Impactul utilizării îndelungate a Instagram asupra percepției identității corporale
Utilizarea Instagramului pe termen lung poate influența nu doar modul în care ne vedem corpurile, ci și felul în care creierul percepe corpul nostru ca fiind „al nostru”.
O sugestie formulată de un studiu științific publicat în revista internațională Computers in Human Behavior, coordonat de Giuseppe Riva de la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano, arată că expunerea îndelungată la selfie-uri și reprezentări digitale poate estompa limitele percepției care ne permit să ne recunoaștem fețele ca fiind unicele noastre. Aceasta este ipoteza cunoscută sub numele de Eroziunea Identității Corporale Digitale, care sugerează că, trăind într-o lume digitală unde fețele se aseamănă, ar putea deveni tot mai greu să ne amintim ce ne face unici.
Contextul mental al adolescenților și tinerilor adulți reprezintă o provocare majoră pentru sănătatea publică. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ unu din șapte adolescenți și unu din opt adulți suferă de o tulburare mentală. Dintre factorii de risc cei mai îngrijorători se numără cei legați de imaginea corporală și de sine. Într-o cultură din ce în ce mai concentrată pe aspectul fizic, nemulțumirea față de propriul corp este asociată cu o bunăstare psihologică scăzută și reprezintă un factor semnificativ de risc pentru dezvoltarea tulburărilor de alimentație, depresie, anxietate socială și stimă de sine scăzută.
În ultimii ani, dezbaterea științifică s-a concentrat în principal pe rolul rețelelor sociale. Platforme precum Instagram au transformat corpul într-un instrument principal de comunicare și auto-reprezentare. În aceste medii digitale, fețele și aspectul fizic sunt expuse constant, comparate, modificate prin filtre și evaluate prin like-uri și comentarii. Această comparație constantă cu imagini idealizate și adesea nerealiste poate amplifica presiunea percepută asupra aspectului personal, contribuind nu doar la o nemulțumire crescută față de propriul corp, ci și la o evaluare mai critică a acestuia.
Dar ce s-ar întâmpla dacă problema ar fi mai profundă? Riscul este ca rețelele sociale să influențeze nu doar modul în care ne evaluăm corpurile, ci și modul în care ne construim identitatea.
Studiul recent a explorat o dimensiune aproape complet neglijată: relația dintre utilizarea Instagramului și procesele care permit creierului să recunoască propria față ca aparținându-i. Corpul nu este doar o imagine. Creierul integrează zilnic informații interne, precum bătăile inimii și senzațiile fizice, cu informații din mediu, cum ar fi ceea ce vedem și atingem. Această integrare duce la o senzație fundamentală: certitudinea că acel corp este al nostru și că existăm ca indivizi separați de ceilalți.
Neurosciența arată că aceste procese reprezintă fundația identității personale. Când funcționează corespunzător, contribuie la reglementarea emoțională, la conștiința de sine și la senzația imediată că corpul nostru ne aparține. Când aceste senzații sunt „anulate”, devine mai greu să ne simțim complet „acasă” în propriul corp. De asemenea, este mai complicat să menținem o distincție stabilă între sine și ceilalți. Alterările în aceste mecanisme reprezintă un factor de vulnerabilitate pentru diverse afecțiuni clinice, inclusiv tulburări alimentare și disociative.
În cadrul studiului, au fost incluși 95 de tineri, bărbați și femei, cu o vârstă medie de 26 de ani și o experiență de aproape opt ani de utilizare a Instagramului. Participanții au fost supuși unor experiențe de realitate virtuală cunoscute sub numele de iluzii corporale. Prin sincronizarea a ceea ce o persoană vede și simte în legătură cu propriul corp, aceste proceduri pot induce temporar senzația că fața sau corpul unei alte persoane îi aparține. Folosite de ani buni în neuroștiință, iluziile corporale permit studierea solidității limitelor care separă sinele de ceilalți.
Rezultatele studiului au scos la iveală un fenomen neașteptat. Cercetătorii au observat un „efect de dozare”: cu cât istoricul de utilizare a Instagramului era mai lung, cu atât creșteau șansele ca participanții să perceapă fața unui străin arătată în realitate virtuală ca fiind a lor. Aceste descoperiri sunt interesante, deoarece se referă la față, un element esențial al identității umane.
Riva afirmă: „prin intermediul fețelor noastre ne recunoaștem în oglindă, ne construim individualitatea și suntem recunoscuți de ceilalți. Cu alte cuvinte, asociația nu apare în orice reprezentare corporală, ci anume în partea corpului cea mai legată de sentimentul identității noastre.”
Conform autorilor, aceste rezultate sugerează că expunerea prelungită la medii digitale axate pe imagine ar putea influența unele dintre procesele profunde prin care creierul construiește un sentiment de identitate, sprijinind ceea ce au definit ca „ipoteza eroziunii identității corporale”. Cu alte cuvinte, dacă trăim timp de ani într-o lume digitală în care toate fețele tind să semene între ele, riscul este că devine mai greu să ne amintim ce ne face unici.
Studiul nu dovedește că Instagram cauzează probleme de sănătate mintală, nici că aceste schimbări au neapărat consecințe negative. Totuși, deschide o nouă perspectivă asupra relației dintre tehnologie și identitate.
Sansoni explică: „Participanții implicați în studiu aparțin primei generații care a crescut cu rețele sociale: ei au început să utilizeze aceste platforme în adolescență și le-au integrat în viața de zi cu zi timp de aproape un deceniu. Dacă asociațiile cu procese fundamentale pentru construirea identității corporale deja apar în acești tineri adulți, întrebarea care se pune se referă la noile generații și la noii adolescenți, care intră în contact cu aceste tehnologii din ce în ce mai devreme și pentru perioade mai îndelungate de timp.
