Beneficiile programului de dresaj pentru pisici în cazul copiilor cu dizabilități de dezvoltare
Un program de dresaj pentru pisici destinat copiilor cu dizabilități de dezvoltare a promovat comportamente sănătoase, a întărit relațiile dintre copii și pisicile lor de companie și a îmbunătățit comportamentele sociale ale pisicilor, conform unui nou studiu.
„Oamenii de multe ori subestimează ce pot contribui pisicile la intervențiile uman-animal”, a declarat Monique Udell, profesor la Universitatea de Stat din Oregon, care studiază interacțiunile uman-animal. „Acest studiu arată că pisicile pot fi participanți activi, nu doar companioni pasivi. Atunci când copiii și pisicile lor colaborează prin dresaj, acest lucru poate întări legătura lor și poate susține rezultate pozitive atât pentru copil, cât și pentru pisică.”
Studiul, coordonat de Udell și Megan MacDonald, profesor de kinesiologie la aceeași universitate, se bazează pe interesul în creștere pentru intervențiile asistate de animale, menite să promoveze bunăstarea fizică, psihologică și socială a oamenilor. Aceste intervenții sunt recunoscute din ce în ce mai mult ca o abordare promițătoare pentru a ajuta copiii, inclusiv pe cei cu dizabilități fizice sau de învățare sau cu provocări sociale, emoționale sau comportamentale.
Câinii și caii au primit cea mai mare atenție. Udell a dorit să exploreze dacă pisicile ar putea juca un rol similar. A studiat legătura dintre oameni și pisici timp de mai bine de un deceniu și a constatat că pisicile, la fel ca și câinii, sunt o specie socială și dețin multe dintre aceleași trăsături, precum capacitatea de a forma legături afective cu oamenii și capacitatea de a fi dresate.
Studiul apare într-un moment pe care Udell l-a numit „schimbare culturală” în ceea ce privește pisicile. Ea a menționat că oamenii doresc să-și dreseze pisicile și mișcarea „pisicilor aventurieri”, în care tot mai mulți oameni își iau pisicile la plimbare, în camping sau chiar în caiac.
Pentru studiu, cercetătorii au evaluat o intervenție de dresaj asistat de pisici cu 36 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani și pisicile lor de familie. Jumătate dintre participanți au fost repartizați în grupul de dresaj, participând la șase sesiuni de dresaj de câte 45 de minute și completând teme săptămânale, cum ar fi exersarea tehnicilor de dresaj și învățarea comportamentelor precum „stai” și „vino”. Cealaltă jumătate a constituit grupul de control, care nu a participat la activități.
Copiii au fost supuși la trei sondaje diferite în trei momente distincte pe parcursul studiului: înainte de începerea acestuia, la șase săptămâni după finalizare și la un an de la început. Sondajele au evaluat puterea atașamentului copilului față de pisică, responsabilitatea pentru treburile legate de pisică și comportamentul uman față de pisică.
Cercetătorii au examinat, de asemenea, atașamentul pisicii față de copil și sociabilitatea pisicii în prezența copilului, prin înregistrarea sesiunilor de dresaj standardizate și evaluarea videoclipurilor pentru anumite comportamente. De exemplu, sociabilitatea a fost măsurată prin cât timp o pisică a avut cel puțin o labă în interiorul unui semicerc marcat, cu un radius de un metru în jurul copilului.
Printre concluziile studiului se numără:
- Copiii din grupul de dresaj au demonstrat o creștere semnificativă în sondajul de responsabilitate pentru îngrijirea pisicii, în timp ce cei din grupul de control au raportat o scădere.
- Procentajul copiilor din grupul de dresaj care au raportat că își învață pisicile lucruri noi a crescut de la 44% înainte de sesiuni la 94% după dresaj, iar proporția celor care își plimbau pisicile a crescut de la 28% la 78%.
- Copiii au participat constant la sesiunile de dresaj și au finalizat temele, indicând un impact mai puternic al programului, conform cercetătorilor. Toți participanții au fost prezenți la toate cele șase sesiuni de dresaj, iar rata medie de finalizare a temelor a fost de 81%.
- Numărul pisicilor cu ceea ce cercetătorii au definit ca atașamente sigure față de copil a crescut, șase pisici trecând de la o clasificare nesigură la una sigură.
Aceasta ajută la a demonstra că, atunci când oferim oportunitățile și îndrumarea corectă pentru ca copiii și adolescenții să-și îmbunătățească relațiile cu pisicile lor, putem observa schimbări pozitive. Pisicile devin mai încrezătoare, mai sociale și dezvoltă legături mai puternice, din care copiii beneficiază, de asemenea. Aceștia văd acum aceste pisici ca pe niște parteneri, ca o sursă de motivație pentru a-și asuma mai multe responsabilități și a se angaja în comportamente sănătoase. Aceasta poate fi o relație foarte specială, mai complexă decât au crezut uneori oamenii că pot avea cu o pisică.”
