O variantă genetică asociată cu leziunile hepatice cauzate de medicamentele pentru hipertensiune
Un nou articol publicat în Acta Pharmaceutica Sinica B analizează caracteristicile clinice și asocierile genetice ale leziunilor hepatice rare provocate de medicamentele antihipertensive.
Medicamentele antihipertensive sunt prescrise pe scară largă, însă caracteristicile clinice și susceptibilitatea genetică asociate cu leziunile hepatice pe care acestea le pot provoca rămân insuficient înțelese. Autorii articolului au examinat 2.207 cazuri de leziuni hepatice induse de medicamente (DILI) incluse în rețeaua U.S. Drug-Induced Liver Injury Network între 2003 și 2024. Dintre acestea, 44 de cazuri au fost atribuite medicamentelor antihipertensive, reprezentând 2% din cazurile de DILI din registru.
Printre acestea, s-au numărat 14 cazuri asociate cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau blocanți ai receptorilor de angiotensină, 13 cazuri cu metildopa, 11 cazuri cu hidralazină și câte trei cazuri cu beta-blocante și blocante ale canalelor de calciu. Prezentările clinice au variat în funcție de medicament. Leziunile hepatice asociate cu metildopa au apărut la femei tinere și au implicat constant daune la nivelul celulelor hepatice, în timp ce alte medicamente au generat o gamă variată de tipuri de leziuni. Deși rare, au existat cazuri severe, cu doi pacienți necesitând transplant de ficat.
Analiza genetică a identificat varianta de antigen leucocitar uman HLA-B*35:01 în jumătate dintre cazurile asociate cu medicamente antihipertensive, comparativ cu 11% dintre pacienții cu leziuni hepatice atribuite altor agenți (raport de șanse 6.0; interval de încredere 95% 3.4-10.6; P = 1 × 10⁻⁸). Asocierea a fost deosebit de puternică pentru metildopa. Cei care purtau această variantă au dezvoltat leziuni hepatice mai devreme după începerea tratamentului comparativ cu non-purtătorii, cu timpi de debut raportați de 50 versus 109 zile, dar purtarea variantei nu a fost asociată cu severitatea leziunii. Rezultatele sugerează un posibil rol al unei reacții imune adaptive accelerate și identifică HLA-B*35:01 ca un marcator potențial al susceptibilității. Numărul mic de cazuri limitează concluziile, iar cercetări suplimentare sunt necesare pentru a stabili valoarea clinică a acestui marcator și pentru a clarifica mecanismele subiacente.
