Un studiu multiinstituțional oferă noi speranțe pacienților cu prostate avansate
Pentru bărbații cu cancer de prostată avansat care nu mai răspund la terapiile hormonale standard, opțiunile de tratament sunt limitate – și timpul este esențial.
Pe măsură ce boala progresează, fereastra pentru tratamente eficiente și mai puțin intensive începe să se închidă.
Un studiu clinic multiinstituțional, condus de cercetători de la Universitatea Medicală din Carolina de Sud (MUSC) și Universitatea Emory, a testat dacă un medicament experimental ar putea extinde eficiența terapiilor existente. Studiul, publicat în Cancer Medicine, a explorat o strategie nouă pentru a depăși rezistența la tratament în cazul cancerului de prostată avansat.
„Aceasta este o populație foarte dificil de tratat. Aceștia sunt pacienți al căror cancer a devenit deja rezistent la terapiile standard, deci există o nevoie clară de noi opțiuni”, a declarat Besim Ogretmen, PhD, Co-autor al studiului și Director Asociat, Științe de Bază, Centrul de Cancer Hollings, Universitatea Medicală din Carolina de Sud.
Studiul s-a concentrat pe bărbații cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare – o formă agresivă a bolii care s-a răspândit și nu mai răspunde la tratamentele de blocare a hormonilor.
Aceste tratamente, respectiv medicamentele abiraterone și enzalutamidă, sunt terapii standard. Ele pot fi extrem de eficiente la început, dar majoritatea pacienților dezvoltă, în cele din urmă, rezistență, lăsându-le opțiuni limitate, de multe ori fiind nevoiți să treacă la chimioterapie, care poate avea efecte secundare semnificative.
„Căutăm întotdeauna noi căi de atac”, a declarat Omer Kucuk, M.D., oncolog și Președinte al Catedrei de Cancer Genitourinar la Centrul de Cancer Winship al Universității Emory, care a ajutat la conducerea înscrierii pacienților și eforturilor clinice. „După ce terapiile cu receptorii androgeni eșuează, opțiunile precise pentru tratamentele individualizate sunt limitate.”
În loc să înlocuiască aceste terapii standard, cercetătorii au testat dacă un medicament oral suplimentar ar putea permite acestor terapii să funcționeze mai bine, îmbunătățind rezultatele pacienților și extinzând durata răspunsului.
Medicamentul experimental care stă la baza studiului – opaganib – își are originile la MUSC.
Fiind o terapie unică, opaganib a fost dezvoltat pe baza unor cercetări fundamentale conduse de Charles Smith, Ph.D., și avansat prin ani de muncă de laborator și studii clinice în fazele preliminare la MUSC. Aceasta a inclus un studiu clinic în faza timpurie realizat la Hollings, care s-a transformat apoi în acest studiu dintr-o fază medie, condus de oncologul Michael Lilly, M.D., acum profesor emerit, care a contribuit la trecerea medicamentului de la descoperirea timpurie la tratamentul pacienților.
„Acest lucru a fost construit pe baza unor studii preclinice și clinice timpurii”, a spus Ogretmen. „Scopul a fost să luăm ce am învățat în laboratoarele noastre și să vedem dacă putem îmbunătăți rezultatele pentru pacienți.”
Este important de menționat că opaganib acționează diferit față de terapiile standard. În loc să vizeze hormonii, el blochează o cale implicată în metabolismul sphingolipidic – un proces pe care celulele îl folosesc pentru a gestiona lipidele, sau grăsimile, care influențează supraviețuirea celulară. Cercetătorii se concentrează din ce în ce mai mult pe această cale, deoarece disfuncțiile în metabolismul grăsimilor pot ajuta cancerul să crească și să devină rezistent la tratament.
„Nu există multe medicamente în clinică care să țintească această cale”, a spus Kucuk. „Asta face ca acest lucru să fie foarte interesant și foarte diferit de tratamentele pe care le folosim în prezent.”
În acest studiu clinic de fază 2, 66 de pacienți au primit opaganib în combinație cu abiraterone sau enzalutamidă, după ce cancerul lor a progresat deja.
Aproximativ 15% dintre pacienții care au luat opaganib cu abiraterone și 9% dintre cei care l-au luat cu enzalutamidă au experimentat controlul bolii la 16 săptămâni, ceea ce a fost sub obiectivul principal al studiului. Totuși, o analiză mai detaliată a relevat o imagine mai nuanțată.
Un subset de pacienți a arătat semne biologice clare de răspuns, inclusiv scăderi ale nivelurilor antigenului specific prostatei (PSA) și perioade de stabilizare a bolii. Aceste descoperiri sugerează că tratamentul ar putea încetini evoluția bolii și permite pacienților să rămână pe terapie mai mult timp.
„Chiar dacă este un procent mic, aceștia sunt pacienți reali”, a subliniat Ogretmen. „Vorbind despre oameni care beneficiază de acest tratament atunci când altele nu au funcționat.”
Pe lângă eficacitate, tolerabilitatea medicamentului este un alt aspect important al poveștii. Tratamentul combinat a fost, în general, gestionabil, majoritatea efectelor secundare fiind ușoare până la moderate. Unii pacienți au experimentat efecte secundare mai grave, dar majoritatea s-au îmbunătățit atunci când doza medicamentului a fost redusă sau oprită.
Conform cercetătorilor, descoperirile reprezintă un pas important înainte, dezvăluind o nouă cale biologică pentru a viza cancerul de prostată. Un pas cheie următor va fi identificarea pacienților care sunt cei mai susceptibili să beneficieze de combinația de medicamente.
Folosind probe de sânge colectate de la participanți, cercetătorii intenționează acum să caute biomarkeri, sau semnale măsurabile în sânge, care ar putea prezice răspunsul. Această abordare ar putea rafina terapia pentru un grup mai mic de pacienți – un element esențial al medicinei de precizie.
„Putem analiza care lipide se schimbă la pacienții care răspund față de cei care nu răspund”, a spus Ogretmen. „Acest lucru ar putea ajuta la stratificarea pacienților și la potrivirea mai bună a tratamentului cu persoana potrivită.”
Privind înainte, cercetătorii sunt optimiști că rafinarea acestei abordări sau dezvoltarea de medicamente de generație următoare care vizează aceeași cale ar putea extinde opțiunile de tratament, cu un optimism crescând că aceste terapii ar putea deveni parte a strategiilor viitoare de tratament.
