Reclama privind longevitatea în zonele albastre se bazează pe date eronate
Un eseu provocator pune la îndoială dacă zonele de longevitate celebre dezvăluie secretele unei vieți mai lungi sau expun defecte mai profunde în datele care stau la baza științei moderne a nutriției și îmbătrânirii.
Un eseu recent, publicat în revista „Revista de Salud Pública”, analizează critic conceptul de „Zone Albastre”, alături de „Ipoteza Lipidelor” formulată de Ancel Keys. Critica autorilor contestă în mare parte acest concept, evidențiind dovezi recente care sugerează că acesta ar putea fi construit pe date potențial eronate, inclusiv selecția părtinitoare a populației, confuzia necontrolată și erorile administrative.
Eseul susține că unele „Zone Albastre” ar putea corela mai mult cu sărăcia, cu sisteme slabe de înregistrare vitală, cu erori clericale sau cu posibile fraude, decât cu stiluri de viață sănătoase popularizate de media. Autorii cer o reevaluare mai transparentă și bazată pe dovezi a orientărilor dietetice.
În urma celui de-al Doilea Război Mondial, expansiunea agribusiness-ului global a facilitat apariția unor studii epidemiologice de mari dimensiuni, cel mai notabil fiind Studiul celor Șapte Țări, inițiat în 1956 de Ancel Keys. Cercetarea acestuia a dus la formularea „Ipotezei Lipidelor”, care a fost interpretată ca susținând o legătură între consumul de grăsimi saturate de origine animală și bolile cardiovasculare.
Analizele ulterioare sugerează că această teorie a catalizat o „lipofobie” globală, conducând la orientări dietetice care au priorizat acizii grași polinesaturați și carbohidrații în detrimentul grăsimilor. Însă, în paralel, observația longevitații extreme în anumite clustere geografice a dus la conceptul de „Zone Albastre”, introdus în 2000 de Gianni Pes și Michel Poulain. Modelul popularizat al Zonelor Albastre identifică regiuni precum Sardinia, Okinawa, Ikaria, Loma Linda și Nicoya ca fiind zone în care factorii de stil de viață (în special dieta, activitatea fizică și suportul comunitar) sunt considerați responsabili pentru duratele de viață excepționale.
Deși marca „Zonele Albastre” a câștigat o vizibilitate comercială majoră și a fost achiziționată de Adventist Health în 2020, eseul argumentează că baza sa științifică rămâne contestată. Autorii afirmă că cele cinci regiuni popularizate au fost selectate prin narațiuni anecdotice și mediatizate, mai degrabă decât printr-o verificare epidemiologică globală cuprinzătoare, iar afirmațiile de longevitate sunt și mai slăbite de selecția părtinitoare a populației, confuzia necontrolată și înregistrările de vârstă nesigure.
Scopul eseului actual este de a expune inconsistențele științifice descrise de autori în „Ipoteza Lipidelor” și conceptul Zonelor Albastre, prin intermediul unor dovezi selectate și recenzii critice ale seturilor de date istorice folosite pentru a susține aceste paradigme. Deoarece este un eseu și nu o revizuire sistematică sau o analiză epidemiologică originală, concluziile sale ar trebui citite ca o interpretare critică a unor dovezi selectate, mai degrabă decât o reevaluare definitivă a științei globale a nutriției.
Unul dintre principalele focusuri ale eseului este activitatea cercetătorului Saul Newman, care a investigat înregistrările oficiale pentru supercentenari (SC) (indivizi care au ajuns la 110 ani sau mai mult) și semi-supercentenari (SSC) (indivizi care au atins 105 ani). Analiza lui Newman a folosit date de la Gerontology Research Group (GRG) și International Database on Longevity (IDL).
Analiza lui Newman, și nu eseul în sine, a utilizat modele de regresie multivariată mixte pentru a analiza tiparele demografice din Statele Unite, Franța, Japonia, Anglia și Italia. Analiza a căutat să identifice corelații între înregistrările de longevitate și variabilele socioeconomice, inclusiv ratele sărăciei, nivelurile de alfabetizare și integritatea sistemelor de înregistrare vitală.
În plus, eseul a examinat „Ipoteza Lipidelor” prin revizuirea studiului original al celor Șapte Țări pentru părtinirea selecției, mai ales o afirmație contestată conform căreia țările cu corelații inconsistente între consumul de grăsimi și mortalitate ar fi fost excluse ulterior.
Eseul susține că multe dintre variabilele „obiective” folosite pentru a valida modelele de longevitate și dietă în lucrările anterioare referitoare la „Ipoteza Lipidelor” și „Zonelor Albastre” ar putea fi bazate pe date false sau neverificabile.
Analizele discutate în eseu au constatat că, în Statele Unite, introducerea certificatelor de naștere standardizate a fost asociată cu o scădere de 80% a numărului de SC-uri înregistrate, sugerând că lipsa documentării creează o aparență artificială de longevitate extremă, chiar și în absența unor documente sau înregistrări de susținere.
În Italia și Japonia, regiunile mai sărace, cu o speranță medie de viață mai scăzută, au raportat paradoxal cele mai mari proporții de centenari. Această „corelație a sărăciei” sugerează că „longevitatea extremă” poate servi uneori ca un marker al erorilor administrative sau al fraudelor, mai degrabă decât ca o dovadă a sănătății superioare.
Mai mult, o analiză a datelor de naștere a relevat că persoanele înregistrate ca SC-uri aveau o probabilitate semnificativ mai mare de a avea date de naștere divizibile cu cinci, o anomalie statistică extrem de improbabilă care sugerează manipulări sau erori de rotunjire în înregistrările oficiale.
În cele din urmă, dovezile emergente sugerează că Keys ar fi început cu 25 de țări, dar a eliminat ulterior 18 care prezentau corelații inconsistente între grăsimile saturate și bolile de inimă, deși eseul framează aceasta ca o afirmație zvonită și contestată care, dacă ar fi confirmată, ar sugera o potențială părtinire a selecției.
Deși nu este direct legat de „Ipoteza Lipidelor”, eseul notează că, în opinia autorilor, demonizarea grăsimilor saturate a contribuit la promovarea unor modele alimentare bogate în carbohidrați, pe care le asociază cu creșterea globală a „diabozității” (pandemia obezității și diabetului).
Eseul sugerează că erorile metodologice, fie deliberate, fie accidentale, au susținut prevalența paradigmelor BZ și „Ipoteza Lipidelor” timp de decenii. Argumentele sale subliniază că unele „Zone Albastre” reprezintă adesea regiuni în care erorile clericale, cum ar fi raportarea greșită a vârstei pentru a obține acces timpuriu la pensii, ar putea fi interpretate greșit ca fenomene biologice.
Autorii concluzionează că actuala dependență de seturi de date nesigure, precum SISBÉN (Sistemul de Identificare a Beneficiarilor Potențiali ai Programelor Sociale) din Columbia sau RIPS (Registrul Individual al Prestării Serviciilor de Sănătate), continuă să compromită cercetarea modernă la nivel de absolvent. În cele din urmă, ei
