Stimularea cu ultrasunete reduce rigiditatea mușchilor gambei pentru prevenirea accidentărilor
Accidentele musculare sunt o problemă frecventă în sport, iar leziunile mușchilor triceps surae, care includ gastrocnemius și soleus, pot afecta semnificativ performanța sportivă și revenirea în competiție.
Un factor care se consideră că influențează susceptibilitatea unui mușchi la întinderi este rigiditatea pasivă a mușchilor, care se referă la rezistența unui mușchi relaxat la întindere. Un studiu genetic recent a întărit ideea că mușchii mai rigizi sunt mai predispuși la accidentări, sugerând că rigiditatea pasivă a mușchilor este un factor de risc important. Prin urmare, găsirea unor metode sigure și fezabile pentru a reduce această rigiditate ar putea ajuta la prevenirea accidentărilor asociate.
Mai multe strategii, inclusiv întinderea, căldura și vibrațiile, pot reduce semnificativ rigiditatea pasivă a mușchilor. Cercetările în aceste domenii s-au concentrat pe mușchii situați aproape de suprafața pielii. Soleus, unul dintre mușchii principali ai triceps surae, se află adânc sub gastrocnemius medial și lateral, ceea ce îl face un obiectiv dificil. Stimularea cu ultrasunete este utilizată în sport și reabilitare, având efecte atât de încălzire, cât și mecanice asupra țesutului biologic. Deoarece ultrasunetele de frecvență mai joasă pot pătrunde relativ adânc în țesut, se pune întrebarea: ar putea ultrasunetele reduce rigiditatea unui mușchi profund precum soleus?
În acest scop, o echipă de cercetare formată din studentul la doctorat Tomohiro Umeda, profesorul Tatsuya Hojo și profesorul Taku Wakahara de la Școala de Sănătate și Științe Sportive de la Universitatea Doshisha din Japonia, a examinat efectele stimulării cu ultrasunete asupra rigidității mușchilor gambei la 20 de adulți sănătoși. Lucrările lor au fost disponibile online pe 6 august 2026 și publicate în Volumul 206 al Journal of Biomechanics pe 1 septembrie 2026.
O gamă aleasă aleatoriu a fiecărei picioare a primit 10 minute de stimulare continuă cu ultrasunete la o frecvență de 1 megahertz (MHz) și o intensitate de 2,0 W/cm², în timp ce cealaltă picior a servit ca grup de control netratat. Cercetătorii au folosit elastografia cu unde de tăiere, o tehnică de imagistică care măsoară cât de repede călătoresc undele mecanice prin țesut, pentru a evalua rigiditatea mușchilor înainte și imediat după stimularea cu ultrasunete. O viteză mai mare a undelor de tăiere indică, în general, un țesut mai rigid, astfel încât o scădere a vitezei undelor de tăiere (SWV) a fost interpretată ca o scădere a rigidității pasive a mușchilor.
Rezultatele au arătat o diferență clară între soleus și gastrocnemiusul medial. SWV, un indicator al rigidității pasive a mușchilor, a scăzut semnificativ în soleus după stimularea cu ultrasunete, în timp ce nu s-au observat schimbări semnificative în piciorul netratat. În contrast, nu s-au observat modificări semnificative în SWV în gastrocnemiusul medial, mai superficial. Interesant este că participanții care aveau inițial mușchi soleus mai rigizi au arătat tendința de a avea reduceri mai mari ale rigidității după stimularea cu ultrasunete.
„Constatările noastre sugerează că stimularea cu ultrasunete ar putea avea potențialul de a reduce noninvaziv rigiditatea pasivă a mușchilor adânci, cum ar fi soleus”, afirmă Umeda. „În viitor, această abordare ar putea contribui la dezvoltarea strategiilor de condiționare și reabilitare pentru prevenirea accidentărilor musculare legate de sport.”
Răspunsurile diferite ale soleusului și gastrocnemiusului medial pot fi parțial legate de locațiile lor anatomice. Soleusul se află la aproximativ 2,44 cm sub piele, în timp ce gastrocnemiusul este mult mai aproape de suprafață, la doar aproximativ 0,53 cm. În plus, diferențele în compoziția țesutului muscular pot contribui, de asemenea, la răspunsurile lor diferite, deși mecanismele subiacente rămân neclare. „Cercetările viitoare ar putea clarifica parametrii optimi ai ultrasunetelor pentru diferite mușchi și ar putea identifica care indivizi răspund cel mai eficient la stimularea cu ultrasunete. Astfel de cunoștințe ar putea duce la strategii de condiționare și reabilitare mai individualizate pentru sportivi”, concluzionează Umeda.
În general, rezultatele subliniază potențialul stimulării cu ultrasunete ca o abordare noninvazivă pentru gestionarea rigidității mușchilor adânci, care pot fi dificili de țintit prin alte metode. Cercetări suplimentare vor fi necesare pentru a determina dacă această abordare poate fi integrată în strategii de condiționare și reabilitare individualizate și, în cele din urmă, poate contribui la prevenirea accidentărilor musculare legate de sport.
