Evoluția celibatului religios: indicii din căsătorie și moștenire
Cheltuielile legate de căsătorie și modelele de moștenire ar putea ajuta la explicarea evoluției celibatului religios.
Un studiu recent publicat în revista Nature Communications a investigat factorii evoluționiști asociați cu celibatul religios pe durata întregii vieți. Studiul a inclus o analiză cross-culturală globală a 352 de societăți, folosind modelarea multilevel bayesiană filogenetică pentru a testa dacă modelele de celibat erau asociate cu competiția între frați pentru resursele parentale.
De ce ar persista celibatul prin evoluție? Celibatul religios pe viață implică renunțarea la reproducere printr-o angajare permanentă într-o viață religioasă sau spirituală. Biologii evoluționiști și antropologii au considerat adesea această practică o enigmă evoluționistă, deoarece indivizii celibatari renunță la reproducerea directă.
Celibatul a fost adesea explicat ca un decalaj evoluționist sau un produs secundar al adaptării. Cercetările recente au încercat să explice celibatul religios prin selecția de rudenie și competiția pentru resurse. O explicație se bazează pe teoria selecției de rudenie, conform căreia părinții se confruntă cu compromisuri atunci când resursele sunt finite, mai ales când mai mulți descendenți concurează pentru aceleași resurse.
În sprijinul acestei ipoteze, înregistrările istorice descriu cum, în sistemele agricole cu teren limitat, împărțirea unui domeniu între mai mulți fii sau plata unor sume mari pentru căsătorii cu fiicele ar putea reduce resursele disponibile pentru fiecare descendent.
Cercetătorii au propus că, dedicând un copil unei instituții religioase, familiile ar putea reduce competiția pentru bunurile ancestrale și îmbunătăți perspectivele reproductive ale fraților rămași. Totuși, antropologia a avut un deficit de teste empirice controlate filogenetic care să evalueze dacă costurile căsătoriei și modelele de moștenire sunt asociate cu apariția și distribuția pe sexe a celibatarilor religioși în diferite societăți.
Aceast studiu a avut scopul de a aborda acest deficit de cunoștințe prin evaluarea a 352 de societăți, folosind date etnografice din baza de date eHRAF World Cultures și variabile din baza de date D-PLACE. Cercetătorii au identificat dovezi ale unei forme de celibat religios pe viață în 51 de societăți; în celelalte, nu au găsit dovezi ale acestei practici.
Cercetătorii au folosit un Grafic Acyclic Dirijat (DAG), un cadru pentru cartografierea relațiilor dintre variabile, pentru a identifica posibili factori confondatori în datele observaționale. Modelul a evaluat trei variabile socio-ecologice principale: 1. Tranzacții de căsătorie (de exemplu, zestre), 2. Compoziția maritală (poliginie, monogamie sau poliandrie) și 3. Modelele de moștenire a bogăției, inclusiv transmiterea terenului între generații.
Competiția între frații de același sex a fost centrală pentru propunerea cercetătorilor, dar nu a fost măsurată direct. În schimb, tranzacțiile de căsătorie, compoziția maritală și modelele de moștenire au servit ca proxy-uri pentru competiția pentru resursele familiale. DAG a ghidat ajustarea statistică, fără a stabili însă mecanismul propus.
Analizele au controlat pentru strămoșie comună folosind arbori lingvistici construți din date din Programul de Judecată a Similarității Automate (ASJP). Modelele statistice ale studiului au permis, de asemenea, ca asociațiile să varieze în funcție de principalele tradiții religioase (de exemplu, creștinism, hinduism) pentru a ține cont de diferențele legate de apartenența religioasă.
Analiza bayesiană a studiului a constatat că celibatul a avut loc predominant în societăți monogame, mai degrabă decât în cele poligame, și a fost, de asemenea, mai frecvent acolo unde terenul era moștenit între generații. Dintre factorii examinați, compoziția maritală, în special monogamia, a arătat cea mai puternică asociere cu prezența celibatului.
Când au fost stratificate pe sexe, modelele au sugerat că celibatul masculin era mai comun în societățile cu plăți pentru mire și moștenirea bogăției patrilineale. De exemplu, în Mongolia începutului secolului XX, răspândirea plății miresei și poligamia au coincis cu până la 40% dintre bărbați devenind călugări budiști.
Pe de altă parte, celibatul feminin tindea să fie mai comun în societățile cu plăți pentru mireasă (zestre), în special în Eurasia, precum și în cele care practicau monogamia sau poliandria. Exemplele istorice au reflectat aceste asociații. În provincia Chungcheong din Coreea de Sud, unde predominau zestre mari și monogamia, numărul mănăstirilor pentru călugărițe le depășea pe cele pentru călugări de trei ori. Printre familiile de elită din Europa medievală târzie și modernă timpurie, cererile crescute de zestre și competiția pentru titluri nobile au coincis cu rate ridicate de închidere a femeilor în mănăstiri.
Când au fost stratificate pe religie, studiul a arătat că societățile budiste și creștine au oferit cel mai puternic suport general pentru asocierile prezise. Instituțiile celibate similare ar fi putut să se dezvolte independent ca răspuns la presiuni socio-ecologice comparabile.
Studiul de față oferă dovezi cross-culturale care leagă celibatul religios de practicile de căsătorie, modelele de moștenire și competiția pentru bogățiile ereditare. Mai degrabă decât să identifice o singură cauză a celibatului religios, descoperirile sugerează că celibatul ar fi putut co-evolua cu practicile de căsătorie ca una dintre strategiile care au redus competiția pentru resursele familiale limitate. Celibatul religios a apărut probabil prin mai multe mecanisme interacționante, iar apariția sa atât la bărbați, cât și la femei reflectă parțial sexul care se confrunta cu costuri mai mari de căsătorie.
Studiul are mai multe limitări asociate cu utilizarea înregistrărilor etnografice istorice. Cei mai mulți etnografi au fost bărbați, ceea ce ar fi putut contribui la subraportarea celibatului feminin și a practicilor de căsătorie implicând femeile, în timp ce căutările s-au bazat în mare parte pe terminologia în limba engleză. Cercetătorii avertizează, de asemenea, că absența identificării celibatului într-o înregistrare etnografică nu dovedește că practica a fost absentă. Codificarea societăților în care celibatul masculin și feminin coexista a introdus, de asemenea, incertitudine în analizele specifice pe sexe.
În ansamblu, descoperirile susțin ipoteza că celibatul religios ar fi putut co-evolua cu practicile de căsătorie și de moștenire în societățile în care familiile concurau pentru resurse limitate, oferind o posibilă explicație evoluționistă pentru persistența unei practici care limitează reproducerea directă.
