Pierderea mirosului și gustului afectează profund bunăstarea
O cercetare realizată de Universitatea din East Anglia arată că pierderea mirosului poate influența calitatea vieții la fel de grav ca afecțiuni precum diabetul, accidentele vasculare cerebrale, boala Parkinson sau insuficiența renală.
Pentru milioane de oameni, capacitatea de a simți mirosul unei cafele de dimineață sau de a gusta o masă gătită acasă este un aspect de care nu se gândesc prea mult. Însă un nou studiu demonstrează că, atunci când aceste simțuri dispar, viața poate deveni rapid sumbră, pacienții raportând niveluri de nefericire comparabile cu cele ale unor boli cronice severe.
Descoperirile contestă credința larg răspândită că pierderea mirosului sau a gustului este doar o inconveniență și scot în evidență ceea ce experții consideră a fi o subestimare periculoasă a cât de debilitante pot fi aceste afecțiuni.
Cercetarea a analizat ani de dovezi medicale din zeci de studii care compară scorurile calității vieții în cazul unui spectru larg de boli cronice, inclusiv diabet, accidente vasculare cerebrale, insuficiență cardiacă, astm și alte condiții cardiovasculare și respiratorii.
Coordonatorul studiului, Prof Carl Philpott, de la Școala Medicală din Norwich, a declarat: „Am descoperit că tulburările de miros și gust produc constant suferință emoțională, socială și psihologică semnificativă, rivalizând adesea cu afecțiuni considerate de obicei ca fiind modificatoare ale vieții.”
Pacienții au descris pierderea plăcerii de a mânca, dificultăți în socializare, o anxietate crescută legată de siguranța personală – cum ar fi incapacitatea de a simți mirosul de fum sau gaz – și un sentiment deranjant de amorțeală emoțională.
„Poate că cel mai alarmant a fost faptul că ratele depresiei și ale retragerii sociale în rândul persoanelor cu pierderea mirosului și gustului s-au dovedit a fi constant ridicate.”
Studiul a constatat că, pentru mulți suferinzi, mâncatul nu mai este una dintre plăcerile vieții, ci devine un act pur funcțional. „Mirosul reprezintă cea mai mare parte din ceea ce oamenii percep ca gust,” a explicat Prof Philpott. „Așadar, când acesta este pierdut, mesele pot părea fade, metalice sau chiar respingătoare. Unii oameni pierd în greutate din cauza lipsei apetitului, în timp ce alții iau în greutate în căutarea unor arome mai puternice sau mai dulci.”
Revista subliniază cum această pierdere senzorială afectează profund viața de zi cu zi, perturbând mesele în familie, sărbătorile și ritualurile sociale pe care majoritatea oamenilor le consideră de la sine înțelese.
În ciuda acestor efecte profunde, tulburările de miros și gust au fost istoric neglijate de sistemele de sănătate, o situație pe care autorii o descriu ca fiind profund îngrijorătoare.
Prof Philpott a afirmat: „Problema este că medicii adesea liniștesc pacienții că problema este minoră sau temporară, chiar și atunci când simptomele persistă ani de zile. Există puține servicii specializate, iar accesul la tratament rămâne limitat.”
Cu toate acestea, cercetarea noastră arată că, atunci când pacienții completează chestionarele standard de calitate a vieții, scorurile lor se potrivesc adesea – sau chiar scad sub – cele observate la persoanele cu afecțiuni pe termen lung recunoscute.
Pandemia Covid a adus o atenție bruscă asupra pierderii mirosului, cunoscută sub numele de anosmie, și a pierderii gustului, cunoscută sub numele de ageusie, pe măsură ce milioane de oameni au experimentat simptomele în timpul infecției. Deși mulți s-au recuperat, alții au rămas cu percepții senzoriale permanente sau distorsionate – inclusiv parosmie, în care mirosurile obișnuite devin nauseboase.
Însă munca noastră sugerează că Covid a expus doar o problemă care a existat decenii întregi – una pe care medicina a fost lentă să o ia în serios. „O recunoaștere mai bună, investiții în clinici specializate și o cercetare mai amplă în tratamente sunt urgent necesare – nu ca o chestiune de confort, ci de sănătate și bunăstare genuine,” a adăugat acesta.
