Un studiu scoate în evidență lacune în prevenția leziunilor renale acute în terapia intensivă
Leziunile renale acute (AKI) rămân una dintre cele mai frecvente și semnificative complicații în rândul pacienților criticați, afectând aproape jumătate dintre cei internați în unitățile de terapie intensivă (ICU).
AKI este asociată cu spitalizări prelungite, costuri mai mari pentru sistemul de sănătate, disfuncții renale pe termen lung și o mortalitate crescută. În ultimul deceniu, progresele în nefrologia de terapie intensivă și publicarea ghidurilor Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO) au consolidat dovezile care susțin abordările preventive structurate menite să reducă incidența și severitatea AKI. Totuși, implementarea acestor strategii bazate pe dovezi în practica clinică de rutină rămâne incertă.
Studiul AKI-PURIFY a fost conceput pentru a explora această discrepanță între dovezi și implementarea în lumea reală. Realizat între februarie și aprilie 2024, cu sprijinul Societății Europene de Medicină de Terapie Intensivă (ESICM), sondajul a colectat răspunsuri de la 703 profesioniști din domeniul sănătății implicați în îngrijirea pacienților din ICU, din multiple țări și medii de îngrijire. Participanții au inclus intensiviști, nefrologi, consultanți ICU, rezidenți, asistente și practicieni avansați care activează în ICU generale, medicale, cardiace, neurocritice, pediatrice și postchirurgicale.
Sondajul s-a concentrat pe patru domenii majore: strategii de diagnosticare a AKI, implementarea măsurilor preventive KDIGO, practicile de terapie de substituție renală (RRT) și barierele organizaționale sau educaționale care afectează livrarea îngrijirii. Rezultatele au evidențiat o variabilitate considerabilă în toate domeniile, subliniind persistența unei lacune semnificative în prevenția AKI la nivel mondial.
Una dintre cele mai importante descoperiri a fost adoptarea relativ scăzută a strategiilor preventive structurate KDIGO. Deși dovezile solide din studii randomizate susțin utilizarea pachetelor de protecție renală pentru pacienții cu risc crescut, doar aproximativ o treime dintre respondenți au raportat implementarea lor de rutină. Chiar și printre clinicianții care au răspuns la întrebarea specifică referitoare la strategiile KDIGO, mai puțin de jumătate au declarat că aceste măsuri preventive sunt aplicate regulat. Această constatare este deosebit de relevantă, deoarece studiile recente, inclusiv abordările ghidate de biomarkeri, cum ar fi BigpAK-2, au demonstrat că strategiile preventive structurate pot reduce semnificativ incidența AKI moderat-sever fără a crește evenimentele adverse.
Studiul a identificat, de asemenea, o heterogenitate marcantă în abordările de diagnosticare. Analiza urinară tradițională era utilizată mai frecvent în medii cu venituri mai mici și în ICU pediatrice, în timp ce adoptarea biomarkerilor avansați pentru AKI a rămas limitată în general. Nefrologii și clinicianții cu o experiență mai mare în ICU au raportat o utilizare mai mare a instrumentelor de diagnostic, sugerând că atât expertiza, cât și formarea influențează practica clinică. În ciuda interesului crescut pentru prevenția ghidată de biomarkeri, sondajul a arătat că implementarea rămâne constrânsă de factori precum costul, disponibilitatea locală, integrarea în fluxul de lucru și incertitudinea cu privire la cost-eficacitate.
Educația și barierele organizaționale s-au dovedit a fi determinanți majori ai implementării. Clinicienii care au raportat o formare insuficientă au fost semnificativ mai puțin predispuși să adopte atât analiza urinară, cât și strategiile preventive KDIGO. În mod similar, scorurile mai mari ale barierelor organizaționale – inclusiv absența sistemelor de audit în ICU și dificultățile în gestionarea echilibrului fluidelor – au fost asociate independent cu rate mai mici de implementare. Aceste constatări subliniază că publicarea ghidurilor nu este suficientă pentru a realiza schimbări semnificative în practica de zi cu zi. Îmbunătățirea durabilă necesită educație structurată, sprijin instituțional, sisteme de audit și feedback, precum și colaborare interdisciplinară între intensivisti și nefrologi.
De asemenea, sondajul a scos în evidență disparitățile între sistemele de sănătate. Respondenții din țările cu venituri medii și mici au raportat rate mai mari de formare insuficientă și bariere organizaționale mai mari în comparație cu colegii din medii cu venituri mari. Aceste diferențe sugerează că inechitățile în infrastructură, formarea forței de muncă și disponibilitatea resurselor pot contribui la adoptarea inegală a îngrijirii AKI bazate pe dovezi la nivel global.
În concluzie, sondajul AKI-PURIFY oferă informații importante asupra stării actuale a prevenției și managementului AKI în ICU-urile din întreaga lume. Deși progresele în generarea de dovezi continuă să modeleze domeniul, transformarea dovezilor în practică de rutină rămâne o provocare majoră. Abordarea acestei lacune de implementare va necesita strategii coordonate, sensibile la context, care integrează educația, îmbunătățirea calității, sprijinul organizațional și căile de diagnosticare scalabile. În cele din urmă, îmbunătățirea rezultatelor globale pentru AKI depinde nu doar de progresul științific, ci și de asigurarea unei implementări echitabile și durabile a îngrijirii recomandate de ghiduri în diverse medii de sănătate.
