O carte nouă analizează efectele ecranelor digitale asupra deconectării sociale
Se află în curs o schimbare dramatică în modelele de comunicare umană – migrarea vieții sociale pe ecrane – iar cercetătorii emit avertismente severe cu privire la impactul pe termen lung asupra sănătății speciei noastre sociale.
În ciuda promisiunii de conectare, viața digitală a produs opusul, avertizează Vidar Halldorsson. Acesta afirmă că tehnologia redefinește creierele noastre, comunitățile și capacitatea de empatie.
„Platformele de social media, fluxurile algoritmice și interfețele digitale mediatizează din ce în ce mai mult relațiile, înlocuind interacțiunea umană directă cu angajarea uman-obiect. Implicațiile nu sunt doar culturale sau tehnologice; ele sunt profund sociologice”, explică Halldorsson în noua sa carte, „Cum utilizarea ecranelor digitale alienează societatea”.
Neurosciența deconectării
Când două persoane interacționează față în față, creierele lor se sincronizează. Studiile de neuroștiință arată că, în timpul unei conversații naturale, activitatea neurală din joncțiunea temporo-parietală dreaptă, o zonă implicată în cogniția socială, începe să se reflecte între indivizi.
Cu toate acestea, această „sincronizare a creierului interpersonal” nu apare atunci când oamenii interacționează prin ecrane.
Interacțiunea față în față activează neuronii mirror, eliberează oxitocină și generează ceea ce sociologul notabil Randall Collins numește „energie emoțională”, un stat fiziologic de atenție sporită și sentiment comun. Aceste schimburi construiesc încredere, empatie și legături sociale.
În contrast, comunicarea bazată pe ecran este descrisă de sociologi ca fiind „săracă în indicii”. Aceasta înseamnă că elimină micro-exprimările faciale, limbajul corpului, proximitatea spațială și chiar mirosul, toate acestea purtând informații sociale.
De fapt, mai multe studii recente privind utilizarea rețelelor sociale și empatia arată că timpul excesiv sau adictiv petrecut pe ecrane este corelat cu o capacitate redusă de a lua perspectiva altora.
„În vreme ce raționalismul tehnologic a adus câștiguri în eficiență și comoditate, a făcut-o sacrificând socialitatea umană”, avertizează Halldorsson.
Vacuumul ritualului
Sociologul influent Erving Goffman a descris întâlnirile cotidiene, cum ar fi un salut adresat unui vecin, o discuție în coadă sau un zâmbet comun în transportul public, ca fiind „ritualuri de interacțiune”. Aceste micro-schimburi par insignifiante, dar sociologii insistă că ele îndeplinesc o muncă socială crucială. Ele generează ceea ce un alt sociolog influent, Émile Durkheim, numește „efervescență colectivă”, sau senzația de a face parte din ceva mai mare decât tine.
Ecranele întrerup aceste ritualuri. Este acum comun să vedem oameni care se intersectează fără a interacționa, ascultând ceva pe căști sau concentrați pe ecranele lor.
Pandemia a accelerat această schimbare. Distanțarea fizică a devenit normalizată, iar substituentele bazate pe ecran – de la slujbe religioase Zoom la cursuri de fitness virtuale – au fost promovate ca înlocuiri adecvate pentru întâlnirile fizice.
„Lanțurile ritualurilor de interacțiune care odinioară formau ritmul vieții cotidiene și ofereau oamenilor securitate, stabilitate și conexiune umană au fost perturbate”, spune Halldorsson. „Fără continuitate în aceste lanțuri, viața de zi cu zi devine din ce în ce mai fluidă, neclară și neîntemeiată.”
Decesele solitare și companionii AI
Consecințele acestei deconectări se pot manifesta în extreme. În Anglia și Țara Galilor, o tendință îngrijorătoare apare din datele privind mortalitatea: numărul persoanelor care au murit singure, cu absența lor neobservată timp de săptămâni sau luni, este în creștere. Cercetările documentează acest fenomen ca un indicator măsurabil al izolării sociale, sau ceea ce unii cercetători numesc acum „decesele solitare”.
„Una dintre consecințele asociate cu schimbările transformative în ritualurile de interacțiune este o epidemie de singurătate care bântuie societățile moderne, pe măsură ce oamenii sunt privați de aspectele recompensatoare ale interacțiunii. Oamenii se simt din ce în ce mai izolați și singuri, așa cum demonstrează acțiunile întreprinse de țări precum Marea Britanie și Japonia, care au numit miniștri specifici pentru singurătate pentru a aborda această problemă în creștere”, punctează acesta.
La celălalt extrem, unii oameni abandonează complet conexiunea umană în favoarea alternativelor artificiale. Raportele recente documentează indivizi care intră în relații, chiar „căsătorii”, cu chatbot-uri AI.
Deși aceste chatbot-uri sunt concepute pentru a fi companionii perfecți, ele lipsesc de ceea ce Halldorsson numește „magia socială”, schimburile bogate în simțuri care generează empatie și încredere reale.
Fie că mor singuri sau „se căsătoresc” cu algoritmi, Halldorsson susține că ambele extreme dezvăluie aceeași problemă: eroziunea adevăratei conexiuni umane.
Ce pierdem
Ceea ce se pierde nu este doar socializarea, argumentează Halldorsson, ci oamenii își pierd „simțul șaselea”, sau conștientizarea tacită care apare prin interacțiunile repetitive față în față. Acest simț ne permite să citim camerele, să anticipăm reacțiile și să navigăm în situații sociale complexe. Așa învățăm empatia, dezvoltăm încrederea și construim comunități.
„Interacțiunea socială este balama dintre individ și societate”, afirmă Halldorsson. „Este locul unde «atomii» societății se reunesc, întărind apartenența și camaraderia care stau la baza comunităților și vieții sociale.”
Când aceste micro-interacțiuni dispar, societatea nu se prăbușește imediat, sugerează el, dar încrederea se erodează și empatia se slăbește, modificându-se fundamental modul în care interacționează societatea în timp.
Întrebarea cu care se confruntă societățile moderne, spune Halldorsson, este dacă comoditatea tehnologică merită acest cost.
„Noile ritualuri digitale care le iau locul sunt insuficiente pentru a răspunde nevoilor oamenilor. Ele nu reușesc să ofere oamenilor un puternic sentiment de apartenență, unitate, împlinire și identitate.”
