Tratamentul precoce pentru diabet sporește șansele de supraviețuire după diagnosticare
Datele recente din Coreea de Sud sugerează că un tratament antidiabetic prompt, după depășirea pragurilor de diagnostic pentru diabetul de tip 2, poate îmbunătăți supraviețuirea, în timp ce beneficiile cardiovasculare rămân promițătoare, dar neconfirmate.
Un studiu recent publicat în jurnalul JAMA Network Open a investigat corelațiile dintre momentul inițierii tratamentului antidiabetic (ADM) și riscul de evenimente cardiovasculare adverse majore (MACE) și mortalitate la persoanele care au început recent să îndeplinească criteriile de diagnostic de laborator pentru diabetul de tip 2 (T2D).
T2D se caracterizează prin hiperglicemie cronică, care contribuie la un risc crescut de boli cardiovasculare (CVD) și deces. Complicațiile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în rândul pacienților cu T2D, iar atenuarea acestora rămâne un obiectiv terapeutic central. Ideal, screeningul regulat facilitează diagnosticarea și tratamentul la timp. Totuși, T2D este adesea nedetectat timp de ani de zile din cauza simptomelor absente sau ușoare, ceea ce întârzie tratamentul.
Un follow-up post-trial de 24 de ani al Studiului Prospectiv de Diabet din Marea Britanie a descoperit că un control glicemic mai bun la diagnosticarea T2D era asociat cu un risc mai scăzut de mortalitate și infarct miocardic (MI), în special când s-a realizat o aproape normoglicemie în primul an, iar beneficiile au persistat chiar și după deteriorarea ulterioară a glicemiei. Bazându-se pe dovezi anterioare, recent au fost recomandate intervenții farmacologice rapide la momentul diagnosticării T2D. Cu toate acestea, există dovezi limitate privind rezultatele inițierii ADM la momente specifice în legătură cu MACE și mortalitate.
În prezentul studiu, cercetătorii au explorat asocierile dintre momentul inițierii ADM și riscul de mortalitate și MACE la persoanele care au depășit recent pragurile de diagnostic de laborator pentru T2D. Studiul a implementat o emulare a unui trial țintă pentru a evalua datele de screening sanitar din Studiul de Sănătate Kangbuk Samsung (KSHS), corelate cu cererile de asigurare de sănătate din Coreea între 2013 și 2022.
Participanții KSHS care au depășit recent pragurile de diagnostic, având o glicemie plasmatică pe post (FPG) ≥ 126 mg/dL sau hemoglobină glicozilată (HbA1c) ≥ 6,5%, au fost incluși. Timpul 0, sau data de intrare în cohortă, a fost data la care aceste valori de HbA1c sau FPG au fost înregistrate pentru prima dată. Persoanele cu diagnostic de T1D sau prescripție de ADM înainte de timpul 0 au fost excluse. Echipa a definit patru strategii de tratament: inițierea ADM la 3, 6 și 12 luni de la timpul 0, și fără inițiere în termen de 12 luni (control).
ADMs includeau metformin, agonisti ai receptorilor GLP-1, sulfoniluree, insulină, meglitinide, inhibitori ai α-glucosidazei, inhibitori DPP-4, inhibitori SGLT-2 și tiazolidindione. Principalul rezultat al studiului a fost un composite modificat al MACE (accident vascular cerebral, MI și mortalitate din orice cauză), cu mortalitatea din orice cauză evaluată ca un rezultat coprimar separat. Urmărirea a continuat timp de 5 ani de la prima apariție a rezultatului sau până la data de încheiere a studiului.
Cercetătorii au emulat un trial ipotetic predefinit, urmând o abordare de clonare-cenzor-greutate. Aceștia au clonat participanții în cele patru strategii de tratament și au aplicat cenzurarea artificială ori de câte ori au apărut abateri de la strategia desemnată. Apoi, echipa a calculat greutățile inverse de probabilitate de cenzurare și a ajustat datele pentru potențialul bias de selecție introdus de cenzurarea artificială.
De asemenea, echipa a calculat diferențele de risc absolut pe cinci ani și rapoartele de risc între strategiile de tratament, utilizând probabilitățile de supraviețuire Kaplan-Meier. Au fost realizate analize de subgrup în funcție de vârstă, sex, prezența CVD prevalente, anul de intrare în cohortă, rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) și starea glicemică de bază. În plus, au fost efectuate multiple analize de sensibilitate pentru a evalua robustețea rezultatelor.
Studiul a inclus 23.452 de participanți cu o vârstă medie de 48,2 ani, dintre care 75,3% erau bărbați. Dintre aceștia, 3.651, 5.057, 6.988 și 18.521 de participanți au respectat strategiile lor desemnate pentru inițierea ADM la 3, 6 și 12 luni, respectiv fără inițiere. La bază, 24% dintre participanți aveau hipertensiune arterială, iar aproximativ 21% utilizau blocante ale receptorilor de angiotensină.
Glicemia medie FPG și HbA1c la timpul 0 erau de 141,8 mg/dL, respectiv 6,9%. În total, 21% dintre participanți au inițiat ADM în termen de 12 luni de grație, în timp ce 53,3% nu au inițiat tratamentul pe parcursul urmăririi de cinci ani. Printre clasele de ADM inițiate în termen de 12 luni de participanți, inhibitorii DPP-4 au reprezentat cea mai mare proporție (33,1%), urmați de metformin (30,7%) și inhibitorii SGLT-2 (11,8%).
Riscul absolut de MACE pe cinci ani a fost numeric mai mic odată cu inițierea timpurie a ADM, crescând de la 0,46% la 1,43% pe măsură ce inițierea a fost întârziată, deși estimările riscurilor relative pentru MACE nu au fost semnificative din punct de vedere statistic. În plus, participanții care au inițiat ADM în termen de trei luni au avut cel mai scăzut risc absolut de mortalitate din orice cauză pe cinci ani. Participanții cu inițierea ADM în termen de șase și 12 luni au avut riscuri comparabile de mortalitate din orice cauză, în timp ce grupul de control avea cel mai mare risc. Riscul de mortalitate a fost semnificativ mai mic pentru inițierea în termen de 3 luni și în termen de 12 luni comparativ cu lipsa inițierii în termen de 12 luni, în timp ce estimarea de 6 luni nu a atins semnificația statistică.
Inițierea timpurie a ADM a arătat estimări mai puternice pentru beneficiul cardiovascular în rândul femeilor, participanților cu vârsta sub 65 de ani și celor cu CVD prevalente. Este important de menționat că inițierea ADM mai devreme de 12 luni nu a fost asociată cu un risc mai scăzut în rândul participanților fără CVD de bază comparativ cu grupul de control. Analizele de sensibilitate au susținut în general robustețea acestor rezultate, deși autorii au avertizat că rezultatele din subgrupuri nu ar trebui exagerate din cauza dimensiunilor limitate ale eșantionului și a numărului scăzut de evenimente.
În concluzie, inițierea ADM în termen de 12 luni de la depășirea pragului de diagnostic pentru T2D a fost asociată cu un risc mai scăzut de mortalitate din orice cauză, cu cea mai clară reducere observată pentru inițierea în
