Prescripțiile de activitate fizică gradată îmbunătățesc rezultatele funcționale în psihiatrie
De-a lungul timpului, am auzit atât de des sfatul de a face exerciții fizice încât a devenit o frază uzuală: „fă mișcare”. O nouă opinie publicată în Brain Health, bazată pe studii randomizate, meta-analize și studii de cohortă, susține că această formulare familiară nu își îndeplinește corect rolul.
Autorii argumentează că exercițiul fizic nu este doar un sfat la finalul unei consultații, ci o formă de tratament care merită să fie prescrisă. Lucrările provin din Departamentul de Psihiatrie al Universității din Ottawa și al Universității din Toronto.
Conform acestora, sănătatea cerebrală implică menținerea funcțiilor cognitive, emoționale, comportamentale și sociale pe parcursul vieții, iar exercițiul influențează aproape toate aceste domenii. Totuși, de ce este adesea tratat ca un simplu sfat de stil de viață în practica clinică?
Ce se întâmplă în creier atunci când ne mișcăm? Funcția cerebrală depinde de vase de sânge sănătoase, metabolism echilibrat, inflamație controlată și neuroplasticitate. Exercițiul afectează fiecare dintre aceste aspecte. Un model util este axa mușchi-creier: contracția mușchilor scheletici eliberează molecule semnalizatoare numite miokine, care interacționează cu căile metabolice, inflamatorii, neuroendocrine și neurotrofice legate de stare de spirit și cogniție.
Un studiu important publicat în 2011 a arătat că exercițiile aerobice au dus la o creștere a volumului hippocampului anterior la adulții în vârstă, o regiune esențială pentru memorie, îmbunătățind astfel memoria. Totuși, autorii subliniază că unele dovezi mai largi care leagă activitatea fizică de o cogniție mai bună și de încetinirea îmbătrânirii cerebrale sunt observaționale și trebuie interpretate ca atare.
În prezent, exercițiul este adesea tratat ca un simplu sfat de stil de viață. Totuși, dovezile analizate sugerează necesitatea unei prescrieri mai deliberate, care să includă tipul de activitate, frecvența, intensitatea, durata, considerentele de siguranță și un plan de urmărire, la fel cum se procedează pentru medicamente.
În ceea ce privește starea de spirit, analiza sugerează cu cea mai mare încredere că intervențiile prin activitate fizică pot reduce simptomele depresive, anxietatea, distresul psihologic și rezultatele legate de suicid. O meta-analiză din 2024 a constatat că activități precum mersul pe jos, alergarea, yoga și antrenamentul de forță au redus simptomele depresive, cu efecte mai mari observate de obicei la intensitate mai mare.
Un detaliu care ar putea fi reconfortant pentru pacienți: analizele de tip doză-răspuns sugerează că beneficiile apar și la niveluri sub țintele recomandate, aproximativ 75 de minute pe săptămână de activitate moderată. Acest lucru deschide posibilitatea ca o dozare modestă, care poate fi menținută, să conteze mai mult decât o abordare ambițioasă care nu este niciodată începută.
În cazul creierului îmbătrânit, activitatea fizică este asociată cu un risc mai mic de deteriorare cognitivă, demență de orice cauză și boala Alzheimer, activitatea fizică fiind inclusă de Organizația Mondială a Sănătății în recomandările sale pentru reducerea riscului de demență. Totuși, autorii subliniază că designul observațional limitează interpretarea cauzală.
Articolul acordă o atenție specială persoanelor cu schizofrenie și alte boli mintale severe, care au rate ridicate de comportament sedentar, boli cardiometabolice și mortalitate prematură, în parte din cauza dezavantajului social și efectelor secundare ale medicamentelor. Dovezile meta-analitice sugerează că exercițiile aerobice pot îmbunătăți cogniția globală în schizofrenie, cu posibile beneficii în memoria de lucru, atenție și cogniția socială. Acest aspect este important, deoarece deteriorarea cognitivă influențează semnificativ rezultatele funcționale, iar cele mai multe medicamente disponibile nu au efecte asupra acesteia.
„În schizofrenie, exercițiul poate influența simultan simptomele psihiatrice, cogniția și sănătatea fizică, într-o populație cu nevoi mari în toate cele trei domenii”, a spus Wong. „Dar dovezile legate de cogniție se bazează pe un set limitat de studii modeste, iar studiile adecvat dimensionate sunt ceea ce are nevoie acest domeniu în continuare.”
Ce se întâmplă cu pacienții care nu pot efectua suficiente mișcări? Modelul mușchi-creier a stârnit interesul pentru mimeticele exercițiului, agenți care ar putea reproduce teoretic unele efecte moleculare ale exercițiului. Autorii subliniază că astfel de agenți ar trebui să fie un complement pentru persoanele care se confruntă cu bariere majore în a se mișca, nu un substitut pentru activitatea fizică sigură și accesibilă.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă între 150 și 300 de minute de activitate aerobică de intensitate moderată pe săptămână pentru adulți, sau 75 până la 150 de minute de activitate viguroasă, plus întărirea mușchilor în cel puțin două zile. Siguranța este abordată direct: fragilitatea, simptomele cardiace sau respiratorii instabile sau căderile recente pot necesita evaluare medicală, supraveghere sau o pauză temporară. Pentru cei mai mulți pacienți, autorii propun o abordare gradată, începând de la o intensitate scăzută și progresând treptat.
Pentru că depresia consumă energie și motivație, primul pas poate fi mic: o plimbare de cinci minute, exerciții dintr-un scaun, o grupă supravegheată sau o activitate deja integrată în rutina zilnică, cum ar fi plimbarea câinelui.
„Punctul de plecare nu trebuie să fie impresionant. Trebuie să fie posibil”, a spus Fabiano. „Succesele mici și repetate construiesc autoeficacitate și obiceiuri, iar acestea creează condițiile pentru o activitate susținută.”
Accesibilitatea este parte a dozei. Argumentul final se referă la echitate. Clinicienii pot verifica activitatea fizică la vizitele de rutină, pot coordona cu îngrijirea primară și fizioterapia și pot conecta pacienții la programele comunitare. Totuși, autorii avertizează că prescrierea exercițiului fără a aborda accesibilitatea poate lărgi inechitățile. Soluțiile propuse sunt concrete: programe comunitare de exerciții finanțate, sprijin pentru transport și parteneriate cu centrele de recreere și comunitate. Cine poate urma o rețetă pe care nu are posibilitatea să o îndeplinească?
