Un studiu asupra salivei țânțarilor contribuie la prevenirea infecțiilor cu Zika, dengue și West Nile
Țânțarii nu doar transmit virusurile pe care le poartă: saliva lor poate ajuta activ aceste virusuri să se stabilească în organism încă de la momentul mușcăturii.
Acesta este rezultatul unei cercetări realizate de o echipă de la IRD, CNRS, Universitatea din Montpellier (Franța) și Universitatea Mahidol (Thailanda), publicată în Nature Communications. Oamenii de știință au identificat un compus viral în saliva țânțarilor infectați, care pare să promoveze infecția prin inhibarea răspunsului imun inițial al organismului. Această descoperire deschide calea către o nouă strategie de vaccinare împotriva virusurilor transmise de țânțari.
O problemă de sănătate publică care rămâne puțin înțeleasă
Dengue, Zika, febra West Nile… Virusurile ortoflavivirusurilor transmise de țânțari reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în regiunile tropicale și subtropicale (Asia, America de Sud, Africa). Virușii dengue, Zika și West Nile sunt responsabili anual de aproximativ 500 de milioane de infecții. Toate aceste virusuri au o caracteristică comună: sunt transmise prin mușcăturile de țânțar. Totuși, nu există încă un tratament eficient care să acopere toate aceste boli, iar mecanismele care permit virusului să se stabilească în piele după o mușcătură rămân în mare parte neclare.
Înțelegerea modului în care saliva țânțarilor influențează infecția cutanată este esențială pentru a înțelege mai bine transmiterea și a identifica noi ținte de prevenire.
Un compus din salivă „pregătește terenul” pentru infecție
Când un țânțar infectat mușcă pielea, injectează saliva care conține particule virale. Cercetătorii au descoperit că această salivă conține, de asemenea, un RNA viral (acid ribonucleic), cunoscut sub numele de sfRNA, care joacă un rol activ în stabilirea infecției. Folosind un model de transmisie in vivo dezvoltat la Vectopôle, un laborator IRD din Montpellier dedicat cercetării vectorilor, oamenii de știință au demonstrat că, cu cât cantitatea de sfRNA prezentă în salivă este mai mare, cu atât infecția este promovată mai puternic.
Pe lângă faptul că ajută la stabilirea infecției, sfRNA îmbunătățește și răspândirea virală. Atunci când un virus pătrunde în piele, organismul uman declanșează un răspuns imun înnăscut destinat să detecteze virusul și să limiteze replicarea acestuia. Cu toate acestea, cercetătorii au arătat că, odată ce este injectat prin salivă, sfRNA inhibă activarea acestui răspuns imun, permițând virusurilor să câștige timp la locul mușcăturii.
De la laborator la o nouă strategie de vaccinare
Mecanismul a fost studiat în cazul a două ortoflavivirusuri transmise de două specii diferite de țânțari: virusul West Nile, transmis de țânțarii comuni (Culex), și virusul Zika (ZIKV), transmis de țânțarii tigru (Aedes). În ambele cazuri, cercetătorii au detectat sfRNA în saliva țânțarilor infectați. Aceste descoperiri sugerează că prezența acestui RNA în salivă ar putea fi un mecanism comun între mai multe ortoflavivirusuri, ridicând posibilitatea unor strategii de prevenire comune care să vizeze nu un virus specific, ci mecanismul care facilitează infecția în momentul mușcăturii.
Această descoperire arată cum cercetarea fundamentală asupra mecanismelor de transmitere poate conduce la o nouă abordare preventivă împotriva mai multor boli virale transmise de țânțari.
Pe baza acestei descoperiri, cercetătorii IRD au dezvoltat o strategie de vaccinare care vizează compusul salivar identificat. Această abordare este în prezent în curs de dezvoltare și optimizare pentru aplicarea la scară clinică, ca parte a proiectului Horizon Europe Flavivaccine, care își propune să exploreze o strategie de prevenire împotriva mai multor boli endemice care afectează țările din Sudul Global.
