Paralizia cerebrală ar putea fi o trăsătură, nu o boală
În trecut, paralizia cerebrală (CP) era asociată în principal cu evenimentele de la naștere, cum ar fi prematuritatea sau pierderea temporară a oxigenului la creier, dar cercetările din ultima decadă sugerează că factorii genetici contribuie la CP în cazul multor copii.
Un studiu publicat în revista American Journal of Human Genetics pe 3 septembrie a relevat că doar 89 dintre cele 515 gene anterior asociate cu CP au o legătură statistic semnificativă cu această afecțiune. Autorii sugerează că, în loc să considerăm CP ca o boală unică cu cauze genetice, ar fi mai bine să o descriem ca o colecție de simptome care pot apărea în diverse condiții, ca rezultat al variantelor genetice și al factorilor de mediu.
„A existat o lipsă de consens asupra definiției paraliziei cerebrale și asupra rolului geneticii în patogeneza bolii, ceea ce a dus la o variabilitate semnificativă în diagnosticarea CP la copii”, a declarat Peter Robinson de la Jackson Laboratory for Genomic Medicine și Berlin Institute of Health la Charité.
„Am dezvoltat un model care consideră CP ca o trăsătură fenotipică, nu ca un diagnostic precis al unei boli. O mai bună înțelegere a variantelor genetice specifice ar putea îmbunătăți înțelegerea biologică a bolii.”
CP este cea mai comună dizabilitate motorie la copii, cu până la 10.000 de nou-născuți diagnosticați anual în Statele Unite. Spre deosebire de multe alte boli neuromotorii întâlnite la copii, CP este nonprogresivă, ceea ce înseamnă că nu se agravează în timp. Cu ajutorul reabilitării și terapiei fizice, mulți pacienți pot observa îmbunătățiri ale simptomelor lor.
„Am decis să realizăm acest studiu deoarece nu a existat o metodă statistică acceptată pentru a determina dacă o genă asociată cu o boală este cu adevărat legată de CP. Am descoperit că a fost extrem de dificil să găsim dovezi statistice de cauzalitate pentru multe dintre variantele genetice asociate anterior cu CP”, a spus Adam Arterbery, autor principal de la Jackson Laboratory for Genomic Medicine.
Cercetătorii au analizat dovezi genetice din 21 de studii publicate anterior, implicând 5.440 de persoane diagnosticate cu CP. Aceste studii au raportat variante potențial cauzale în 515 gene. Totuși, noua analiză a găsit o asociere statistic semnificativă cu CP pentru doar 89 dintre cele 515 gene.
De asemenea, echipa a efectuat secvențierea întregului genom pentru 460 de copii din 453 de familii diagnosticate cu CP și tratate în spitalele Shriners Children’s din întreaga țară. Variantele genetice clasificate ca fiind patogene sau probabil patogene au fost identificate în 70 de familii, implicând 60 de gene diferite. Numai 16 dintre cele 60 de gene s-au suprapus cu genele care au arătat dovezi statistice semnificative de asociere în analiza autorilor studiilor publicate anterior.
Autorii afirmă că analiza lor nu exclude o asociere reală a genelor rămase cu CP. Mai degrabă, arată că, în prezent, nu există suficiente dovezi pentru a stabili o asociere statistic semnificativă.
Pe baza constatărilor lor, cercetătorii propun o nouă modalitate de a gândi despre CP: în loc să o vedem ca o boală unică cu un set unic de cauze, ar fi mai bine să o înțelegem ca o caracteristică clinică care poate apărea în multe condiții diferite. În cadrul acestui model, atât variantele genetice, cât și factorii de mediu pot influența probabilitatea dezvoltării simptomelor asociate cu CP.
„Acest cadru ar putea îmbunătăți interpretarea testării genomice, ar putea ajuta la identificarea copiilor care merită o supraveghere mai atentă a CP sau o trimitere la specialiști și ar putea identifica, de asemenea, condiții genetice care necesită management specific al bolii”, a spus Robinson. „Dar utilitatea clinică și beneficiul pentru pacienți vor necesita validare înainte ca aceste constatări să poată fi aplicate în îngrijirea pacienților.”
În continuare, cercetarea se va concentra pe construirea unor cohorte de pacienți mai mari, desfășurarea de studii prospective privind utilitatea clinică și cost-eficacitate și îmbunătățirea accesibilității datelor genomice și clinice.
„Sperăm că studiul nostru va stimula discuții despre terminologia CP, asocierile genă-boală și interpretarea variantelor”, a spus Arterbery. „Răspunsul cel mai productiv va fi validarea ulterioară și dezvoltarea unor dovezi mai bune de tip genotip-fenotip, mai degrabă decât tratarea constatărilor ca o listă definită de gene CP.”
