Un studiu asupra activității cerebrale identifică cinci tipuri distincte de depresie
Deși două persoane cu simptome considerabil diferite pot primi același diagnostic de depresie, cercetătorii au dorit să determine dacă această individualitate se manifestă și în activitatea cerebrală.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS, 2025), depresia afectează aproximativ 332 de milioane (5,2%) de adulți la nivel global. În Finlanda, depresia reprezintă cea mai comună cauză a absențelor prelungite din cauza bolii și a pensiilor de invaliditate. O echipă de cercetători de la Universitatea din Helsinki a măsurat activitatea cerebrală la 263 de persoane cu tulburare depresivă majoră și 75 de subiecți sănătoși.
Analiza a identificat cinci grupuri în care conectivitatea funcțională între regiunile cerebrale era diferită. Această conectivitate reflectă modul în care regiunile funcționează simultan, oglindind comunicarea dintre acestea.
Un aspect deosebit de interesant a fost modelele contrastante de activitate cerebrală găsite sub aceeași umbrelă a diagnosticelor de depresie. La unii indivizi, conectivitatea funcțională între regiunile cerebrale era mai puternică decât de obicei, în timp ce la alții era mai slabă.
Unul dintre grupuri s-a distins printr-o conectivitate interregională deosebit de puternică, asociată cu un abuz de substanțe mai sever. În alt grup, unde conectivitatea era slabă, simptomele de stres posttraumatic erau accentuate. Această descoperire poate explica unele dintre constatările contradictorii ale studiilor anterioare privind depresia. Același diagnostic poate fi bazat pe modificări complet opuse în activitatea cerebrală.
Această descoperire susține ideea că depresia nu este o boală biologică similară pentru toți.
Cercetătorii au împărțit pacienții cu depresie în cinci grupuri, în funcție de intensitatea și frecvența conectivității între regiunile cerebrale.
Grupul 1. Conectivitate relativ puternică între regiunile cerebrale. Simptome severe, incluzând depresie, anxietate, ruminație și o capacitate funcțională redusă.
Grupul 2. Conectivitate slabă între regiunile cerebrale. Simptome mai ușoare comparativ cu celelalte grupuri.
Grupul 3. Conectivitate slabă între regiunile cerebrale în cea mai mare parte a creierului. PTSD este un simptom pronunțat.
Grupul 4. Conectivitate variabilă între regiunile cerebrale; unele conexiuni erau slabe, altele puternice. Severitatea depresiei, abuzul de substanțe și bunăstarea precară erau simptome accentuate.
Grupul 5. Cea mai puternică conectivitate între regiunile cerebrale. Abuzul de substanțe era un simptom pronunțat, având mai puține simptome traumatice decât în alte grupuri.
Toate cele cinci grupuri s-au diferențiat de subiecții sănătoși. Diferența a fost evidentă nu doar în intensitatea conectivității, ci și în regiunile cerebrale afectate și frecvența cu care conectivitatea apărea.
Cercetătorii au utilizat magnetoencefalografia (MEG) pentru a măsura activitatea cerebrală la 263 de persoane cu depresie și 75 de subiecți sănătoși. MEG măsoară câmpuri magnetice slabe generate de activitatea electrică din creier. „MEG ne-a permis să monitorizăm activitatea electrică a creierului cu o precizie de milisecunde, ajutându-ne să ne apropiem de ceea ce se întâmplă efectiv în creier în orice moment dat. Anterior, fenotipurile depresive au fost studiate cu metode cu răspunsuri mai lente”, afirmă Palva.
Cu toate acestea, măsurarea activității cerebrale nu este suficientă pentru a atribui tratamentul corespunzător pacienților individuali.
„Nu suntem încă la punctul în care măsurătorile cerebrale pot fi folosite pentru a alege tratamentul potrivit pentru pacienți, dar studiul arată o posibilă direcție”, spune Palva.
Pe termen lung, obiectivul este de a corela simptomele pacienților cu modul în care funcționează creierele lor.
În viitor, măsurătorile activității cerebrale ar putea ajuta la identificarea terapiei potrivite mai rapid decât practica actuală, care se bazează mai mult pe încercări și erori.
