Suplimentele esențiale pentru vârstnici și cele care nu aduc beneficii
Utilizarea suplimentelor alimentare a crescut semnificativ în ultimii ani. Vitaminele, mineralele și alte produse nutriționale sunt adesea promovate ca soluții simple pentru a crește energia, sprijini imunitatea, proteja sănătatea creierului sau chiar promova longevitatea. Pentru mulți oameni, consumul de suplimente poate părea un obicei sănătos și proactiv.
Dar această percepție poate fi înșelătoare. Pentru persoanele care au deja o alimentație adecvată, multe suplimente oferă puține sau deloc beneficii măsurabile. Unele sunt pur și simplu o cheltuială inutilă. Altele nu sunt lipsite de riscuri: dozele mari de anumite vitamine și minerale pot cauza toxicitate, pot interfera cu medicamentele sau pot produce efecte adverse neintenționate asupra sănătății.
În cazul vârstnicilor, situația este mai complicată. Întrebarea esențială nu este doar dacă suplimentele sunt „bune” sau „rele”, ci dacă cineva are cu adevărat o deficiență, ce ar putea cauza această deficiență și dacă un supliment este cea mai sigură modalitate de a o aborda.
Deficiențele nutriționale devin mai frecvente odată cu vârsta. Pofta de mâncare poate scădea, sănătatea orală se poate deteriora, bolile cronice devin mai comune, iar mulți vârstnici consumă medicamente care afectează modul în care nutrienții sunt absorbiți, utilizați sau eliminați din organism. Problemele de sănătate orală, inclusiv pierderea dinților, bolile gingivale și protezele dentare prost adaptate, pot face dificile mestecarea și pot reduce varietatea alimentară.
În viața ulterioară, mesajele alimentare necorespunzătoare sunt frecvente: mâncați mai puțin, pierdeți în greutate, evitați mesele „grele”, consumați doar alimente moi. Dar aceste mesaje pot intra în conflict cu nevoia continuă a organismului de proteine, vitamine și minerale. În timp, mese mici, supe, pâine prăjită și ceaiul pot deveni o dietă care umple stomacul, dar nu îndeplinește necesitățile nutriționale.
Aceasta nu înseamnă că fiecare vârstnic are nevoie de suplimente. Se impune ca suplimentarea să fie țintită: bazată pe deficiențe confirmate, factori de risc clari, utilizarea medicamentelor sau dovezi că cineva nu obține suficient din alimentație.
Un exemplu clar este vitamina B12. Deficiența de B12 devine mai comună odată cu vârsta, parțial pentru că stomacul poate produce mai puțin acid, necesar pentru a elibera B12 din alimente. Nivelul scăzut de B12 poate cauza anemie, oboseală, probleme nervoase, amorțeală sau furnicături și, uneori, probleme de memorie sau confuzie. Anumite medicamente, inclusiv metformin și inhibitorii de pompă de protoni, pot crește riscul. Suplimentarea cu B12 orală în doze mari funcționează adesea bine, deși unii oameni necesită injecții.
Folatul este de asemenea important, în special pentru formarea globulelor roșii și producția de ADN. Nivelurile scăzute de folat pot crește homocisteina, un marker sanguin asociat cu bolile cardiovasculare și declinul cognitiv, deși acest lucru nu dovedește că suplimentele de folat previn aceste afecțiuni. Folatul sau alte vitamine B pot ajuta grupuri selectate, cum ar fi persoanele cu niveluri scăzute de folat sau B12, cu homocisteina crescută sau cu deficiențe cognitive ușoare. Însă, deficiența de B12 ar trebui să fie luată în considerare înainte ca folatul să fie prescris singur, deoarece folatul poate îmbunătăți unele semne sanguine ale deficienței de B12, în timp ce deteriorarea nervoasă continuă.
Vitamina D este o altă preocupare comună. Deficiența este mai probabilă la vârstnicii cu expunere limitată la soare, mobilitate redusă, piele mai închisă, care locuiesc în cămine de îngrijire sau care au diete sărace în alimente bogate în vitamina D. Suplimentarea poate fi adecvată atunci când nivelurile sunt scăzute, expunerea la soare este limitată sau cineva are osteoporoză, căderi recurente sau un risc crescut de fracturi. Totuși, mai mult nu înseamnă automat mai bine. Un studiu mare a constatat că suplimentarea cu vitamina D nu a redus semnificativ riscul de fracturi la vârstnici sănătoși, care nu au fost selectați pentru deficiență.
Calciul și magneziul sunt esențiale pentru funcția oaselor, mușchilor și nervilor, dar, unde este posibil, acestea ar trebui să provină din alimente. Suplimentele pot fi utile atunci când aportul alimentar este insuficient sau când este prezentă osteoporoza, dar consumul excesiv ar trebui evitat. Magneziul este adesea promovat pentru somn, dar dovezile privind utilizarea de rutină ca tratament pentru insomnie rămân limitate.
Multivitaminele pot fi utile pentru vârstnicii care consumă foarte puțin sau au o varietate alimentară redusă, dar nu ar trebui considerate o asigurare nutrițională pentru toată lumea. Într-un studiu amplu pe trei cohorte din SUA, utilizarea zilnică a multivitaminelor nu a fost asociată cu un risc mai mic de deces. Alte cercetări explorează dacă multivitaminele pot afecta marcajele îmbătrânirii biologice, dar rămâne neclar dacă aceasta se traduce în sănătate mai bună, independență sau durată de viață.
Unul dintre cele mai neglijate „suplimente” în viața ulterioară nu este o vitamină, ci proteinele. Mulți vârstnici consumă prea puține proteine sau evită alimentele bogate în proteine, cum ar fi carnea, peștele, ouăle, produsele lactate, fasolea sau lintea. Consumul scăzut poate contribui la sarcopenie, pierderea de masă musculară și forță asociată cu vârsta, crescând riscul de căderi, fragilitate și pierdere a independenței. Grupurile de experți recomandă, în general, un aport de aproximativ 1,0 până la 1,2 grame de proteină pe kilogram de greutate corporală pe zi pentru vârstnicii sănătoși. Aporturi mai mari sunt uneori necesare în timpul bolii, fragilității sau recuperării, cu excepția cazului în care cuiva i s-a recomandat să-și restricționeze proteinele din cauza unei boli renale sau a altei afecțiuni.
Suplimentarea nesupravegheată sau excesivă poate fi dăunătoare. Doze mari de vitamina D sau vitamina A pot cauza toxicitate. Fierul nu ar trebui luat fără o deficiență confirmată decât dacă este recomandat de un specialist în sănătate. Unele suplimente interacționează cu medicamentele. Revizuirile dovezilor au constatat că unele suplimente de antioxidanți în doze mari, în special beta-carotenul și vitamina E, pot crește riscul de mortalitate în anumite populații.
O abordare rațională începe cu alimentația, nu cu pastilele. Aceasta înseamnă examinarea apetitului, schimbărilor de greutate, problemelor de mestecare sau înghițire, varietății alimentare, afecțiunilor medicale, utilizării medicamentelor și dacă cineva are suficient sprijin pentru a face cumpărături, a găti și a mânca bine. Testele de sânge pot fi necesare, în special pentru
