Cercetătorii examinează efectele naturale ale unor plante în tratamentul diabetului
Cercetătorii de la Universitatea Texas Tech au realizat o revizuire narativă, analizând cum produsele naturale pot interacționa cu căile biologice implicate în diabet.
În această revizuire recent publicată în revista Nutrients, au fost sintetizate zeci de ani de cercetare mecanistică, preclinică și clinică pentru a evalua potențialul compușilor bioactivi naturali în gestionarea diabetului. Autorii s-au bazat pe literatura revizuită de colegi și au evaluat polifenolii derivați din plante, alimentele funcționale, condimentele culinare și remediile tradiționale pentru a examina modul în care efectele lor biologice multiple pot influența disfuncțiile metabolice.
Autorii au raportat că mai mulți compuși naturali pot influența stresul oxidativ celular, inflamația cronică și disfuncția mitocondrială, procese asociate cu complicațiile diabetice. Dovezile că aceste efecte previn daunele vasculare la pacienți rămân limitate.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite afecțiuni metabolice cronice din lume, caracterizată prin niveluri persistent ridicate de glucoză în sânge (hiperglicemie). Există două forme principale: diabetul de tip 1, cauzat în principal de distrugerea autoimună a celulelor producătoare de insulină, și diabetul de tip 2, care reprezintă aproximativ 90% până la 95% din toate cazurile diagnosticate la nivel mondial. Deși revizuirea a considerat ambele forme, cele mai multe dovezi disponibile se referă la T2DM, iar constatările nu pot fi aplicate direct la T1DM autoimun.
Tratamentele convenționale s-au concentrat adesea pe reducerea nivelului de glucoză din sânge al pacienților pentru a ameliora hiperglicemia, dar diabetul implică perturbări care depășesc reglarea glucozei, inclusiv lipotoxicitatea, în care excesul cronic de nutrienți provoacă leziuni celulare cauzate de acumularea toxică de lipide.
Cercetările asociază, de asemenea, diabetul cu stresul reticulului endoplasmatic (ER) și producția excesivă de specii reactive de oxigen (ROS) care afectează proteinele, lipidele și ADN-ul celular. Hiperglicemia persistentă promovează, de asemenea, formarea produselor finale de glicare avansată (AGEs), care se leagă de receptorul pentru produsele finale de glicare avansată (RAGE), amplificând stresul oxidativ și semnalizarea inflamatorie care poate afecta acțiunea insulinei.
Deși terapiile stabilite, cum ar fi metformina, îmbunătățesc controlul glicemic și pot reduce anumite complicații, ele nu abordează complet procesele oxidative și inflamatorii asociate cu leziunile organelor macro- și microvasculare. Cercetătorii investighează produsele naturale ca posibile adăugiri la tratamentele convenționale pentru diabet. Dovezile despre acțiunile lor moleculare propuse rămân dispersate în studii experimentale și clinice.
Printre mecanismele prin care produsele naturale și alimentele funcționale pot influența disfuncția metabolică și complicațiile asociate diabetului se numără curcuminul, care a fost raportat ca având efecte asupra semnalizării insulinei, stresului oxidativ, căilor inflamatorii, funcției mitocondriale și stresului reticulului endoplasmatic. Mierea a fost asociată cu efecte antioxidante, antiinflamatorii și de protecție mitocondrială. Usturoiul poate îmbunătăți semnalizarea insulinei și apărarea antioxidantă, modulând căile inflamatorii și stresul ER. Semințele de schinduf au fost legate de îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducerea stresului oxidativ și inflamației, precum și protecția celulelor β pancreatice. Chimionul a fost raportat că influențează absorbția glucozei, semnalizarea asociată AMPK/SIRT1, funcția mitocondrială și proteostazia. Shilajit a demonstrat proprietăți antioxidante, sensibilizatoare la insulină și de sprijin mitocondrial. Tinospora cordifolia a fost raportată ca având efecte antioxidante, imunomodulatoare, mitocondriale și de reglare a glucozei. Căile prezentate reprezintă mecanisme raportate în studii experimentale sau clinice și nu ar trebui interpretate ca demonstrând o cauzalitate directă între produsele naturale individuale și complicațiile diabetice.
Revizuirea a avut drept scop abordarea lacunelor de cunoștințe translaționale și informarea cercetărilor viitoare prin examinarea critică a literaturii revizuite de colegi privind potențialele efecte metabolice ale produselor naturale și alimentelor funcționale. Autorii au utilizat o metodologie narativă și s-au bazat pe dovezi din teste celulare, modele pe șoareci și studii clinice umane identificate prin căutări în PubMed și liste de referințe relevante, fără o evaluare sistematică formală sau o meta-analiză.
Autorii s-au concentrat pe patru grupuri de intervenții naturale reprezentative: 1. Curcuma (Curcuma longa), 2. Mierea, 3. Condimentele culinare, inclusiv usturoiul, schinduful, chimionul, coriandrul, ghimbirul și scorțișoara, și 4. Preparatele tradiționale, inclusiv shilajit și guduchi (Tinospora cordifolia). Revizuirea a examinat, de asemenea, efectele raportate ale acestor bioactive naturale asupra căilor moleculare cheie, inclusiv factorul nuclear eritroid 2-legat de factor 2 (Nrf2), receptorul activat de proliferatorul peroxizomilor gamma (PPARγ), proteina kinaza c-Jun N-terminal (JNK) și mișcarea transportorului de glucoză tip 4 (GLUT4) către membranele celulare, unde ajută la pătrunderea glucozei în celule.
Autorii au descris efectele potențiale multi-target ale produselor naturale selectate, prezentând constatările preclinice care sugerează că curcuminul poate suprima căile factorului nuclear kappa B (NF-κB) și activa căile Nrf2, crescând activitatea enzimelor antioxidante endogene (de exemplu, dismutaza superoxid [SOD] și peroxidaza de glutation [GPx]) și reducând apoptoza celulelor β pancreatice în modelele experimentale. De asemenea, autorii au citat dovezi clinice dintr-un studiu mic, controlat cu placebo, randomizat, cu dublu orb, care a raportat îmbunătățiri ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) și ale glucozei plasmatice fasting cu micelle de nano-curcumin (80 mg zilnic) pe parcursul a trei luni, la 70 de adulți cu T2DM. Aceste constatări nu pot fi asumate ca aplicabile suplimentelor standard de curcumină.
Dovezile pentru condimentele culinare au variat în funcție de preparare și designul studiului. Unele studii clinice mici de preparate cu schinduf au raportat reduceri ale glucozei fasting și postprandiale, în timp ce studiile experimentale sugerează că derivatul aminoacidului 4-hidroxiizoleucina ar putea stimula secreția de insulină dependentă de glucoză.
Preparatele de usturoi care conțin compuși organosulfurici, cum ar fi alicina, au redus peroxidarea lipidelor în modelele experimentale și au scăzut modest colesterolul seric în unele studii clinice, în timp ce o meta-analiză a 24 de studii clinice randomizate a examinat efectele scorțișoarei asupra controlului glicemic și a rezistenței la insulină, cu rezultate inconsistentă între studii. Autorii au constatat, de
