Activitatea cerebrală maternă reflectă legătura emoțională cu bebelușul înainte de naștere
Studiile recente sugerează că anumite aspecte ale legăturii emoționale dintre mamă și copilul nenăscut se regăsesc deja în activitatea cerebrală a mamei.
Perioada sarcinii este marcată de schimbări și adaptări, incluzând modificări psihologice și neurobiologice care pregătesc femeile pentru îngrijirea copilului. Un aspect central al acestui proces este atașamentul matern-fetal (AMF), care reprezintă legătura emoțională dintre o femeie însărcinată și copilul ei nenăscut, fiind reflectat în gândurile, sentimentele și comportamentele sale față de făt.
AMF este un fenomen multidimensional, ce variază de la atenția femeii față de schimbările din corpul său și mișcările fătului, până la interacțiunile cu acesta, capacitatea de a-și imagina copilul și de a anticipa viața împreună, precum și motivația de a adopta comportamente ce promovează sănătatea și bunăstarea copilului. Studiile anterioare sugerează că niveluri mai ridicate de atașament matern-fetal în timpul sarcinii sunt asociate cu o legătură mai puternică după naștere, un comportament maternal mai sensibil și interacțiuni mai responsabile între mamă și copil.
Cu toate acestea, în ciuda decadelor de cercetări asupra AMF, baza sa neurobiologică rămâne insuficient înțeleasă. În acest context, Kathy Ayala și Helena Rutherford de la Universitatea Yale, SUA, împreună cu colegii lor, au realizat un studiu, susținut de Fundația Bial, care a implicat 35 de femei aflate în trimestrul trei de sarcină (vârsta medie gestatională: 36,8 săptămâni). Participantele au fost supuse unei electroencefalograme (EEG) în stare de repaus.
Din aceste înregistrări, cercetătorii au analizat coerența semnalului cerebral, o măsură bine cunoscută a conectivității între regiunile cortexului, asociată cu procese cognitive, de atenție și emoționale relevante pentru îngrijire. Folosind datele EEG, cercetătorii au calculat coerența pe banda alpha în regiunile frontoparietale și intra-frontală. Această măsură oferă o estimare a gradului în care activitatea din diferite regiuni cerebrale are loc într-o manieră coordonată.
Atașamentul matern-fetal a fost evaluat utilizând Inventarul de Atașament Prenatal Revizuit (PAI-R), care cuprinde trei dimensiuni: anticiparea, interacțiunea și diferențierea. Rezultatele, publicate în articolul „Bonding before birth: Maternal-fetal attachment and maternal cortical connectivity in late pregnancy” în Journal of Neuroendocrinology, au arătat că o coerență mai mare în regiunile frontoparietale stângi și intra-frontale pe banda alpha a fost asociată cu scoruri mai mari pe subscalele de anticipare și interacțiune ale PAI-R.
Cu alte cuvinte, femeile însărcinate care își imaginau mai des copilul, anticipau viața împreună și interacționau mai mult cu fătul prezentau, de asemenea, o coordonare mai mare a activității între anumite regiuni cerebrale. Aceste asociații au fost menținute chiar și după ajustarea pentru vârsta gestatională și paritate, adică dacă femeia a născut anterior sau nu.
Aceste descoperiri sugerează că diferențele individuale în conectivitatea corticală sunt asociate cu AMF, în special cu aspectele anticipative și interacționale ale angajamentului psihologic al femeii însărcinate față de făt. Identificarea acestor asociații neuronale sugerează că unele procese legate de atașamentul matern-fetal ar putea fi reflectate în conectivitatea cerebrală în timpul sarcinii, contribuind la o mai bună înțelegere a bazei neurobiologice a acestei legături timpurii.
