Un studiu relevant NFL aduce noi informații despre impactul CTE
Un studiu recent publicat în The BMJ a investigat prevalența encefalopatiei traumatice cronice (CTE) la deces și asocierea acesteia cu demența în rândul foștilor jucători ai Ligii Naționale de Fotbal (NFL).
Prin urmărirea fiecărui jucător NFL identificat care a decedat în decurs de 14 ani și examinarea a sute de creiere donate, cercetătorii și-au propus să depășească provocările de lungă durată în estimarea adevăratului impact al CTE.
Cercetătorii au analizat în mod specific neuropatologia post-mortem și înregistrările din National Death Index pentru o cohortă cuprinzătoare formată din toți cei 1.712 foști jucători NFL care au murit între 2008 și 2021. Constatările studiului au arătat că, sub cele mai conservatoare ipoteze epidemiologice, prevalența minimă a CTE la deces a fost de 18,5% pe parcursul întregului interval de studiu, atingând minimum 24,5% în perioada 2016–2021, când donațiile de creier au fost cele mai frecvente.
Analiza a mai constatat că stadiul IV CTE era asociat cu un risc semnificativ crescut de demență adjudecată de clinicieni. Studiul a concluzionat astfel că neuropatologia CTE este comună la deces în rândul foștilor jucători de fotbal profesionist din această cohortă și că severitatea mai mare a CTE a fost asociată cu demența în rândul donatorilor de creier.
CTE este o boală neurodegenerativă asociată cu expunerea ridicată la impacturi repetitive asupra capului. Această afecțiune este observată cel mai frecvent în sporturile de contact, cercetările anterioare indicând că persoanele cu expunere la impacturi repetitive, inclusiv foști sportivi de contact, se confruntă cu o mortalitate crescută din cauza afecțiunilor neurodegenerative comparativ cu populația generală.
Cu toate acestea, recenziile din domeniu subliniază că cuantificarea prevalenței CTE la nivel de populație a rămas o provocare. CTE poate fi diagnosticată cu certitudine doar prin examinarea neuropatologică post-mortem, iar literatura în creștere demonstrează că investigațiile anterioare bazate pe eșantioane de bănci de creier au fost supuse unor potențiale biasuri de selecție și determinare.
Studiul actual își propune să abordeze aceste incertitudini prin estimarea posibilei prevalențe a CTE la deces și examinarea asocierii dintre patologia severă CTE și demență. Cohorta studiului a inclus 1.712 foști jucători NFL care au murit între 2008 și 2021, dintre care 338 au donat creierele pentru evaluare neuropatologică.
Examinările neuropatologice au fost efectuate pe 338 de creiere donate (19,7% din toate decesele) prin intermediul băncilor de creier Understanding Neurologic Injury and Traumatic Encephalopathy (UNITE) și University of California, San Francisco Alzheimer’s Disease Research Center (UCSF ADRC), cu patologii investigate care nu știau istoricul sportiv și simptomele clinice ale donatorilor.
Cercetătorii au obținut istorii clinice bazate pe informatori de la donatorii de creier și au solicitat dosare medicale pentru toate cazurile, primind înregistrări pentru 184 de donatori. Clinicienii, care nu aveau informații despre statusul neuropatologic, au adjudecat diagnosticele de demență folosind criteriile Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition (DSM-IV) și înregistrările disponibile înainte de deces.
Analizele statistice ale studiului s-au concentrat pe trei domenii principale: 1. Prevalența minimă și maximă a CTE la deces în cadrul coortei, 2. Asocierile multivariable între stadiul IV CTE și demența adjudecată folosind ponderarea probabilității inverse (IPW) pentru a ajusta potențialul bias asociat cu donația de creier, și 3. Compararea demenței adjudecate de clinicieni cu afecțiunile neurodegenerative menționate pe certificatele de deces.
Examinarea neuropatologică a arătat că 315 din cele 338 de creiere donate (93,2%) prezentau CTE confirmată neuropatologic. Folosind ipoteze extreme despre statusul CTE în rândul jucătorilor ale căror creiere nu au fost examinate, cercetătorii au calculat că prevalența posibilă a CTE la deces în întreaga cohortă de 1.712 decedați varia între un minim conservator de 18,5% și un maxim de 98,7%.
În perioada 2016–2021, când ratele de donație au atins 26,8% (235 din 878 de decedați), prevalența minimă posibilă a fost de 24,5% (maxim 97,7%). Prevalența mai mare în această perioadă reflectă în mare parte proporția mai mare de decedați ale căror creiere au fost supuse examinării neuropatologice, nu o dovadă că prevalența CTE în sine a crescut în timp.
În plus, compararea statusului CTE al donatorilor cu înregistrările clinice a arătat că 104 (30,8%) aveau stadiul IV CTE, în timp ce 202 (59,8%) îndeplineau criteriile clinice pentru demență. După ajustarea pentru diferențele potențiale între donatorii de creier și non-donatori, donatorii cu stadiul IV CTE aveau un risc cu 44% mai mare de demență comparativ cu cei fără boală de stadiu IV, întărind dovezile pentru o asociere între patologia severă CTE și declinul cognitiv.
Certificatele de deces au subestimat semnificativ demența adjudecată de clinicieni: doar 40,6% dintre donatorii cu demență adjudecată de clinicieni aveau o afecțiune neurodegenerativă menționată ca fie cauză principală, fie secundară a decesului.
Studiul actual sugerează că neuropatologia CTE a fost comună în rândul foștilor jucători NFL decedați, cu cel puțin unul din patru dintre aceștia având CTE confirmată la deces în perioada 2016–2021. Asocierea între stadiul IV CTE și demență printre donatorii de creier susține relevanța clinică a patologiei severe CTE, deși studiul observațional nu poate stabili că CTE a cauzat direct demența.
Cercetătorii au subliniat că donația de creier a fost non-randomizată, că prevalența la deces nu poate fi echivalată cu prevalența CTE în rândul jucătorilor în viață și că constatările ar putea să nu se generalizeze la populația mai largă de fotbal american. Este necesară o cercetare suplimentară pentru a clarifica relația dintre CTE și demență și pentru a informa viitoarele recomandări de prevenire și politici.
