Intervențiile online au sprijinit pacienții în gestionarea anxietății după durerea toracică
Un studiu randomizat a constatat că terapia cognitiv-comportamentală (CBT) online, susținută de colegi, a contribuit la reducerea anxietății după durerea toracică cu risc scăzut, în special pentru pacienții cu anxietate severă.
Un studiu recent publicat în JAMA Internal Medicine a analizat efectul intervențiilor de terapie cognitiv-comportamentală (CBT) livrate prin telemedicină la pacienții cu durere toracică cu risc scăzut și anxietate.
Durerea toracică reprezintă a doua cauză principală de vizite la departamentele de urgență din Statele Unite, cu peste 8 milioane de cazuri anual. Deși evaluarea clinică se concentrează în principal pe sindromul coronarian acut (ACS), aproape 80% dintre pacienți nu sunt diagnosticați cu urgențe cardiace sau cardiopulmonare. Acestor pacienți li se pune, de obicei, diagnosticul de durere toracică cu risc scăzut (LRCP), caracterizată prin durere toracică în absența stenozelor coronariene acute.
Impactul economic al LRCP este semnificativ, cu costuri de evaluare care ajung până la 8 miliarde de dolari anual. Anxietatea afectează până la 55% dintre pacienții cu LRCP, dar rămâne nediagnosticată în aproape 90% dintre cazuri. Este important de menționat că 50% până la 80% dintre acești pacienți dezvoltă dureri toracice persistente și continuă să caute atenție medicală, în ciuda evaluărilor cardiace negative și a asigurărilor clinice.
Anxietatea netratată în această populație duce la o utilizare crescută a serviciilor medicale și la o calitate a vieții redusă. De asemenea, anxietatea și efectele sale fiziologice pot contribui la inflamația sistemică. Prin urmare, recentele ghiduri recomandă screeningul și gestionarea anxietății și depresiei la pacienții cu LRCP recurent.
CBT s-a dovedit a fi eficientă pentru anxietate și comorbiditățile psihologice asociate, fie că este livrată față în față, prin telemedicină sau prin CBT online ghidată (iCBT). Este demn de menționat că iCBT cu suport ghidat de persoane nonprofesionale a arătat o eficiență similară cu suportul oferit de terapeuți pentru anxietate și depresie.
În ciuda acestor constatări promițătoare, o revizuire a 17 studii care au implicat 1006 pacienți cu LRCP a evidențiat lacune semnificative în cercetare: majoritatea studiilor au fost mici, metodologic limitate și au lipsit de urmăriri pe termen lung. Această bază de dovezi insuficientă subliniază nevoia de investigații riguroase și la scară largă pentru a identifica intervențiile optime pentru anxietatea pacienților cu LRCP.
Studiul PACER, o încercare clinică randomizată, evaluează trei intervenții pentru anxietatea post-LRCP: referință îmbunătățită în îngrijirea primară (Grupul 1), CBT online auto-gidată cu suport din partea colegilor (Grupul 2) și CBT prin telemedicină condusă de terapeuți (Grupul 3).
Participanții au fost recrutați din șase departamente de urgență ale Universității Indiana Health între aprilie 2021 și iulie 2024, iar urmărirea pe 12 luni s-a finalizat până în iulie 2025. Adulții eligibili aveau LRCP, erau așteptați să fie externați în termen de 24 de ore și prezentau anxietate moderată până la severă. Excluderile cheie includeau durerea toracică cu risc ridicat, traumele, spitalizările, condițiile psihice severe, instabilitatea hemodinamică, barierele în urmărire sau lipsa competenței în limba engleză.
Randomizarea a fost realizată utilizând un design cu blocuri permutate, stratificat în funcție de severitatea anxietății de bază, pentru a atribui participanții unuia dintre cele trei grupuri. Înainte de randomizare, toți participanții au primit o intervenție scurtă de 15-30 de minute, care a inclus informații despre asocierea dintre anxietate și LRCP. Grupul 1 a primit o referință îmbunătățită în îngrijirea primară, rezultatele diagnostice și materiale educaționale. Grupul 2 a avut acces la un program online de CBT cu suport din partea colegilor. Grupul 3 a participat la opt sesiuni de CBT prin telemedicină cu un terapeut instruit. Componentele terapiei de expunere au fost oferite participanților din Grupurile 2 și 3, dacă au fost identificate simptome de panică.
Evaluările au fost realizate la bază și la 3, 6, 9 și 12 luni. Rezultatul principal a fost schimbarea scorurilor Generalized Anxiety Disorder-7 (GAD-7). Rezultatele secundare au inclus măsuri ale depresiei, simptomelor somatice, incapacității funcționale și urmărirea evenimentelor cardiovasculare adverse majore (MACE).
Studiul a inclus 375 de pacienți, cu o vârstă medie de 39,9 ani, care au fost atribuiți aleatoriu unuia dintre cele trei grupuri de tratament. Participanții au intrat în studiu cu un nivel semnificativ de simptome psihologice: scorul mediu GAD-7 de 13,1 a reflectat anxietate moderată, în timp ce 58% aveau depresie și 52% aveau somatizare. Simptomele de panică erau comune, cu 75% dintre participanți testând pozitiv, în timp ce 57% au testat pozitiv pentru PTSD.
Aproximativ 80% dintre participanți au completat cel puțin o evaluare de urmărire. Cei care nu au participat erau mai predispuși să fie bărbați, să fumeze, să fie necăsătoriți sau fără partener și să testeze negativ pentru PTSD.
Pe parcursul urmării de 12 luni, iCBT cu suport din partea colegilor a dus la cea mai mare reducere a anxietății. Participanții din grupul 2 s-au îmbunătățit cu 1,22 puncte mai mult pe GAD-7 față de cei care au primit referință îmbunătățită în îngrijirea primară, corespunzând unei dimensiuni a efectului de 0,25 și o diferență statistic semnificativă. CBT administrat de terapeuți a produs, de asemenea, o îmbunătățire mai mare decât referința în îngrijirea primară, deși acea diferență nu a fost semnificativă statistic.
Avantajul iCBT cu suport din partea colegilor a fost mai pronunțat în rândul participanților care au intrat în studiu cu anxietate severă. În acest grup, scorurile GAD-7 s-au îmbunătățit cu 2,8 puncte mai mult decât cu referința în îngrijirea primară și cu 2,2 puncte mai mult decât cu CBT administrat de terapeuți, sugerând că pacienții cu cea mai mare povară de anxietate ar putea beneficia cel mai mult de abordarea susținută de colegi.
Îmbunătățirile nu s-au limitat doar la anxietate. Depresia, somatizarea și incapacitatea funcțională au prezentat, de asemenea, îmbunătățiri în toate cele trei grupuri, majoritatea avansurilor apărând în termen de trei luni și persistând în general până la 12 luni. Efectele în cadrul grupului au fost mari pentru anxietate și moderate pentru celelalte rezultate, dar nu au existat diferențe semnificative între grupuri pentru depres
