Niveluri ridicate de cortizol cresc riscul de hipertensiune la pacienții cu tumori suprarenale
Un studiu major, publicat astăzi în The Lancet Diabetes & Endocrinology, a arătat că nivelurile de cortizol la pacienții cu tumori suprarenale sunt mult mai instabile decât s-a crezut anterior.
Studiul a identificat că pacienții la care cortizolul rămâne persistent ridicat prezintă un risc semnificativ mai mare de agravare a hipertensiunii arteriale și o povară cardiometabolică generală mai mare.
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, este un hormon steroid produs de glandele suprarenale, având rolul de a reglementa metabolismul, tensiunea arterială și funcția imunitară. Când se formează tumori benigne pe glandele suprarenale (care se descoperă întâmplător la 3-7% dintre adulți), acestea pot determina organismul să producă cortizol independent de controalele normale, o afecțiune cunoscută sub numele de secreție autonomă ușoară de cortizol (MACS). Până acum, nu era clar cum evoluează nivelurile de cortizol la acești pacienți în timp și ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea lor pe termen lung.
Studiul, care a inclus peste 2.500 de pacienți, a fost realizat de cercetători din 25 de centre specializate în adrenală din 14 țări, ca parte a Rețelei Europene pentru Studiul Tumorilor Suprarenale (ENSAT). Este cel mai mare studiu de acest tip care examinează cum evoluează modelele de cortizol în timp la pacienții cu tumori suprarenale benigne și implicațiile acestora pentru rezultatele cardiovasculare.
În cadrul studiului, 2.525 de pacienți cu tumori suprarenale benigne au fost urmăriți timp de aproape 7 ani. Fiecare pacient a fost supus unor teste hormonale repetate folosind testul de supresie cu dexametazonă de 1 mg pe timpul nopții, testul standard utilizat pentru a evalua dacă glanda suprarenală produce cortizol în mod autonom. Pacienții au fost clasificați în funcție de faptul că nivelurile lor de cortizol au rămas normale, au rămas ridicate (MACS persistent) sau s-au schimbat între categorii în timp.
Cercetătorii au descoperit că starea de secreție a cortizolului s-a schimbat în 22% dintre pacienți, mult mai frecvent decât s-a recunoscut anterior, majoritatea schimbărilor având loc în primii trei ani după diagnostic. Aceste descoperiri contestă presupunerea că un singur test hormonal este suficient pentru a caracteriza profilul pe termen lung al cortizolului unui pacient.
Pacienții cu MACS persistent au avut cea mai mare povară cardiovasculară generală și s-au confruntat cu o rată cu 34% mai mare de agravare a hipertensiunii arteriale comparativ cu cei cu cortizol normal persistent. În decurs de 10 ani, pacienții cu MACS persistent au pierdut în medie 2 ani de timp bine controlat fără hipertensiune, comparativ cu cei ale căror niveluri de cortizol au rămas normale – o diferență clinic semnificativă în controlul pe termen lung al tensiunii arteriale.
Povara cardiometabolică se referă la impactul combinat al factorilor de risc metabolic și cardiovascular interconectați (inclusiv obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip 2 și colesterolul ridicat) asupra sănătății generale, predispunând la boli cronice grave, cum ar fi insuficiența cardiacă, infarcte miocardice și accidente vasculare cerebrale.
Studiul a identificat pacienții cu niveluri anormale de cortizol persistent (MACS persistent) ca fiind un grup cu risc mai mare, care ar putea beneficia de o monitorizare mai atentă și de o gestionare mai proactivă a factorilor de risc modificabili – inclusiv tensiunea arterială, colesterolul, greutatea și fumatul. Rezultatele sunt, de asemenea, conforme cu datele recente din studii randomizate, publicate tot în The Lancet Diabetes & Endocrinology, care demonstrează că intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii suprarenale poate îmbunătăți controlul tensiunii arteriale în cazul MACS.
Profesorul Alessandro Prete a declarat: „De-a lungul multor ani, s-a presupus că un singur test hormonal la diagnosticarea tumorii suprarenale ne spune tot ce trebuie să știm despre starea cortizolului unui pacient. Acest studiu arată că aceasta nu este deloc situația – nivelurile de cortizol se schimbă în timp într-o proporție substanțială de pacienți, iar cei la care acestea rămân persistent ridicate sunt la un risc semnificativ mai mare de a dezvolta hipertensiune necontrolată.”
Aceste descoperiri ar trebui să ne determine să ne gândim mai atent la care pacienți necesită un follow-up mai atent și dacă tratamentele active pentru reducerea excesului de cortizol – inclusiv intervenția chirurgicală în cazurile selectate – ar putea proteja sănătatea cardiovasculară pe termen lung.
Studiul oferă, de asemenea, dovezi noi importante pentru a informa dezbaterea în curs de desfășurare cu privire la necesitatea și frecvența testării cortizolului la pacienții cu tumori suprarenale benigne. Ghidurile actuale recomandă repetarea testului doar în circumstanțe clinice specifice; autorii studiului solicită studii prospective pentru a determina dacă evaluarea hormonală repetată contribuie semnificativ la stratificarea riscului dincolo de factorii de risc cardiovasculari stabiliți.
