Femeile cu boli autoimune au mai multe șanse să primească diagnostice psihiatrice greșite
Un studiu recent, care a implicat peste 6.600 de pacienți, arată că femeile cu boli autoimune au o probabilitate semnificativ mai mare decât bărbații de a fi diagnosticate greșit cu condiții psihiatrice sau psihosomatice.
O cercetare internațională publicată în eClinicalMedicine, parte a revistei The Lancet, a analizat experiențele diagnostice raportate de 6.607 persoane cu boli autoimune. Studiul, condus de Universitatea din Cambridge și Universitatea din East Anglia (UEA), a evidențiat că femeile au întâmpinat întârzieri mai mari în obținerea unui diagnostic corect și, implicit, a tratamentului adecvat.
Potrivit studiului, 43% dintre femei au raportat că simptomele lor autoimune au fost atribuite greșit unei cauze psihiatrice, comparativ cu 33% dintre bărbați. De asemenea, femeile au fost mai predispuse să aibă simptomele diagnosticate ca fiind „psihosomatice”, adică simptome fizice cauzate sau agravate de factori psihologici, acest lucru fiind raportat de 34% dintre femei, în contrast cu 22% dintre bărbați.
Boli autoimune apar atunci când sistemul imunitar atacă eronat țesuturile proprii ale organismului, incluzând condiții precum artrita reumatoidă, lupusul și scleroza multiplă. Multe dintre aceste boli sunt mai frecvente în rândul femeilor.
Diagnosticarea poate fi dificilă deoarece multe boli autoimune generează inițial simptome precum oboseală, durere, tulburări de somn sau stări de tristețe, care sunt comune în populația generală. Simptomele pot afecta de asemenea multiple părți ale corpului și pot varia în timp.
Luând în considerare factori precum vârsta, grupul de boală, continentul și situația financiară a gospodăriei, cercetătorii au descoperit că femeile au raportat cu aproape 50% mai multe șanse de a fi diagnosticate greșit cu o afecțiune psihiatrică și cu aproape 75% mai multe șanse să aibă un diagnostic psihosomatic greșit, comparativ cu bărbații.
Interesant este că raportările de diagnosticare greșită cu o altă boală fizică au fost ușor mai mari în rândul bărbaților decât în rândul femeilor (48% vs. 44%).
Cercetarea a fost co-proiectată împreună cu pacienți, organizații caritabile și clinicieni, aducând în atenție aspecte importante ale parcursului diagnostic care sunt adesea neînregistrate în dosarele medicale.
Diferențele de gen în diagnosticul greșit al persoanelor cu boli autoimune sunt evidente. Faptul că femeile au raportat rate mai mari de diagnostice psihiatrice și psihosomatice greșite decât bărbații, dar au avut rate mai mici pentru alte boli fizice, sugerează că prejudecățile de gen istorice rămân o provocare în parcursul diagnostic.
„Deși etichete precum isterie sunt învechite și, din fericire, rareori folosite în prezent, femeile au încă deseori mai mult de suferit pentru a-și face simptomele credibile și, prin urmare, a le fi abordate corect”, a declarat Shaista Tayabali.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că femeile au raportat perioade mai lungi între debutul simptomelor și primirea diagnosticului, precum și un număr mai mare de consultații medicale. La bărbați, cel mai frecvent interval raportat pentru diagnostic a fost de mai puțin de trei luni, în timp ce la femei a variat între unul și doi ani.
Dr. Melanie Sloan de la Departamentul de Sănătate Publică și Îngrijire Primară de la Universitatea din Cambridge și de la Școala Medicală Norwich a afirmat: „Pacienții cu boli autoimune pot prezenta simptome care pot fi inițial greu de explicat medical, iar uneori poate dura luni sau ani până când un diagnostic devine clar.”
„Descoperirile noastre subliniază că explicațiile psihologice sau de sănătate mintală pot fi oferite prea devreme. Acest lucru este adevărat pentru ambele sexe, dar studiul nostru sugerează că femeile pot fi deosebit de vulnerabile la aceste tipuri de diagnostice greșite.”
Ratele ridicate de diagnostice greșite raportate, fie ele psihiatrice, psihosomatice sau alternative fizice, reflectă dificultățile în diagnosticarea bolilor autoimune, în special a celor care au puține semne vizibile sau rezultate care să apară în analizele de sânge.
Echipa de cercetare face apel la medici să ia în considerare bolile autoimune înainte de a oferi orice diagnostic psihiatric sau psihosomatic.
Profesorul David D’Cruz a declarat: „Acest lucru nu înseamnă că un diagnostic psihiatric nu poate fi corect. Oamenii pot avea atât condiții autoimune, cât și psihiatrice, iar se înțelege din ce în ce mai mult că simptomele psihiatrice pot face parte dintr-o boală autoimună, în special în cazul bolilor precum lupusul, care pot afecta direct creierul. Ele pot fi de asemenea o reacție foarte naturală la trăirea cu boli care îți schimbă viața.”
„Mesajul important este că atunci când simptomele persistă, evoluează sau implică multiple sisteme, clinicienii trebuie să fie deschiși și să ia în considerare dacă există o boală autoimună subiacente care nu a fost recunoscută încă – și să asculte pacienții.”
Ascultând pacienții, cercetarea a fost diferită de studiile bazate exclusiv pe dosarele medicale, concentrându-se pe relatările pacienților despre parcursul lor diagnostic. Participanții au fost întrebați despre perioada de la debutul simptomelor până la diagnostic, numărul de consultații medicale avute și tipurile de diagnostice primite înainte de diagnosticul autoimun.
Cercetătorii subliniază că perspectivele pacienților sunt deosebit de importante în bolile unde simptomele pot să nu fie ușor vizibile sau când nu există un test de diagnostic clar.
Wendy Diment a menționat: „Cele mai multe studii folosesc dosare medicale, dar acestea sunt foarte unidirecționale, deoarece părerile pacienților sunt foarte rar înregistrate și adesea avem opinii diferite despre ceea ce cauzează simptomele noastre față de medicii noștri. De asemenea, nu se înregistrează întotdeauna când am devenit pentru prima dată bolnavi și dificultățile întâmpinate în obținerea diagnosticului, iar acestea sunt foarte puțin probabile să fie corectate când un diagnostic de tip psihosomatic „în cap” se dovedește a fi greșit.”
Cercetătorii sugerează că clinicienii ar putea beneficia de pe urma recunoașterii incertitudinii diagnostice, oferind sfaturi clare cu privire la momentul în care pacienții ar trebui să solicite o evaluare suplimentară și revizuind deciziile diagnostice anterioare atunci când apar simptome noi sau informații suplimentare.
Ei subliniază, de asemenea, importanța continuității îngrijirii și ascultarea cu atenție a pacienților, în special atunci când nu există încă o explicație clară pentru simptomele lor.
Dr. Sloan a adăugat: „În cele din urmă, trebuie să înțelegem de ce apar aceste diferențe înainte de a putea concepe soluții eficiente. Pasul nostru următor este să explorăm experiențele și vocile din spatele acestor numere și să colaborăm cu pacienți și clinicieni pentru a identifica modalități de reducere a întârzierilor în
