Poluarea aerului agravează simptomele artritei reumatoide și riscul de crize
Un studiu recent arată că expunerea la poluarea aerului, în special la particule fine precum praf, funingine și fum (PM2.5), este asociată cu o activitate crescută a bolii și un risc mai mare de crize în artrita reumatoidă (AR).
Rezultatele publicate în revista Annals of the Rheumatic Diseases (ARD), jurnalul EULAR, scot în evidență importanța ca furnizorii de servicii medicale și factorii de decizie politică să recunoască impactul poluării asupra managementului AR.
AR este o boală autoimună cronică caracterizată prin inflamația articulațiilor și deteriorarea acestora; de asemenea, simptomele sistemice pot afecta și alte părți ale corpului. La nivel global, AR afectează aproximativ 0,5% până la 1% din populația adultă. Factorii care contribuie la dezvoltarea AR includ genetica, modificările sistemului imunitar și expunerile de mediu, unele dintre acestea fiind modificabile. Fumatul este un factor de risc bine cunoscut, dar și condițiile climatice, precum temperatura aerului și umiditatea, precum și anumiți poluanți, cum ar fi silicea, au fost implicați.
Studiile epidemiologice anterioare au arătat o asociere între poluarea aerului și un risc crescut de dezvoltare a AR. O echipă de cercetători din Coreea de Sud a efectuat o cercetare pentru a evalua efectele poluării aerului asupra activității bolii și apariției crizelor în rândul pacienților cu AR stabilită și pentru a explora mecanismele subiacente.
Într-un editorial însoțitor, Jeffrey A. Sparks, MD, MMSc, din Divizia de Reumatologie, Inflamație și Imunitate, Mass General Brigham / Brigham and Women’s Hospital, și Harvard Medical School, afirmă: „Acesta este unul dintre cele mai mari studii care utilizează metode robuste pentru a lega poluanții atmosferici de activitatea bolii AR. Având în vedere creșterea nivelurilor poluanților atmosferici, aceste rezultate au implicații semnificative clinice, biologice și pentru sănătatea publică.”
Studiul a urmărit 1.070 de pacienți cu AR pe parcursul a 12.583 de vizite ambulatorii reale, timp de patru ani (2021–2024), la un important centru medical din Coreea de Sud. Expunerea la poluarea aerului a fost estimată utilizând concentrațiile lunare ale șase poluanți atmosferici principali (dioxid de sulf, SO2; dioxid de azot, NO2; ozon, O3; monoxid de carbon, CO; particule cu un diametru de 10 µm, PM10; și particule cu un diametru de 2,5 µm, PM2.5), care au fost corelate cu activitatea bolii și rezultatele crizelor înregistrate longitudinal la fiecare vizită ambulatorie.
Analiza statistică a fost ajustată pentru caracteristici demografice, statut serologic (prezența anticorpilor specifici pentru AR în sânge), utilizarea medicamentelor, factori socio-economici și variabile meteorologice. Pentru o analiză de sensibilitate care să controleze mai bine confuzia invariabilă în timp și să evite potențiala cauzare inversă prezentă în analiza lunară, a fost aplicat un design de tip caz-crossover utilizând concentrațiile zilnice ale poluanților atmosferici anterioare fiecărei vizite, folosind regresia logistică condiționată pentru a evalua schimbările în cadrul aceluiași pacient.
„Studiul nostru a constatat că o concentrație mai mare de PM2.5 a fost asociată cu o activitate crescută a bolii și un risc mai mare de crize, în special expunerea prelungită la PM2.5 ridicat pentru mai mult de două săptămâni”, explică investigatorul principal, Eun Bong Lee, MD, PhD, din Divizia de Reumatologie, Departamentul de Medicină Internă, Seoul National University College of Medicine, și Departamentul de Medicină Moleculară și Științe Biopharmaceuticale, Graduate School of Convergence Science and Technology, Seoul National University, Seoul, Republica Coreea.
Investigatorii au identificat PM2.5 ca principalul contributor la creșterea activității bolii AR. Aceste particule microscopice, mai mici decât celulele roșii din sânge, pot călători ușor din plămâni în fluxul sanguin, circulând către organe îndepărtate. Ele pot declanșa apoi supraproducția de molecule dăunătoare numite specii reactive de oxigen, provocând stres celular, deteriorând ADN-ul și declanșând răspunsuri inflamatorii în organe.
Studiul nostru are implicații importante pentru politica de sănătate publică. Deși sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă îmbunătățirea calității aerului poate reduce activitatea bolii la pacienții cu AR, recomandăm acestor pacienți să evite expunerea prelungită la aer de calitate slabă, în special la niveluri ridicate de PM2.5.”
ARD Editor-in-Chief Josef Smolen, MD, de la Medical University of Vienna, adaugă: „Ca întotdeauna, acest articol a trecut printr-un proces riguros de revizuire, iar a fost plăcut să aflu că toți recenzorii au fost de acord cu importanța și interesul acestor descoperiri. Totuși, trebuie să fim conștienți că observațiile se referă la populația coreeană studiată, cu un fundal genetic specific și în condiții de mediu specifice. Dacă aceste date se mențin în alte regiuni ale lumii, ar trebui să fie un obiectiv pentru viitoare investigații. Totuși, este un punct de plecare excelent pentru a ne îmbunătăți înțelegerea factorilor care pot influența activitatea bolii și răspunsurile terapeutice ale pacienților cu AR. Și: este un apel important: mediul este probabil un contributor esențial la durere și inflamație în rândul pacienților pe care îi îngrijim.”
