Două căi de semnalizare interconectate stimulează progresia carcinomului tiroidian papilar
O nouă perspectivă de cercetare a fost publicată în Volumul 13 al revistei Oncoscience pe 3 iunie 2026, intitulată „Axul dual al tumorigenizei: căile MAPK și PI3K/AKT în carcinomul tiroidian papilar”.
În acest articol, autorii analizează modul în care două căi de semnalizare interconectate contribuie la dezvoltarea și progresia carcinomului tiroidian papilar (PTC), cea mai comună formă de cancer tiroidian, subliniind importanța diagnosticelor moleculare și a terapiilor țintite în crearea unor strategii de tratament personalizate.
Carcinomul tiroidian papilar reprezintă aproximativ 80–85% din cancerele tiroidiene și este asociat, în general, cu o supraviețuire pe termen lung foarte bună. Totuși, unele tumori au un comportament mult mai agresiv, invadând țesuturile înconjurătoare, recidivând după tratament, pierzând sensibilitatea la terapia cu iod radioactiv și devenind din ce în ce mai greu de tratat. Înțelegerea modificărilor moleculare care diferențiază aceste tumori a devenit un obiectiv major al cercetării în cancerul tiroidian.
Două rețele de semnalizare sunt centrale în acest proces: calea kinazei activate de mitogen (MAPK) și calea PI3K/AKT. În condiții normale, aceste căi reglează creșterea celulară, diferențierea, metabolismul, supraviețuirea și moartea celulară programată. Totuși, în carcinomul tiroidian papilar, modificările genetice pot menține aceste căi de semnalizare cu activitate constantă, permițând celulelor canceroase să continue proliferarea, să evite apoptoza și să contribuie la progresia bolii.
Semnalizarea MAPK este un factor major în dezvoltarea timpurie a tumorii. Modificările care implică BRAF și RAS, împreună cu rearranjamentele RET/PTC și fuziunile NTRK, activează această cale și promovează semnalizarea continuă prin RAF, MEK și ERK. Cea mai frecventă modificare, BRAF V600E, apare în aproximativ 40–60% din cazurile de carcinom tiroidian papilar și este asociată cu o boală mai agresivă și o reacție redusă la terapia cu iod radioactiv. Semnalizarea persistentă BRAF suprimă, de asemenea, genele specifice tiroidei implicate în absorbția iodului, contribuind la dediferențierea tumorii și la scăderea răspunsului la terapia cu iod radioactiv.
În timp ce activarea MAPK este deosebit de importantă în timpul inițierii tumorii, calea PI3K/AKT devine din ce în ce mai implicată pe măsură ce boala progresează. Modificările care afectează PIK3CA, PTEN și AKT sporesc supraviețuirea celulară, angiogeneza, adaptarea metabolică, invazia și rezistența la apoptoză. Aceste anomalii sunt rare în carcinomul tiroidian papilar convențional în stadiu incipient, dar apar mai frecvent în cancerele tiroidiene slab diferențiate și anaplazice, unde contribuie la progresia tumorii și la rezistența terapeutică.
MAPK și PI3K/AKT nu acționează independent, ci interacționează prin receptori comuni, molecule de semnalizare și mecanisme de feedback. Receptorii kinazei de tirozina, cum ar fi RET, EGFR, VEGFR, FGFR, PDGFR și MET, pot activa ambele căi, în timp ce proteinele RAS reprezintă un alt punct important de convergență. Această interacțiune moleculară extinsă permite celulelor canceroase să se adapteze atunci când o cale este blocată terapeutic, ajutând la explicarea motivului pentru care tumorile devin adesea rezistente la terapiile țintite.
Dezvoltarea de teste moleculare inovatoare și terapii țintite a contribuit la îmbunătățirea abordărilor de tratament personalizat pentru pacienții cu carcinom tiroidian papilar. Viitorul ar putea aduce noi metode de terapie combinațională pentru formele agresive și rezistente la tratament ale carcinomului tiroidian papilar.
Testarea moleculară transformă evaluarea nodulilor și cancerelor tiroidiene. Deși aspirația cu ac fin rămâne abordarea de diagnostic standard, aproximativ 15–30% dintre nodulii tiroidieni oferă rezultate indecise. Testarea pentru BRAF V600E, mutațiile RAS, rearranjamentele RET/PTC, fuziunile NTRK și alte modificări moleculare poate oferi informații suplimentare despre riscul de malignitate, comportamentul tumorii, prognostic și opțiunile de tratament.
Aceste modificări moleculare identifică, de asemenea, ținte terapeutice acționabile. Inhibitorii BRAF și MEK suprimă semnalizarea MAPK, în timp ce inhibitorii selectivi RET și TRK vizează tumorile care prezintă fuziunile genetice corespunzătoare. Inhibitorii multikinazici, cum ar fi lenvatinib și cabozantinib, sunt utilizați pentru a trata cancerul tiroidian diferențiat avansat refractor la iod radioactiv, în timp ce terapiile care vizează PI3K, AKT și mTOR rămân în investigare clinică.
Deoarece blocarea unei căi poate activa cealaltă prin semnalizare compensatorie, terapiile combinaționale care vizează ambele rețele moleculare atrag un interes tot mai mare. Prin suprimarea simultană a semnalizării MAPK și PI3K/AKT, aceste abordări urmăresc să depășească rezistența la tratament și să îmbunătățească rezultatele pentru pacienții cu boală agresivă. Autorii observă, totuși, că multe strategii de combinație rămân investigationale și necesită validare clinică suplimentară.
În concluzie, perspectiva de cercetare subliniază carcinomul tiroidian papilar ca o boală determinată de căi moleculare interdependente, mai degrabă decât de o singură alterare genetică. O mai bună înțelegere a modului în care semnalizarea MAPK și PI3K/AKT cooperează ar putea îmbunătăți evaluarea riscurilor moleculare, sprijini utilizarea mai precisă a terapiilor țintite și, în cele din urmă, avansa îngrijirea personalizată pentru pacienții cu cancer tiroidian agresiv sau rezistent la tratament.
