Un caz clinic evidențiază diferențele dintre mielomul multiplu IgM și macroglobulinemia Waldenström

eWell
eWell

Un caz clinic evidențiază diferențele dintre mielomul multiplu IgM și macroglobulinemia Waldenström

Un nou raport de caz a fost publicat în volumul 13 al revistei Oncoscience, la 19 octombrie 2026, sub titlul „Clinical parallels and key distinctions: A diagnostic case of waldenström macroglobulinemia versus igm multiple myeloma”.

Raportul descrie un caz rar de mielom multiplu cu imunoglobulină M (IgM), care inițial a semănat cu macroglobulinemia Waldenström, o altă afecțiune a sângelui cu trăsături clinice similare. Cazul arată cum constatările din măduva osoasă și testele genetice pot ajuta la diferențierea acestor boli, care necesită abordări terapeutice diferite.

Primul autor și autorul corespondent al raportului de caz este Aarish Lalani, de la Ascension Saint Agnes Hospital din Baltimore, Maryland.

Mielomul multiplu IgM este o formă neobișnuită de mielom multiplu, reprezentând aproximativ 0,5% din cazuri. La fel ca macroglobulinemia Waldenström, implică producerea anormală de anticorpi IgM, ceea ce face ca cele două boli să fie greu de diferențiat doar prin analize de sânge.

Deși ambele afecțiuni pot determina creșterea nivelului de IgM și a vâscozității sângelui, ele diferă prin caracteristicile celulare de bază, strategiile de tratament și prognostic. Mielomul multiplu IgM afectează în principal celulele plasmatice, în timp ce macroglobulinemia Waldenström este o formă de limfom limfoplasmocitar.

Raportul descrie un bărbat de 67 de ani, care a prezentat dureri de cap persistente, greață și dificultăți de respirație. Analizele de laborator au evidențiat niveluri foarte crescute de IgM, o vâscozitate sanguină crescută și o proteină monoclonală anormală cunoscută sub numele de M-spike.

Totuși, pacientul nu prezenta mai multe dintre trăsăturile tipice ale mielomului multiplu, inclusiv anemie, niveluri crescute de calciu, disfuncție renală și leziuni osoase distructive. Aceste constatări au făcut diagnosticul deosebit de dificil, deoarece unele dintre anomaliile de laborator apar și în macroglobulinemia Waldenström.

Investigațiile ulterioare au arătat că 40–50% din celulele măduvei osoase ale pacientului erau celule plasmatice. Testele genetice au identificat și translocația cromozomială t(11;14), asociată frecvent cu mielomul multiplu IgM, dar rar observată în macroglobulinemia Waldenström.

Împreună cu absența agregatelor limfoide în măduva osoasă, aceste constatări au condus echipa medicală să stabilească diagnosticul de mielom multiplu IgM, în ciuda prezentării atipice.

„Mai mult, organomegalia și hiperviscozitatea nu sunt, de asemenea, specifice WM.”

Pacientul a primit opt cicluri de chimioterapie cu ciclofosfamidă, bortezomib și dexametazonă, urmate de un transplant autolog de celule stem și de terapie de menținere cu lenalidomidă.

Tratamentul a dus la o reducere substanțială a proteinei monoclonale anormale. Testele de control nu au mai detectat M-spike, iar biopsiile de măduvă osoasă efectuate la unu și doi ani după transplant nu au evidențiat semne de mielom. Autorii raportează, de asemenea, o remisiune continuă, fără recidivă, după întreruperea terapiei de menținere.

Cazul demonstrează de ce absența trăsăturilor clasice ale mielomului multiplu nu exclude neapărat boala. De asemenea, subliniază importanța combinării analizelor de laborator, a examinării măduvei osoase și a analizei moleculare, în loc să te bazezi pe constatări clinice izolate.

Totuși, raportul descrie un singur pacient, iar constatările sale nu pot stabili cât de frecvent apar prezentări diagnostice similare și nici nu pot prezice rezultatele tratamentului la alți pacienți.

În ansamblu, cazul subliniază importanța diferențierii corecte a mielomului multiplu IgM de macroglobulinemia Waldenström. O abordare diagnostică cuprinzătoare poate ajuta clinicienii să identifice cazurile rare sau atipice și să selecteze strategiile de tratament adecvate bolii de bază.

Distribuie acest articol