Menopauza nu marchează sfârșitul activității ovariene
Ovarele continuă să sufere modificări moleculare, chiar și după ce rolul lor reproductiv s-a încheiat, ceea ce ridică întrebări noi despre influența acestora asupra sănătății femeilor pe măsură ce îmbătrânesc.
Un studiu recent publicat pe serverul de preprint bioRxiv sugerează că ovarele postmenopauză rămân biologic active, continuând să subțireze țesutul și să manifeste modificări ale proteinelor asociate cu semnalizarea secretorie, ce ar putea avea implicații în sănătatea femeilor și în cercetarea cancerului ovarian.
Ovarele sunt printre primele organe din corp care prezintă semne de îmbătrânire, adesea cu decenii înaintea altor organe. Femeile se nasc cu un număr limitat de ovocite, care scade treptat odată cu vârsta, iar menopauza marchează sfârșitul anilor lor reproductivi.
Menopauza este asociată cu un risc crescut al mai multor afecțiuni pe termen lung, inclusiv boli de inimă, osteoporoză și tulburări neurodegenerative. De asemenea, riscul de cancer ovarian crește odată cu vârsta. Pe măsură ce femeile trăiesc mai mult, multe dintre ele petrec decenii după menopauză, ceea ce face din ce în ce mai important să înțelegem cum continuă să se schimbe corpurile lor.
Până acum, oamenii de știință au considerat în mare parte ovarele postmenopauză ca fiind țesuturi inactive, formate în principal din material fibros. Totuși, cercetările emergente sugerează că ovarele rămân biologic active după menopauză, continuând să producă hormoni precum androgenii și molecule care ajută celulele să comunice. Aceste substanțe ar putea influența, de asemenea, procesele din alte părți ale corpului.
Studiile anterioare au descoperit că ovarele îmbătrânite suferă modificări în activitatea genelor, inclusiv modificări legate de metabolism, stres celular și comunicarea între celule. Totuși, multe dintre aceste cercetări au implicat studii relativ mici sau s-au concentrat pe femeile din jurul menopauzei.
Pentru a aborda această lacună, cercetătorii au examinat țesut ovarian sănătos de la femei cu vârste între 50 și 75 de ani, analizând cum se diferențiază nivelurile de proteine și procesele biologice pe parcursul decadelor ce urmează menopauzei.
Investigatori au examinat țesut ovarian normal din punct de vedere histologic de la 28 de femei cu vârste cuprinse între 50 și 75 de ani, împărțite în trei grupe de vârstă: 50-59 (n = 11), 60-69 (n = 10) și ≥ 70 ani (n = 7).
Folosind spectrometria de masă cu achiziție independentă de date și fragmentare serială paralelă (diaPASEF), au analizat proteomul țesutului ovarian. Au cuantificat 5.812 grupuri de proteine pentru a identifica schimbările asociate cu vârsta între grupurile de vârstă. De asemenea, au căutat suprapuneri cu proteinele asociate anterior cu senescența celulară ovariană și cancerul ovarian.
Utilizând multiple abordări analitice complementare, au dezvoltat o semnătură de 26 de proteine asociate cu îmbătrânirea ovariană postmenopauză, numită Buck Postmenopausal Ovary Molecular Signature (BuckPOMS).
Ovarele mai în vârstă arată semnături crescânde de inflamație și remodelare. Cercetătorii au găsit diferențe clare în nivelurile proteinelor între grupurile de vârstă, sugerând că ovarele continuă să se schimbe mult timp după menopauză.
Comparativ cu femeile cu vârste între 50 și 59 de ani, cele cu vârste între 60 și 69 de ani au avut modificări semnificative în 40 de grupuri de proteine. Dintre acestea, 34 au crescut, iar șase au scăzut. Creșterile includeau proteine implicate în răspunsurile imune, inflamație și remodelare tisulară, sugerând că aceste procese devin mai proeminente pe măsură ce ovarele îmbătrânc.
Diferențele au fost și mai mari în rândul femeilor cu vârste de 70 de ani și peste, cu 117 grupuri de proteine arătând modificări semnificative comparativ cu grupul cel mai tânăr. Dintre acestea, 84 au scăzut, inclusiv multe proteine care ajută la menținerea structurii și formei celulelor și țesuturilor ovariene. Între timp, 33 de proteine au crescut, inclusiv cele implicate în remodelarea țesuturilor și răspunsurile celulare la daune.
În general, ovarele postmenopauză mai tinere aveau mai multe proteine implicate în reglarea activității genice, în timp ce ovarele mai în vârstă arătau o activitate mai mare în căile legate de metabolism, răspunsurile imune și mișcarea substanțelor în interiorul celulelor.
Șaptesprezece proteine au arătat schimbări comune în grupurile de vârstă. Comparările de tip pairwise au identificat un set comun de 17 proteine cu modificări semnificative, reflectând procese biologice comune asociate cu îmbătrânirea pe parcursul acestor decenii. Modelul general al proteinelor sugerează o schimbare tardivă în expresia proteinelor ovariene postmenopauză, de la programele asociate structurale și epiteliale către remodelarea și semnalizarea extracelulară.
Proteinele modificate au fost mapate pe căile de remodelare a inflamației și matricei/extracelulare, cu o abundență mai mare a proteinelor asociate cu răspunsurile secrete legate de daune în ovarele cele mai vechi.
Semnăturile proteinelor diferențiază ovarele postmenopauză mai tinere de cele mai în vârstă. Diferențele asociate cu vârsta în semnăturile proteinelor au fost mai mari între grupul de vârstă 50-59 ani și grupul ≥70 ani, deși diferențele între grupurile adiacente au fost modeste.
Aptitudinea modelului multivariabil de a distinge grupul cel mai tânăr de cel mai vechi a fost moderată. Aceste diferențe au fost determinate în principal de 20 de proteine crescute în grupul cel mai tânăr, dar reduse în grupul cel mai vechi, și alte 20 care au arătat modelul opus.
Ovarele postmenopauză mai tinere erau caracterizate prin căile de proteostază și reglare a transcripției. În schimb, ovarele postmenopauză cele mai vechi aveau o semnătură de proteine care reflecta schimbări în metabolismul lipidelor și căile imune înnăscute. Molecula de semnalizare WNT4 a devenit progresiv mai abundentă odată cu vârsta, sugerând că capacitatea de semnalizare ar putea persista în ovarele cele mai vechi postmenopauză. Creșterea abundenței WNT4 a fost, de asemenea, susținută de colorarea imunohistochimică a țesutului ovarian.
Două proteine au arătat modificări semnificative în abundența legată de vârstă. Analiza regresiei liniare a relevat două proteine care s-au modificat progresiv cu vârsta, după ajustarea pentru indicele de masă corporală și rasă/etnie. Proteina de legare a acizilor grași 5 (FABP5) a scă
