Alergarea unui maraton determină modificări măsurabile ale inimii
O revizuire a 69 de studii arată că alergătorii de maraton prezintă frecvent creșteri post-competitive ale biomarkerilor cardiaci și modificări subtile ale inimii, însă cercetătorii afirmă că dovezile nu sugerează deocamdată că aceste răspunsuri se traduc în daune cardiace durabile.
Alergarea pe distanțe lungi, cum ar fi maratoanele, poate crește nivelurile circulante ale biomarkerilor de leziune miocardică și poate altera structura și funcția cardiacă la adulți sănătoși, conform unui nou studiu publicat în BMJ Open Sport & Exercise Medicine.
Popularitatea maratoanelor ridică întrebări cu privire la siguranța cardiacă. Alergarea regulată pe distanțe lungi este asociată cu o serie de beneficii pentru sănătate, inclusiv îmbunătățiri ale sănătății cardiace și condiției fizice. Cu toate acestea, dovezile sugerează că nivelurile ridicate de alergare pe parcursul vieții pot crește riscul de boli cardiovasculare și mortalitate.
Studiile anterioare care au investigat efectele cardiovasculare ale alergării de anduranță pe termen lung, cum ar fi maratoanele, au găsit niveluri crescute ale biomarkerilor de leziune cardiacă, inclusiv troponine. În condiții clinice, nivelurile ridicate ale acestor biomarkeri au fost legate de un risc crescut de leziune miocardică, stres hemodinamic sau inflamație cardiacă la pacienți. Totuși, semnificația clinică a acestor biomarkeri în rândul sportivilor de anduranță rămâne în mare parte necunoscută.
Având în vedere popularitatea tot mai mare a competițiilor de alergare de anduranță la nivel mondial, această revizuire sistematică și meta-analiză a avut ca scop caracterizarea efectelor cardiace acute ale alergării pe distanțe lungi la adulți sănătoși.
Un total de 69 de studii au fost incluse în revizuirea sistematică după examinarea a 7.377 de înregistrări identificate din baze de date electronice. Dintre aceste studii, 49 au fost incluse în meta-analiza referitoare la biomarkerii miocardici, structură și funcție.
Meta-analiza biomarkerilor miocardici a arătat niveluri semnificativ crescute ale troponinelor T, troponinelor I și peptidei N-terminale pro-B-type natriuretic după alergarea maratonului. Nivelurile raportate ale acestor biomarkeri au depășit pragurile clinice utilizate în mod obișnuit pentru leziuni miocardice sau ischemie și pentru insuficiență cardiacă, deși semnificația acestor creșteri la sportivii de anduranță sănătoși rămâne incertă.
În ceea ce privește modificările structurale și funcționale ale inimii, meta-analiza a arătat o reducere indusă de maraton a dimensiunilor ventriculului stâng, împreună cu creșteri ale volumului și diametrului ventriculului drept. Totuși, magnitudinea acestor modificări structurale a fost modestă și nu a reflectat o relevanță clinică semnificativă.
Modificări modeste ale funcțiilor sistolice au fost, de asemenea, observate în meta-analiză. Aceste modificări au inclus o creștere de 3% a scurtării fracționale a ventriculului stâng și o reducere de 3,5% a fracției de ejecție a ventriculului drept. Aceste modificări s-au situat în afara intervalelor acceptate în mod obișnuit ca indicând o deficiență relevantă clinic a funcției ventriculare la indivizi sănătoși.
În ceea ce privește funcțiile diastolice, meta-analiza a relevat o reducere de 16% a vitezei de umplere ventriculică timpurie și o creștere de 26% a vitezei de umplere ventriculică tardivă. Aceste modificări s-au situat, de asemenea, în intervale fiziologice.
Creșterile biomarkerilor ar putea reflecta răspunsuri fiziologice la exercițiu. Această revizuire sistematică și meta-analiză sugerează că alergarea unui maraton poate declanșa modificări cardiovasculare acute la adulți sănătoși. Cu toate acestea, semnificația clinică a acestor răspunsuri rămâne incertă și necesită investigații suplimentare. De asemenea, constatările sugerează că magnitudinea acestor modificări variază în funcție de vârstă, sex, statut de antrenament, performanța în maraton și încărcătura de exercițiu generală, evidențiind diferențe substanțiale în modul în care indivizii răspund la exercițiile de anduranță.
Unul dintre cele mai constante rezultate a fost o creștere semnificativă a biomarkerilor cardiaci circulanți după finalizarea maratonului. Nivelurile de troponină din sânge, proteine reglatorii implicate în contracția mușchiului cardiac, au crescut considerabil după cursă. Deși concentrațiile ridicate de troponină sunt utilizate în medicina clinică ca markeri ai leziunilor miocardice, creșterile induse de exercițiu pot apărea prin mai multe mecanisme fiziologice și nu indică neapărat daune cardiace permanente.
Dovezile existente sugerează că exercițiile de anduranță prelungite pot crește permeabilitatea membranei celulare cardiace, permițând troponinelor să intre în fluxul sanguin.
De asemenea, alergătorii de maraton au prezentat niveluri ridicate ale peptidei N-terminale pro-B-type natriuretic (NT-proBNP), cu mai multe studii raportând concentrații peste pragurile utilizate în evaluarea insuficienței cardiace. NT-proBNP este eliberat de celulele cardiace ca răspuns la întinderea miocardului cauzată de suprasarcină de presiune sau expansiunea ventriculului stâng.
Demersurile cardiovasculare prelungite ale alergării pe distanțe lungi pot promova întinderea celulelor cardiace, activarea endocrină și hipoxia miocardică, toate acestea contribuind la creșterea eliberării de NT-proBNP. Totuși, dacă creșterile repetate ale acestui biomarker sunt asociate cu rezultate adverse pe termen lung pentru inimă rămâne necunoscut.
Pentru a evalua modificările structurale și funcționale ale inimii, majoritatea studiilor au utilizat ecocardiografia. Aceste analize au relevat reduceri modeste ale dimensiunilor ventriculului stâng, împreună cu creșteri ale volumului și diametrului ventriculului drept. Astfel de modificări nu sunt considerate anomalii structurale clinic semnificative, dar cercetătorii subliniază că sunt necesare studii de urmărire pe termen lung pentru a determina dacă expunerea repetată la exerciții extreme de anduranță ar putea contribui la remodelarea cardiacă cronică sau aritmii la indivizii susceptibili.
Analiza a mai identificat o creștere de 3% a scurtării fracționale a ventriculului stâng. Această constatare, combinată cu reducerea observată a dimensiunilor ventriculului stâng, poate reflecta o contracție îmbunătățită sau modificări temporare ale condițiilor de încărcare cardiacă în timpul și imediat după alergarea maratonului.
Mai puține studii au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), iar aceste constatări nu au replicat modificările structurale observate prin ecocardiografie. Discrepanța poate fi explicată prin diferențele în momentul evaluării.
Scanările IRM au fost efectuate, de obicei, la aproximativ șapte ore după finalizarea maratonului, în timp ce măsurătorile ecocardiografice au fost obținute imediat după cursă.
