Nutriția timpurie trebuie să fie esențială în evaluarea dezvoltării umane
Nutriția din primele 1.000 de zile de viață ar trebui să fie un indicator central în evaluarea progresului în dezvoltare, susține Demeke Mekonnen, în urma unei săptămâni de dezbateri pe teme de dezvoltare la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Cumpărarea formulei pentru sugari contribuie la produsul intern brut (PIB). Alăptarea nu. Totuși, alăptarea este una dintre cele mai importante investiții pe care o societate o poate face pentru a crește copii sănătoși, capabili și productivi.
Această mică contradicție evidențiază o problemă mult mai mare în modul în care măsurăm dezvoltarea umană.
Ne concentrăm pe rezultatele pe care oamenii le obțin ca adulți, dar acordăm prea puțin atenție condițiilor care formează aceste rezultate de la bun început. Pe scurt, măsurăm dezvoltarea umană în mod invers.
Primele 1.000 de zile de viață, care acoperă perioada de sarcină până la a doua aniversare a copilului, reprezintă fereastra cea mai importantă pentru construirea potențialului uman. Până la vârsta de trei ani, o mare parte din arhitectura cerebrală a unui copil este deja formată.
Educația, formarea profesională și locurile de muncă au o importanță enormă, dar se bazează pe o fundație pusă mult mai devreme. Dacă acea fundație este slabă, investițiile ulterioare vor produce adesea rezultate inferioare și vor costa mai mult, indiferent cât de bine sunt concepute sau finanțate.
Probele sunt clare. În Guatemala, copiii care au primit un supliment nutrițional bogat în proteine înainte de vârsta de trei ani au câștigat cu 46% mai mult ca adulți decât cei care nu au primit.
Conform cercetărilor efectuate în Zimbabwe, copiii ale căror creșteri au fost afectate de malnutriție au completat mai puține clase și au câștigat cu aproximativ 10% mai puțin pe parcursul vieții decât cei care nu au fost afectați de malnutriție.
Aceasta nu sunt efecte minore. Studiile arată că o nutriție corespunzătoare poate determina dacă un copil devine un adult sănătos și productiv sau se confruntă cu constrângeri pe tot parcursul vieții. Când aceste efecte sunt multiplicate la nivelul unei populații, malnutriția timpurie conduce la pierderi majore de productivitate, costuri de sănătate mai mari și o creștere economică mai slabă.
Impactul nu se oprește la o singură generație. Fetele malnutrite sunt mai predispuse să devină mame malnutrite, iar copiii lor pot înfrunta aceleași dezavantaje. Dovezile arată că femeile care au suferit o dezvoltare deficitară în copilărie sunt mai susceptibile să aibă copii afectați de restricții de creștere, contribuind la un ciclu intergenerațional de malnutriție.
Prin urmare, nutriția timpurie este diferită de multe alte provocări de dezvoltare: efectele sale se acumulează de-a lungul generațiilor, nu doar pe parcursul anilor. O oportunitate ratată în viața unui copil poate modela perspectivele următoarei generații.
Dacă nutriția timpurie este atât de importantă, de ce nu este tratată ca o prioritate centrală în dezvoltare, alături de educație și infrastructură? O parte din răspuns constă în modul în care ne evaluăm progresul.
Indicele Dezvoltării Umane (IDU) este cel mai apropiat lucru pe care lumea îl are ca un sistem comun de evaluare a progresului uman. Acest indice, care reunește date despre venituri, educație și speranța de viață, este utilizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru a măsura dezvoltarea unei țări.
Acestea sunt indicatori valoroși, dar descriu ceea ce adulții au realizat. Nu surprind nutriția și îngrijirea pe care copiii le-au primit în primii ani de viață – condițiile care au făcut posibile sau imposibile rezultatele ulterioare. Este ca și cum am judeca o clădire doar după fațada sa, fără a verifica fundația acesteia. Până când IDU înregistrează rezultatele pentru adulți, viitorul a fost deja modelat cu decenii înainte.
Aceasta nu este o chemare de a crea un alt clasament pentru guverne de urmărit sau un alt indice de manipulat. Este o chemare de a întări IDU oferindu-i nutriției timpurii un loc semnificativ în modul în care definim progresul. Dezvoltarea ar trebui să fie măsurată nu doar prin rezultatele vizibile în adulți, ci și prin oportunitatea pe care copiii o au de a se dezvolta complet încă de la început.
Aceasta nu ar necesita un sistem de raportare costisitor și nou. Multe dintre datele relevante există deja în sondajele demografice și de sănătate efectuate de guverne în multe țări. Lacuna nu este în colectarea datelor, ci în ceea ce alegem să elevăm ca un indicator central al dezvoltării.
Infrastructura pentru acțiune există deja. Mișcarea Scaling Up Nutrition (SUN) reunește guverne, donatori, agenții ONU, societatea civilă și afaceri în țările care lucrează prin platforme naționale de nutriție.
Un număr mic de țări cu sisteme puternice de date privind nutriția ar putea testa o abordare în cadrul acestor structuri existente. Aceste teste ar ajuta să se abordeze întrebări practice legate de disponibilitatea datelor, comparabilitate și metodologie înainte de a se extinde la scară mai largă.
Nu avem nevoie de un standard global perfect înainte de a începe. Putem învăța din experiență, rafina abordarea și evita ca urmărirea perfecțiunii să întârzie acțiunea.
Aceasta este cu atât mai importantă într-o perioadă în care asistența oficială pentru dezvoltare se diminuează, iar guvernele se confruntă cu alegeri mai dificile cu privire la resursele rare. Nutriția este adesea tratată ca un sector care concurează pentru finanțare alături de școli, sisteme de sănătate și infrastructură. Aceasta greșește ordinea priorităților.
Nutriția în primele 1.000 de zile nu este un competitor pentru aceste investiții. Este ceea ce le ajută să aibă succes. Un sistem școlar bine finanțat va avea performanțe slabe dacă copiii ajung în clasă cu dezvoltarea cognitivă deja limitată de malnutriție. Un program de formare nu poate depăși complet limitele stabilite în copilărie, cu mult înainte ca un tânăr să se confrunte cu un curriculum sau o oportunitate de muncă.
Aceasta nu este o argumentație împotriva școlilor, clinicilor, drumurilor sau locurilor de muncă. Este o argumentație pentru a corecta ordinea priorităților. Dacă dorim ca investițiile în educație, sănătate și oportunități economice să aducă valoarea lor maximă, trebuie să ne asigurăm mai întâi că copiii beneficiază de nutriția necesară pentru a crește, a învăța și a prospera.
Nu avem nevoie de o nouă teorie a dezvoltării pentru a acționa. Nici nu avem nevoie de cantități uriașe de date noi. Trebuie să ne uităm mai atent la datele pe care deja le colectăm, în special în țările cu venituri mici și medii, și să începem să măsurăm progresul din punctul în care acesta începe cu adevărat.
