Studiul arată o creștere a poverii bolii cronice de rinichi asociate diabetului

eWell
eWell

Studiul evidențiază o creștere a poverii bolii cronice de rinichi asociate diabetului

Boala cronică de rinichi (BCR) este frecventă, adesea tăcută și gravă. Majoritatea persoanelor afectate nu realizează că suferă de această afecțiune, care crește semnificativ riscul de atacuri de cord, AVC-uri, insuficiență renală și deces prematur. În ultima decadă, ponderea adulților americani care trăiesc cu BCR a rămas constantă. Aproape unul din șapte adulți din SUA – în jur de 15% – avea BCR în 2013, iar aproximativ 1 din 7 o avea și în 2023. Ceea ce s-a schimbat este tipul de boală renală.

Un nou studiu a relevat că proporția americanilor cu boală renală cauzată de diabet a crescut de la 4,7% la 5,7% (aproximativ o creștere relativă de 30%), în timp ce boala renală neasociată cu diabet a rămas constantă.

„Studiul nostru evidențiază o tendință îngrijorătoare în Statele Unite, unde BCR este din ce în ce mai asociată cu diabetul. Acesta este primul studiu privind BCR care utilizează datele dintr-un sondaj recent publicat, ce acoperă o decadă, perioada în care au fost introduse pe piață primele terapii aprobate special pentru protejarea rinichilor, respectiv inhibitorii SGLT2 și finerenone (un antagonist al receptorului mineralocorticoid non-steroidian care reduce riscul de insuficiență renală). Remarcabil este că, în ciuda acestor progrese, ratele generale ale BCR au rămas stagnante. Această constatare subliniază necesitatea urgentă de cercetare și intervenție pentru a aborda povara în creștere a BCR în contextul diabetului”, afirmă autorul corespunzător Ashish Verma, MBBS, asistent profesor de medicină la Boston University Chobanian & Avedisian School of Medicine.

Cercetătorii au analizat datele a 25.106 adulți (cu vârsta de 20 de ani și peste) din perioada 2013-2023, prelevate din Sondajul Național de Sănătate și Nutriție, un studiu guvernamental care aduce un eșantion reprezentativ de americani la centrele de examinare pentru interviuri, măsurători fizice, teste de sânge și urină. Fiecare participant a fost supus la două teste renale. Primul, dintr-un eșantion de sânge, măsoară cât de bine rinichii filtrează deșeurile (rata estimată de filtrare glomerulară, sau eGFR). Al doilea, dintr-un eșantion de urină, măsoară dacă proteina trece prin rinichi (raportul albumină-creatinină în urină). Oricine a avut un rezultat anormal la oricare dintre teste a fost clasificat ca având BCR. Apoi, cercetătorii au monitorizat cum s-a schimbat rata BCR pe parcursul a zece ani – în ansamblu, dar și în grupuri definite de vârstă, sex, rasă și etnie, venit și condiții precum diabet, hipertensiune, obezitate și boli de inimă.

Pe lângă creșterea cazurilor de BCR cauzată de diabet, cercetătorii au descoperit că diferența de incidență între persoanele cu nivel de educație scăzut și cele cu nivel ridicat s-a lărgit, sugerând că circumstanțele sociale și economice, nu doar biologia, contribuie la determinarea celor care dezvoltă boala renală. De asemenea, BCR în rândul bărbaților pare să crească, în timp ce rata în rândul femeilor a rămas constantă. În plus, americanii de culoare continuă să aibă rate ale BCR de aproape unu din cinci – substanțial mai mari decât cei albi – fără o reducere a acestora pe parcursul celor 10 ani.

Cercetătorii sugerează că creșterea BCR în contextul diabetului poate indica o proporție în creștere a populației expusă riscului de sindrom cardiovascular-renal-metabolic progresiv. „Ce vedem este că boala renală nu mai călătorește singură. Aproape unul din patru americani cu boală de inimă are, de asemenea, BCR, iar legăturile dintre boala renală, insuficiența cardiacă și diabet devin din ce în ce mai puternice. Aceasta este ceea ce Asociația Americană a Inimii numește acum sindrom cardiovascular-renal-metabolic, iar aceasta înseamnă că îngrijirea unui singur organ nu este suficientă”, adaugă primul autor Sophie Claudel, MD, instructor clinic de nefrologie la BU și rezident de nefrologie la Boston Medical Center.

Aceste constatări au fost publicate online în New England Journal of Medicine.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *