Studiu de 16 ani: pierderea vederii crește riscul de demență
Prin monitorizarea atât a vederii, cât și a sănătății cognitive, cercetătorii au examinat dacă severitatea și ritmul pierderii vederii pot ajuta la identificarea vârstnicilor care necesită o monitorizare mai atentă.
Un studiu recent publicat în revista „Alzheimer’s & Dementia: Diagnosis, Assessment & Disease Monitoring” a investigat dacă deficiența vizuală este asociată statistic cu riscul de demență. Studiul pe termen lung, cu un follow-up de 16 ani, a evaluat 15.576 de adulți în vârstă care locuiesc în comunitate pentru a determina dacă severitatea deficienței vizuale și ratele longitudinale de declin al acuității vizuale erau corelate cu demența ulterioară.
Deficiența vizuală moderată până la severă a fost asociată în mod independent cu un risc crescut de demență printre participanți. Un declin vizual mai rapid a amplificat această asociere la niveluri mai slabe de acuitate vizuală. Deficiența vizuală severă a fost legată de o estimare de 2,1 ani în minus fără demență pe parcursul perioadei de studiu, comparativ cu persoanele cu vedere normală.
Aceste descoperiri sugerează că acuitatea vizuală ar putea ajuta la evaluarea riscului de demență ulterioară, însă corectarea vederii nu a demonstrat că previne demența.
Deficiența vizuală este frecventă în rândul vârstnicilor. Cercetările identifică deficitele senzoriale ca factori de risc pentru demență; totuși, deficiența vizuală rămâne adesea subdiagnosticată și subtratată. Studiile anterioare privind asocierile dintre deficiența vizuală și riscul de demență s-au bazat în mare parte pe seturi de date transversale sau retrospective sau au tratat deficiența vizuală ca o variabilă binară (prezentă sau absentă), lăsând rolurile severității deficienței și pierderii vizuale progresive puțin înțelese.
Instrumentele standard de screening cognitiv depind adesea de sarcini vizuale, crescând riscul de clasificare greșită a deficitelor vizuale ca demență. În plus, patologiile neurodegenerative pot avea o fază preclinicâ care durează un deceniu sau mai mult, ceea ce înseamnă că tulburările vizuale ar putea reflecta o cauzalitate inversă în care neurodegenerarea preclinicâ precede atât declinul vizual, cât și pe cel cognitiv.
Studiul de față a avut ca scop abordarea acestei lacune de cunoștințe printr-un studiu longitudinal la nivel teritorial în Hong Kong, care a urmărit participanții timp de până la 16 ani. Participanții erau adulți chinezi cu vârsta de 65 de ani sau mai mult (n = 15.576; vârsta medie 74,5 ani; 63,8% femei) care frecventau 18 centre de sănătate pentru vârstnici și care au fost confirmați clinic ca fiind liberi de demență la începutul studiului. Diagnosticul de demență a fost stabilit folosind criteriile Clasificării Internaționale Statistice a Bolilor și Problemelor de Sănătate Correlate, a X-a Revizuire (ICD-10) sau un scor al Evaluării Clinice a Demenței (CDR) de 1-3. Evaluările au inclus teste cognitive nonvizuale și istoric clinic, iar diagnosticele au fost revizuite independent de psihiatrii geriatrici.
Acuitatea vizuală la distanță a participanților (la început și în follow-up) a fost evaluată folosind un chart standard Snellen de 6 metri (exprimat în unități logaritmice ale unghiului minim de rezoluție [LogMAR]). Participanții purtau corecția optică obișnuită; valori LogMAR mai mari indică o vedere mai slabă. Rezultatele acuității vizuale au fost utilizate pentru a categoriza participanții în patru grupuri de severitate: 1. Vedere normală (…)
