Screeningul genetic al variantelor LOXHD1 sprijină intervenția timpurie în pierderea auditivă
Pierderea auditivă reprezintă o cauză frecventă de dizabilitate la nivel global, între 30-60% dintre cazuri fiind atribuite factorilor genetici.
LOXHD1 este un gen esențial în interacțiunile proteice necesare pentru menținerea funcției normale a celulelor ciliate. Anumite variante ale acestui gen pot provoca deficiențe auditive congenitale, progresive sau non-progresive, denumite „variante patogene” la indivizi. O echipă de cercetători a aprofundat studiul acestui gen pentru a înțelege mai bine cauzele genetice ale pierderii auditive în populația chineză, descoperind variante noi care necesită explorare suplimentară, inclusiv intervenții timpurii și terapii medicamentoase pentru cei predispuși la pierderea auzului.
Rezultatele cercetării au fost publicate în Journal of Otology în aprilie 2026.
Studiul a implicat 157 de indivizi cu pierdere auditivă și familiile acestora. Dintre persoanele afectate, 60,51% (95 pacienți) au avut variante potențial cauzale, cele mai frecvent întâlnite fiind în genele SLC26A4 și GJB2. O analiză suplimentară a relevat 10 variante diferite în cadrul genei LOXHD1, dintre care cinci variante noi au fost asociate cu pierderea auditivă. Aceste descoperiri extind spectrul de mutații cunoscut al genei LOXHD1 și subliniază importanța înțelegerii mecanismelor de mutație pentru a ajunge la cauza genetică a pierderii auditive.
Aceste variante contribuie semnificativ la pierderea auditivă non-sindromică, un tip de deficiență auditivă ereditară, în care pierderea auzului este singurul simptom.
Variantele din genă pot rezulta din diferite tipuri de mutații care afectează proteina, cum ar fi mutațiile de tip misfolding sau frameshift, care pot duce la substituții în secvența de aminoacizi. Aceste substituții pot provoca o întrerupere prematură a traducerii proteice, un pas esențial în procesul de formare a proteinelor funcționale. Stabilitatea și performanța acestor proteine pot fi, de asemenea, afectate drastic de prezența aminoacizilor incorecți.
În acest context, screeningul genetic devine esențial pentru intervenția timpurie și stabilirea opțiunilor terapeutice. Doi pacienți au primit implanturi cochleare, unul la vârsta de 10 luni și celălalt la 10 ani, fiind reevaluati după 12 luni. Rezultatele evaluării logopedice au demonstrat dezvoltarea limbajului expresiv și recepția auditivă conform vârstei pacientului, evidențiind beneficiile secvențierii genomice și intervenției timpurii în cazurile de pierdere auditivă non-sindromică. Secvențierea genomică poate oferi perspective valoroase în cazurile în care se iau în considerare implanturile cochleare, pentru a ghida deciziile chirurgicale și efectele post-operatorii.
Următorul pas este caracterizarea funcțională a acestor variante LOXHD1 noi pentru a înțelege cum afectează auzul la nivel molecular.
Cu rezultate favorabile în cazul celor doi pacienți tineri și cu avansuri în înțelegerea variantelor LOXHD1, cercetătorii speră să utilizeze informațiile obținute din acest studiu pentru a continua să își extindă cercetările asupra variantelor genetice din gena LOXHD1. Dezvoltarea unor teste genetice precise poate conduce la intervenții personalizate pentru pacienții cu pierdere auditivă, iar extinderea acestor cercetări poate îmbunătăți calitatea vieții pentru mulți oameni la nivel mondial.
