Biomarkerii bolii Alzheimer prezic declin cognitiv rapid la vârstnici foarte în vârstă
Declinul cognitiv la persoanele foarte în vârstnice a fost considerat timp de decenii o consecință aproape inevitabilă a îmbătrânirii.
În practica clinică, acest lucru a dus la interpretarea multor probleme de memorie la pacienții cu vârsta de peste 80 de ani ca fiind parte naturală a îmbătrânirii, fără a se investiga mai departe cauza acestora. Totuși, această viziune este din ce în ce mai contestată pe măsură ce cunoștințele despre bolile neurodegenerative avansează și devin disponibile instrumente mai precise pentru detectarea lor.
Un studiu condus de cercetătorii de la Institutul de Cercetare Sant Pau (IR Sant Pau) și publicat recent în Neurology oferă dovezi noi privind valoarea biomarkerilor bolii Alzheimer în acest grup de vârstă. Studiul, care a vizat persoane cu vârsta de 80 de ani și peste cu deficiențe cognitive ușoare, arată că prezența biologiei bolii Alzheimer, determinată prin biomarkeri în lichidul cefalorahidian și sânge, nu este doar comună, ci este de asemenea constant asociată cu un risc mai mare de declin cognitiv rapid și progresie către demență.
Aceste descoperiri contestă credința încă răspândită conform căreia biomarkerii au o valoare limitată la vârste foarte avansate din cauza coexistenței multiplelor condiții. Dimpotrivă, studiul arată că, chiar și în acest context clinic mai complex, identificarea patologiei de bază continuă să ofere informații relevante despre progresia pacienților.
„Nu fiecare problemă de memorie după vârsta de 80 de ani este normală, iar asumarea că este poate duce la subdiagnosticarea unor boli precum Alzheimer”, afirmă Dr. Ignacio Illán-Gala, un cercetător din cadrul Grupului de Neurobiologie a Demențelor de la IR Sant Pau, neurolog la Spitalul Sant Pau și unul dintre autorii studiului. „Trebuie să depășim influența vârstei în îngrijirea acestor pacienți și să ne îndreptăm spre un diagnostic mai precis, inclusiv la vârste avansate”, adaugă el.
Diagnosticarea clinică este deosebit de imprecisă la vârste înaintate fără biomarkeri. Una dintre principalele provocări în abordarea declinului cognitiv la persoanele foarte în vârstă este limitarea acurateței diagnosticelor bazate exclusiv pe evaluarea clinică. În practică, mulți pacienți cu vârsta de peste 80 de ani sunt evaluați fără utilizarea biomarkerilor, introducând un grad ridicat de incertitudine cu privire la adevărata cauză a simptomelor lor. Această abordare, care rămâne răspândită în rândul clinicianilor, este justificată în mare parte de frecvența ridicată a condițiilor coexistente la vârste avansate.
În această grupă de vârstă, diferite boli neurodegenerative, anomalii vasculare și alte procese legate de îmbătrânire coexistă frecvent și pot afecta simultan cogniția, producând prezentări clinice mai heterogene și mai puțin specifice decât cele observate la vârste mai tinere.
Pe măsură ce vârsta crește, diferențele în performanța cognitivă între persoanele cu și fără boala Alzheimer tind să devină mai mici în etapele timpurii. Deși pacienții cu biologia bolii Alzheimer au o performanță mai slabă, în special la testele de memorie, aceste diferențe sunt relativ modeste și se suprapun considerabil cu rezultatele pacienților fără boală. Aceasta limitează capacitatea de discriminare a evaluării clinice, contribuind astfel la nihilismul diagnostic și terapeutic.
Pacienții mai în vârstă au adesea multe condiții coexistente care pot afecta memoria, iar încrederea exclusiv în evaluarea clinică poate duce la diagnostice inexacte. De fapt, aproximativ jumătate dintre cazuri nu corespund unei boli Alzheimer pure, ceea ce înseamnă că, fără biomarkeri, este dificil să se determine ce cauzează declinul cognitiv și să se anticipeze cu precizie progresia acestuia.
Studiul a analizat 167 de persoane cu vârsta de peste 80 de ani cu deficiențe cognitive ușoare din cohorta Sant Pau Initiative on Neurodegeneration (SPIN), o cohortă clinică de vârf în bolile neurodegenerative, în care pacienții sunt evaluați sistematic folosind biomarkeri. Aproape 70% dintre aceștia aveau biologie compatibilă cu boala Alzheimer, determinată prin analiza proteinelor caracteristice în lichidul cefalorahidian, cum ar fi raportul p-Tau181 la β-amyloid și corelatul său bazat pe sânge, p-Tau217.
Deși diferențele cognitive între pacienții cu și fără această biologie erau relativ subtile la început, progresia lor în timpul urmării a fost clar diferită. În mod specific, pacienții cu biologia bolii Alzheimer au experimentat un declin cognitiv mai rapid decât cei fără dovezi ale bolii, măsurat utilizând Mini-Mental State Examination (MMSE), o scală utilizată pe scară largă pentru evaluarea funcției cognitive globale. Pacienții cu biologia bolii Alzheimer au arătat un declin mediu de 0,47 puncte pe an, comparativ cu 0,18 puncte pe an în rândul celor fără dovezi ale bolii. Deși această diferență este moderată pe an, devine semnificativă clinic atunci când este considerată cumulativ, traducându-se în progresie mai rapidă spre o incapacitate mai mare și pierderea independenței.
De asemenea, prezența acestor biomarkeri a fost asociată cu un risc mai mare de progresie către demență în timpul urmării. Descoperirile sugerează că biomarkerii bazați pe sânge identifică prezența patologiei și oferă informații relevante despre comportamentul acesteia în timp. În special, niveluri mai ridicate de p-Tau217 au fost asociate cu un risc mai mare de progresie către demență, cu creșteri ale riscului apropiindu-se de 50%, în funcție de nivelurile biomarkerului. Aceasta consolidează utilitatea sa nu numai dintr-o perspectivă diagnostică, ci și ca un instrument pronostic.
„Pe măsură ce vârsta crește, diferențele în performanța memoriei între persoanele cu și fără boala Alzheimer tind să devină mai mici, făcând boala mai dificil de identificat pe baza evaluării clinice”, explică Dr. Illán-Gala. „Cu toate acestea, ceea ce diferă clar este evoluția bolii: persoanele cu această biologie au un prognostic mai slab și o progresie mai rapidă a declinului cognitiv pe termen mediu.”
În această privință, informațiile furnizate de biomarkeri sunt deosebit de relevante pentru practica clinică în rândul adulților în vârstă. „A ști dacă acești pacienți au biologia bolii Alzheimer nu doar că face posibilă rafinarea diagnosticului, ci și anticiparea progresiei lor și adaptarea mai bună a managementului clinic și a planificării îngrijirii”, spune Dr. Chiara Ceriello. Astfel, chiar și la vârste avansate, prezența biologiei bolii Alzheimer nu este o constatare incidentală, ci un factor care influențează semnificativ traiectoria clinică a pacientului și permite clinicianilor să anticipeze progresia acesteia mai precis.
Un biomarker bazat pe sânge facilitează diagnosticul și implementarea clinică. Dincolo de valoarea sa pronostică, unul dintre cele mai relevante aspecte ale studiului este posibilitatea de a traduce aceste constatări în practică clinică prin utilizarea biomarkerilor din sânge, cum ar fi p-Tau217. Spre deosebire de tehnicile tradiționale, precum puncția lombară sau tomografia cu emisie de pozitroni (PET
