție de numărul de sarcini. Avem nevoie de studii mai mari pentru a confirma rezultatul specific legat de paritate, pentru a identifica ce părți ale intervenției contează și pentru a înțelege care femei sunt cele mai susceptibile să beneficieze.”
„Există mai multe aspecte care necesită clarificare înainte de a putea lua în considerare introducerea acestui antrenament pe o scară mai largă. De exemplu, știm că nu există un singur motiv pentru a experimenta depresia postpartum și că această afecțiune este semnificativ influențată de factori biologici și psihosociali. Așadar, trebuie să tratăm constatările ca fiind interesante, dar indicative”, a spus Bjertrup.
Comentând, Dr. Benedetta Vai a afirmat: „Acest studiu este încurajator, sugerând că sarcina poate fi o fereastră pentru prevenirea depresiei postpartum printr-un antrenament scurt care ar putea ajunge la multe femei. Antrenamentul pare să ajute femeile să interpreteze semnalele bebelușului lor într-un mod mai pozitiv. Acest lucru poate începe un cerc virtuos, facilitând reglementarea reciprocă între mamă și copil încă de la început.”
„Acest lucru poate fi deosebit de important pentru femeile care au deja un copil: unele își aduc aminte de experiențe dificile din prima sarcină, iar conectarea cu un nou-născut în prezența unui toddler nu este ușoară. Studiul trebuie confirmat în studii mai mari, care să măsoare, de asemenea, relația mamă-copil. Dar reprezintă o direcție promițătoare.”
