Consensul recent oferă orientări pentru gestionarea intoleranței la lactoză la nou-născuți
Lactoza este un carbohidrat major în laptele uman, dar descompunerea acesteia necesită lactază, o enzimă intestinală care poate fi insuficientă la bebelușii născuți prematur.
La nou-născuți, intoleranța la lactoză este de obicei asociată cu imaturitatea digestivă sau leziuni intestinale, mai degrabă decât cu o afecțiune rară moștenită. Semnele acesteia – plâns, regurgitare, umflarea abdomenului și scaunele moi – pot apărea și în infecții, alergii la proteinele din laptele de vacă și boli intestinale periculoase. Testele concepute pentru copii mai mari pot fi nesigure sau impracticabile la nou-născuți, iar modificările dietetice inutile pot compromite nutriția. Datorită dificultăților în stabilirea unui diagnostic precis și în alegerea alimentației, este necesară o investigație sistematică suplimentară pentru a stabili abordări consistente în gestionarea intoleranței la lactoză la nou-născuți.
Publicat online pe 27 martie 2026 în Pediatric Discovery, consensul a fost dezvoltat de un grup multidisciplinar coordonat prin Centrul Național de Cercetare Clinică pentru Sănătatea Copilului și Tulburări (Chongqing), cu contribuții de la Spitalul pentru Copii al Universității Medicale Chongqing și alte instituții chineze. Lucrările au fost conduse de autorul corespunzător Yuan Shi și transformă dovezile existente și experiența clinică în 10 recomandări practice ce acoperă recunoașterea simptomelor, testarea diagnostică, diagnosticul diferențial și tratamentul, în special pentru sugarii prematuri.
Grupul de lucru a revizuit 61 de publicații, inclusiv studii controlate randomizate, studii observaționale, recenzii sistematice și ghiduri anterioare. A evaluat dovezile folosind abordarea GRADE (Grading of Recommendations, Assessment, Development and Evaluation) și a aplicat un proces Delphi modificat acolo unde dovezile erau limitate. Calea rezultată începe cu simptomele și modificările scaunelor, inclusiv scaunele cu un miros neobișnuit de acid. Pentru nou-născuții simptomatici, testele de reducere a zaharurilor fecale sau testele de galactoză urinară pot susține screeningul inițial, dar niciunul dintre aceste teste nu stabilește singur diagnosticul.
Clinicienii ar trebui să excludă condiții precum enterocolita necrozantă și alergia la proteinele din laptele de vacă, apoi să ia în considerare un test de eliminare diagnostic supravegheat, evaluând dacă simptomele se îmbunătățesc cu suplimentarea de lactază sau cu un aport redus de lactoză. Pentru sugarii alăptați cu intoleranță la lactoză, cea mai puternică recomandare de tratament este continuarea alăptării, adăugând lactază. Sugarii hrăniți cu formulă pot primi lactază sau formulă cu lactoză redusă; formula fără lactoză nu este recomandată ca alimentație de primă linie sau preventivă. Tratamentul durează de obicei cel puțin două săptămâni, durata fiind ajustată în funcție de recuperarea clinică.
Probioticele care produc β-galactozidază sunt descrise ca posibili adjuvanți, deși dovezile neonatale rămân limitate și preocupările legate de siguranță necesită prudență în cazul sugărilor foarte prematuri. Ghidul favorizează, de asemenea, preparatele de lactază cu siguranță și eficiență demonstrate, mai degrabă decât produsele nevalidate. Autorii au subliniat că mesajul central este că deciziile de alimentație ar trebui să răspundă simptomelor și stării clinice ale bebelușului, nu unei presupuneri că lactoza trebuie întotdeauna evitată.
Recomandările sunt destinate să ajute clinicianții să distingă intoleranța la lactoză de alte cauze ale disconfortului alimentar, păstrând în același timp avantajele nutriționale ale laptelui uman. De asemenea, ei au avertizat că dovezile rămân inegale, în special pentru sugarii extrem de prematuri și tratamentele cu probiotice. Consensul oferă un punct de plecare practic pentru o îngrijire mai consistentă, fără a substitui evaluările individualizate sau studiile clinice mai puternice.
Pentru echipele de terapie intensivă neonatală și clinicianții pediatri, consensul oferă un cadru pas cu pas pentru a decide când să testeze, când să intervină și când să reconsidere un diagnostic. De asemenea, poate ajuta familiile să înțeleagă de ce continuarea consumului de lapte matern poate fi compatibilă cu gestionarea intoleranței la lactoză. Recomandările se aplică nou-născuților și sugărilor premature cu vârsta gestatională corectată sub 44 de săptămâni, dar nu reprezintă o prescripție universală: bebelușii grav bolnavi și cei cu deficiență congenitală rară de lactază necesită evaluări și gestionări diferite. Autorii solicită studii controlate randomizate mai mari pentru a clarifica momentul tratamentului, rezultatele pe termen lung și siguranța probioticului, în special pentru sugarii cei mai prematuri.
