Educația suplimentară ajută persoanele cu risc genetic ridicat de demență
O lege din Marea Britanie, care a impus adolescenților să rămână în școală pentru un an suplimentar, a avut o consecință neașteptată aproape 50 de ani mai târziu: o scădere a diagnosticelor de demență.
Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud, Universitatea Wisconsin–Madison și Universitatea din Michigan au studiat o reformă din 1972 a sistemului de învățământ britanic, care a crescut vârsta minimă de părăsire a școlii de la 15 la 16 ani. Ei au descoperit că educația suplimentară rezultată din această reformă a redus diagnosticele de boala Alzheimer și demențele conexe cu decenii mai târziu.
Studiul a scos la iveală și o a doua descoperire remarcabilă: scăderea incidenței demenței s-a întâmplat chiar și în rândul persoanelor cu o susceptibilitate genetică ridicată la această boală. Rezultatele sugerează că educația ar putea fi deosebit de protectoare pentru cei cu cel mai mare risc moștenit, contestând ideea că riscul genetic este o predicție imuabilă a sănătății viitoare.
Studiul este considerat primul care documentează o relație cauzală între educație și demența diagnosticată și arată că educația poate atenua riscul moștenit de demență. Acesta a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
O schimbare de politică ce ajută la separarea cauzei de corelație
Se știe de mult timp că persoanele cu mai multă educație au un risc mai scăzut de demență. Totuși, această asociere nu dovedește dacă școlarizarea este responsabilă de diferență. De exemplu, persoanele cu o educație superioară ar putea proveni din medii familiale și socioeconomice diferite care influențează sănătatea lor mai târziu în viață.
Cercetătorii au abordat această problemă studiind reforma din 1972 din Anglia, Scoția și Țara Galilor, care a crescut vârsta minimă de părăsire a școlii de la 15 la 16 ani. Studenții născuți după 1 septembrie 1957 au fost obligați să rămână mai mult timp în școală; cei născuți imediat înainte de această dată puteau pleca la 15 ani.
Această linie de demarcație a permis cercetătorilor să compare persoane născute la intervale de câteva zile care aveau cerințe diferite de școlarizare, dar erau în mare parte comparabile. Reforma a crescut proporția celor care rămân în școală până la cel puțin 16 ani cu 14 puncte procentuale.
Folosind datele din UK Biobank, cercetătorii au urmărit participanții până la vârsta de 65 de ani, utilizând înregistrări spitalicești, registre de deces și istorii medicale auto-raportate. Cei născuți imediat după limita de vârstă — și, prin urmare, obligați să rămână mai mult în școală — au avut o probabilitate mai mică de a fi diagnosticați cu demență în comparație cu cei născuți înainte de aceasta.
Designul studiului depășește asocierea familiară între educație și sănătatea mai bună: oferă dovezi că educația suplimentară impusă de reformă a cauzat o reducere a incidenței demenței.
„Am știut de mult timp că persoanele cu mai multă educație sunt mai puțin susceptibile de a dezvolta demență, dar a fost dificil să determinăm dacă educația în sine este responsabilă”, a declarat Silvia Barcellos. „Profitând de această reformă școlară, putem separa efectul educației de multe dintre celelalte factori care diferă între oameni. Descoperirile noastre oferă dovezi că educația în sine poate reduce riscul de demență cu decenii înainte.”
Educația contează chiar și pentru cei cu cel mai mare risc genetic
Cercetătorii au combinat reforma școlară cu datele genetice pentru a adresa o altă întrebare crucială: Poate educația suplimentară proteja persoanele născute cu o susceptibilitate genetică ridicată la demență?
Ei au constatat că educația suplimentară a redus incidența demenței chiar și în rândul persoanelor cu cel mai înalt risc genetic. Rezultatele sugerează că predispoziția genetică nu este o sentință: condițiile în care oamenii trăiesc și învață pot influența dacă cineva cu un risc mai mare dezvoltă boala.
Aceste descoperiri extind discuția despre prevenirea demenței dincolo de intervențiile care încep târziu în viață. Ele sugerează că investițiile făcute cu decenii înainte ca simptomele să apară — inclusiv investițiile în educație — pot influența riscul de demență mult mai târziu în viață.
Pentru persoanele care știu că au un risc genetic mai mare de demență, aceasta este o descoperire încurajatoare. Genele ajută la conturarea riscului de boală, dar nu determină neapărat rezultatul. Rezultatele noastre sugerează că experiențele și circumstanțele care pot fi schimbate pe parcursul vieții pot influența dacă susceptibilitatea moștenită se traduce, în cele din urmă, în boală. Înțelegerea intervențiilor care pot produce aceste efecte protective reprezintă o direcție importantă pentru cercetările viitoare.
Mai multe studii arată că educația suplimentară poate influența demența prin oportunități de muncă mai bune, venituri mai mari, muncă mai stimulativă din punct de vedere cognitiv și schimbări în circumstanțele de sănătate și sociale. În cadrul studiului, educația suplimentară a crescut de asemenea venitul gospodăriei și a redus incidența accidentelor vasculare cerebrale și a atacurilor de cord. Totuși, cercetătorii nu au putut determina care mecanisme au contat în reducerea demenței.
Ei au subliniat că nu este clar în ce măsură educația suplimentară reduce riscul de demență. Deoarece demența era încă rară în acest grup relativ tânăr, estimările sunt imprecise. Urmărind participanții pe măsură ce îmbătrânesc, se va vedea dacă reducerile persistă pe măsură ce demența devine mai comună.
