O nouă metodă de măsurare a placentei ar putea reduce riscul nașterilor mortale
În 2018, Ann O’Neill a trăit o experiență devastatoare, pierzându-și copilul prin naștere mortină, deși avea deja trei copii sănătoși. Din păcate, nu a primit informații despre prevenirea nașterilor mortale de la medici.
Când a adus rezultatele patologiei placentei fiului său pierdut către Harvey Kliman, specialist în complicațiile sarcinii la Yale School of Medicine, acesta a descoperit o anomalie crucială: o placentă foarte mică.
În Statele Unite, se înregistrează anual aproximativ 21.000 de nașteri mortale. Studiile anterioare au arătat că anomaliile placentei, organul care furnizează fătului oxigen, fluide și nutrienți, sunt legate de rezultate adverse ale sarcinii, inclusiv nașterea mortină. Măsurarea volumului placentei este esențială pentru identificarea sarcinilor cu o anomalie de tipul unei placente disproporționat de mici în raport cu dimensiunea fătului.
Cu toate acestea, monitorizarea placentei este rară, în parte din cauza geometriei neregulate a organului, adesea comparată cu o căciulă de beanie, care îngreunează măsurarea. Metoda curentă de măsurare a volumului prin ultrasunete, Virtual Organ Computer-aided Analysis (VOCAL), necesită echipamente avansate, operatori instruiți și timp pentru a efectua un ultrasunet tridimensional (3D).
Recent, un studiu publicat în The Journal of Perinatal Medicine sugerează o alternativă promițătoare și accesibilă la VOCAL: Estimated Placental Volume (EPV), o metodă rapidă și ieftină care poate fi realizată cu echipamente de ultrasunete bidimensionale (2D). Studiul demonstrează că estimările volumului placentei obținute prin această metodă sunt aproape identice cu cele produse de VOCAL.
Studiul a arătat că metoda EPV, dezvoltată la Yale, este echivalentă cu standardul de aur, dar care este costisitor și complex, VOCAL. Aceasta ar putea facilita evaluarea timpurie a dimensiunii placentei pe parcursul sarcinii.
Kliman speră ca aceste descoperiri să încurajeze evaluarea clinică suplimentară a monitorizării placentei, un obiectiv pe care el și tatăl său, matematicianul Merwin Kliman, l-au avut în vedere atunci când au dezvoltat EPV împreună cu mai bine de un deceniu în urmă.
Metoda necesită doar un dispozitiv de ultrasunete portabil și ieftin. Cu o pregătire minimă, furnizorii de sănătate pot măsura lățimea, înălțimea și grosimea placentei — aceste măsurători pot fi introduse într-o ecuație de estimare a volumului, scrisă de Merwin Kliman, pentru a obține un volum estimat al placentei. Testul durează doar treizeci de secunde.
În acest studiu, Kliman și autorul principal Roberto Romero, șeful Ramurii de Cercetare a Sarcinii din Divizia de Cercetare Intramurală a Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development, au efectuat ultrasunete 2D și 3D pentru 58 de paciente cu sarcini sănătoase în timpul aceleași vizite clinice. Au folosit ultrasunetele 2D pentru a calcula volumul placentei cu metoda EPV, iar pentru ultrasunetele 3D, au aplicat metoda VOCAL.
Când au comparat estimările volumului placentei obținute prin fiecare metodă, Kliman și Romero au găsit o corelație aproape perfectă între cele două.
„Obstetricienii au monitorizat creșterea fetală de zeci de ani, însă ne-a lipsit o metodă practică pentru a monitoriza creșterea organului care susține viața fetală. Acest studiu arată că volumul placentei estimat cu ultrasunete 2D oferă estimări comparabile cu cele obținute printr-o metodă 3D mai complexă”, a declarat Romero. „Sperăm că va permite studiile necesare pentru a determina dacă anomaliile în creșterea placentei pot identifica sarcinile cu risc înainte de apariția complicațiilor clinice.”
De altfel, Kliman plănuiește deja un alt studiu care vizează identificarea pacienților care primesc ultrasunete în cadrul îngrijirii prenatale și care ar fi beneficiat de un EPV pentru a identifica sarcinile cu placente mici.
O’Neill, care a fondat organizația Measure the Placenta pentru a milita pentru includerea măsurării placentei în îngrijirea prenatală, speră că studiul va oferi suport pentru cercetări suplimentare. „Putem face mai bine pentru pacienții gravide decât să ignorăm acest organ critic”, a afirmat O’Neill.
Alți coautori ai studiului includ Arun Meyyazhagan, Adi L. Tarca, Tinnakorn Chaiworapongsa și Awoniyi Awonuga, toți de la Wayne State University School of Medicine, și Cecilia Avila de la State University of New York, Stony Brook Medicine.
