Nanoplasticii din polistiren pot afecta sănătatea reproductivă și dezvoltarea descendenților
Poluarea cu plastic este din ce în ce mai mult recunoscută ca o problemă care depășește dimensiunea ambientală.
Particulele mici de plastic pot pătrunde în organismele vii, circula prin sistemele biologice și pot ajunge în țesuturile reproductive. O nouă revizuire reunește dovezi tot mai convingătoare că nanoplasticii din polistiren pot afecta sănătatea reproductivă a bărbaților și femeilor în moduri diferite și pot prezenta riscuri pentru descendenți.
Revizuirea, publicată în New Contaminants, analizează cercetările privind nanoplasticii din polistiren, sau PSNP, una dintre cele mai studiate forme de nanoplastic. Cercetătorii au analizat 285 de publicații, incluzând în cele din urmă 114 studii revizuite de colegi, axate pe toxicitatea reproductivă.
Analiza arată că toxicitatea reproductivă generată de nanplasticii din polistiren nu se limitează la un singur organ sau la o singură cale biologică. Dovezile din modelele experimentale sugerează efecte asupra sistemelor reproductive masculine și feminine, precum și asupra dezvoltării embrionului și a descendenților. Înțelegerea acestor mecanisme este esențială pentru evaluarea riscurilor potențiale pentru sănătate și identificarea priorităților pentru cercetările viitoare.
În cazul bărbaților, studiile experimentale au legat expunerea la PSNP de daune testiculare, disfuncția barierei hemato-testiculare, scăderea numărului și motilității spermatozoizilor, morfologia anormală a spermatozoizilor și modificări ale nivelurilor de testosteron. În rândul femeilor, efectele raportate includ funcții ovariene alterate, disfuncții hormonale, dezvoltare redusă a foliculilor, o producție mai mică de ovocite și implantare afectată a embrionilor.
Revizuirea subliniază, de asemenea, consecințele potențiale pentru generațiile viitoare. În cadrul modelelor animale, expunerea parentală la PSNP a fost asociată cu o rată redusă de fertilizare, anomalii de dezvoltare, dezvoltare afectată a larvelor sau embrionilor și o supraviețuire mai scăzută. Unele studii sugerează, de asemenea, că PSNP pot traversa bariere biologice și pot afecta procesele placentare sau embrionare.
La nivel molecular, cercetătorii au identificat stresul oxidativ ca un mecanism central care leagă multe dintre aceste efecte. Expunerea la PSNP poate crește speciile reactive de oxigen și poate perturba echilibrul redox celular. Acest proces poate activa căile de semnalizare asociate cu inflamația, moartea celulară, disfuncția hormonală și daunele tisulare. Alte mecanisme importante identificate în revizuire includ disfuncția endocrină, inflamația, autofagia și apoptoza.
Autorii subliniază, de asemenea, două arii care ar putea fi deosebit de importante pentru cercetările viitoare: nanoplasticii îmbătrâniți în mediu și expunerea combinată la nanoplastice și alți poluanți. Studiile de laborator sugerează că PSNP pot interacționa cu contaminanți precum arsenic, ftalați și reziduuri farmaceutice, generând efecte biologice mai puternice decât expunerea la un singur poluant.
Cercetătorii avertizează însă să nu se traducă direct constatările din modelele experimentale pe animale la oameni. Dovezile definitive că expunerea la PSNP cauzează tulburări reproductive la oameni lipsesc încă, iar multe studii experimentale utilizează concentrații de particule sau materiale care nu reflectă pe deplin expunerea din lumea reală. Prin urmare, sunt necesare urgent metode de detecție mai bine standardizate, modele de expunere realiste și studii epidemiologice umane.
Autorii concluzionează că îmbunătățirea monitorizării nanoplasticelor, reducerea poluării cu plastic și investigarea expunerii realiste la oameni vor fi pași importanți în înțelegerea și, potențial, reducerea riscurilor reproductive și de dezvoltare.
