O nouă țintă terapeutică ar putea reduce inflamația cerebrală asociată cu Alzheimer și Parkinson
Cercetătorii au descoperit o nouă metodă de reducere a inflamației nocive în creier, vizând un receptor care poate fi deja blocat cu medicamente existente.
Studiul, publicat în revista Brain și condus de Profesorul Nicholas Barnes la Universitatea din Birmingham, identifică receptorul P2X7 ca un factor important în neuroinflamație. Blocarea acestui receptor a dus la o reducere semnificativă a inflamației în țesutul cerebral uman.
Rezultatele ar putea avea implicații pentru o gamă largă de afecțiuni neurologice și psihiatrice în care inflamația joacă un rol, inclusiv leziuni cerebrale traumatice, boala Alzheimer, boala Parkinson, depresie și psihoză.
În cadrul cercetării, echipa a utilizat culturi vii de celule cerebrale umane și mostre de țesut cerebral obținute în timpul unor intervenții neurochirurgicale. Focalizându-se pe receptorul P2X7, care ajută la declanșarea semnalizării inflamatorii, cercetătorii au observat că acesta promovează eliberarea citokinelor, proteine care reglează reacțiile inflamatorii. Utilizând un antagonist specific pentru a bloca receptorul, răspunsul inflamator în țesutul cerebral uman a scăzut semnificativ.
Profesorul Nicholas Barnes a declarat: „Această descoperire incitantă marchează un pas important în repurposarea terapiei existente pentru a combate neuroinflamația la sursă. Identificarea acestui receptor ar putea avea implicații de amploare pentru unele dintre cele mai debilitante și răspândite afecțiuni cerebrale, cum ar fi boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă, sau pentru afecțiunile psihiatrice legate de inflamație, cum ar fi schizofrenia și depresia.”
Un aspect semnificativ al lucrării a implicat microglia, celule imunologice care ajută la coordonarea răspunsului creierului la leziuni și inflamație. Pentru a studia cum reacționează aceste celule la semnalele inflamatorii, cercetătorii au dezvoltat o metodă de conversie a unui tip de celule albe din sânge în microglia. Acest proces reflectă o transformare celulară recent identificată ca având loc în mod natural în creier pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.
Echipa a început cu monocite periferice umane colectate din probe de sânge și le-a transformat în celule asemănătoare microgliei. Aceste celule au oferit o modalitate de a examina cum microglia umană ar putea răspunde la semnalele inflamatorii.
Atunci când cercetătorii au aplicat antagonistul receptorului P2X7, au reușit să intervină în semnalele eliberate de microglia pe măsură ce celulele erau afectate și mureau.
Profesorul Barnes a afirmat: „Studiul microgliei umane a fost de mult timp o provocare majoră: odată ce sunt îndepărtate din mediul lor natural din creier, acestea își pierd rapid caracteristicile definitorii, probabil din lipsa semnalelor de reglementare esențiale. Abordarea noastră a implicat utilizarea microgliei derivate din monocite, ceea ce oferă o platformă puternică, scalabilă și practic nelimitată pentru studierea biologiei microgliale umane cu o precizie fără precedent.”
După identificarea răspunsului în celulele asemănătoare microgliei crescute în laborator, cercetătorii au testat dacă aceleași rezultate ar putea fi reproduse în țesutul cerebral uman obținut prin proceduri neurochirurgicale.
Rezultatele de succes în țesutul uman întăresc argumentul pentru investigații suplimentare și ar putea duce, în cele din urmă, la studii clinice pe oameni cu boli neurodegenerative sau leziuni cerebrale traumatice.
Profesorul Barnes a subliniat: „După ce am identificat răspunsul în microglia derivate din monocite umane, acest lucru a oferit imboldul pentru a traduce aceste descoperiri în țesutul cerebral obținut prin intervenții neurochirurgicale. Această traducere reușită înseamnă că următoarea etapă a acestei cercetări este dezvoltarea studiilor clinice la pacienți cu afecțiuni neurodegenerative și pacienți cu leziuni cerebrale traumatice, unde nu există tratamente farmacologice eficiente pentru a reduce neuroinflamația și daunele rezultate.”
