Creierul narcisic prezintă o activare mai puțin uniformă la rușinea comună
Persoanele cu trăsături narcisice mai pronunțate au avut modele de activare cerebrală mai puțin consistente în scenarii de viață reală care implicau pierderea feței altora, ceea ce poate explica dificultățile lor în interacțiunile sociale.
Deși multe persoane prezintă trăsături narcisice într-o oarecare măsură, precum încrederea în propria superioritate, un sentiment de drept la privilegiu și dorința de a fi în centrul atenției, există oameni care manifestă trăsături narcisice semnificativ mai ridicate. Totuși, baza neurală a așa-numitului „narcisism grandios” a fost studiată rar în situații sociale complexe.
Interesați de legătura dintre empatie și narcisismul grandios, cercetătorii de la Universitatea Aalto au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a investiga modul în care trăsăturile narcisice influențează activarea cerebrală într-o situație care reflectă viața cotidiană. Rezultatele au arătat că creierele persoanelor narcisice erau mai puțin sincronizate în momentele în care oamenii experimentează de obicei un sentiment de rușine comună.
Persoanele cu un număr mare de trăsături narcisice reacționează diferit la experiențele vulnerabile ale altora. Aceștia pot să se adapteze interacțiunii într-un mod distinct, să acorde atenție unor aspecte diferite sau să interpreteze diferit ceea ce se întâmplă.
În contrast, în regiunile cerebrale asociate cu empatia, activarea subiecților cu puține trăsături narcisice a fost relativ similară între participanți, sugerând o experiență mai comună, inclusiv la nivel neural. Diferențele au apărut în zonele asociate cu interpretarea situațiilor sociale și cu empatia cognitivă (înțelegerea perspectivei, gândurilor sau sentimentelor altuia).
„Persoanele cu un nivel ridicat de trăsături narcisice nu construiesc neapărat conexiuni susținute sau autentice cu ceilalți, ceea ce poate duce la dificultăți și neînțelegeri în interacțiune”, afirmă Piispanen.
Studiul a început cu un sondaj online care a măsurat trăsăturile de personalitate narcisică, completat de aproape o mie de respondenți. Din acest grup, indivizii cu multe trăsături narcisice au fost invitați la imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, iar un grup de control a fost format din cei cu puține trăsături narcisice. Setul final de date a inclus 58 de participanți.
Cum se manifestă „pierderea feței” în creier?
Cercetătorii s-au concentrat pe modul în care activarea cerebrală este similară sau diferită între participanți într-un scenariu care reflectă viața reală, în care o altă persoană se confruntă cu o amenințare socială. Conform sociologului Erving Goffman din anii 1950, oamenii încearcă să prezinte o anumită imagine a lor în interacțiunile sociale. Protejarea acestei imagini de a fi compromisă este cunoscută sub numele de „salvarea feței”. Această autoimagine este vulnerabilă, deoarece ceilalți pot fie să o accepte, fie să o respingă, provocând anxietate sau rușine nu doar în persoana vizată, ci și în cei care observă situația.
Goffman a susținut că participanții la interacțiune încearcă de obicei împreună să protejeze atât fața proprie, cât și pe cea a celorlalți, implicându-se în activități de „salvare a feței”.
Pe parcursul scanării cerebrale, participanții au vizionat videoclipuri în care o altă persoană (un actor profesionist) povestea întâmplări personale și primea feedback asupra acestora. Poveștile au inclus situații din tinerețe și adolescență în care naratorul fusese exclus sau admirat. După narațiuni, naratorul a primit feedback de la o altă persoană care amenința fața acestuia. De exemplu, feedback-ul ar putea pune la îndoială dacă admirația primită de narator era justificată sau sugera că excluderea a fost vina naratorului.
Studiul sugerează că activitățile de salvare a feței pot diferi între indivizii cu multe trăsături narcisice și cei cu puține. Anterior, empatia a fost studiată predominant folosind stimuli specifici și controlați (cum ar fi expresiile faciale emoționale) în loc de situații mai complexe în care oamenii povestesc întâmplări sau oferă sau primesc feedback.
„Un scenariu asemănător vieții reale este mult mai complex și necesită mai multă interpretare și evaluare a situației”, explică Piispanen. „În plus, participanții nu au fost instruiți specific să empatizeze cu experiența naratorului. Acest lucru ne-a permis să observăm cum au urmărit și procesat spontan o situație socială complexă pe parcursul desfășurării acesteia.”
Pe lângă Universitatea Aalto, proiectul Fețele Narcisismului a inclus cercetători de la Universitățile din Helsinki, Turku, Tampere și Oulu, printre altele.
Articolul de cercetare va fi publicat pe 26 octombrie în jurnalul Cerebral Cortex.
