Forța redusă a mâinii nu prezice independent riscul de cancer de prostată
Cercetările recente sugerează că forța redusă a mâinii nu este un predictor fiabil al riscului crescut de cancer de prostată în rândul bărbaților în vârstă.
Relația dintre forța redusă a mâinii (HGS) și cancerul de prostată a rămas, de-a lungul timpului, incertă în literatura științifică. Când medicii consideră forța de prindere ca un posibil indicator, ei deseori extrapolează din cercetările mai ample despre cancer, fără a se baza pe dovezi directe.
Un studiu publicat în jurnalul Maturitas prezintă date și analize detaliate care contestă această presupunere. „Forța redusă a mâinii (HGS) nu prezice independent riscul de cancer de prostată în rândul bărbaților europeni în vârstă,” afirmă autorii. „Deși HGS este un marker valoros al sănătății generale, rolul său în evaluarea riscului de cancer de prostată pare a fi limitat.”
Studiul se bazează pe date dintr-o cohortă longitudinală mare, formată din 64.371 de bărbați cu vârsta de 50 de ani și peste, recrutată în 2004 ca parte a primei etape a Survey of Health, Ageing, and Retirement in Europe (SHARE) și urmăriți prospectiv până în 2022.
Cancerul de prostată a fost identificat prin diagnostice raportate de medici, iar forța de prindere a fost măsurată utilizând un dinamometru Smedley. „Am aplicat regresia logistică combinată, modelele cu efecte fixe și potrivirea scorurilor de propensitate (PSM), ajustând pentru vârstă, indice de masă corporală (BMI), sănătatea mintală, condițiile cronice și efectele la nivel de țară,” au notat cercetătorii.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că aproximativ 1,5 milioane de noi cazuri de cancer de prostată apar anual la nivel global, făcându-l al doilea cel mai comun tip de cancer în rândul bărbaților și al patrulea cel mai comun cancer în general. Conform Observatorului Global al Cancerului al OMS, aproximativ 5-6 milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu cancer de prostată.
Studiul este semnificativ deoarece oferă noi perspective asupra unei posibile căi pe care medicii s-au bazat cu precauție pentru detectarea timpurie a unei boli care poate fi fatală dacă nu este diagnosticată la timp. „Pe măsură ce povara cancerului de prostată crește, identificarea factorilor de risc modificabili și a indicatorilor timpurii de vulnerabilitate devine critică pentru sănătatea publică și practica clinică,” explică cercetătorii.
Studiul, realizat de cercetători afiliați cu Universitatea din Sharjah din Emiratele Arabe Unite, în colaborare cu colegi de la Universitatea Roskilde din Danemarca, Universitatea din Helsinki din Finlanda, Shifa International Hospitals din Pakistan și Universitatea King Saud din Arabia Saudită, a arătat inițial că forța redusă a mâinii era asociată cu o creștere de 1,13 puncte procentuale a riscului de cancer de prostată. De asemenea, un model de potrivire a scorurilor de propensitate a sugerat o creștere relativă de 83% a riscului (1,30 puncte procentuale; OR = 1,949).
Cu toate acestea, după ajustarea pentru potrivirea la nivel de țară, cercetătorii au constatat că efectul forței de prindere a devenit „statistic nesemnificativ” în predicția cancerului de prostată în rândul bărbaților europeni în vârstă. Aceste descoperiri contestă presupunerile anterioare și sugerează că rolul său în diagnostic rămâne incert.
Autorii raportează că descoperirea lor cheie – absența unei asocieri statistic semnificative între forța redusă a mâinii și riscul de cancer de prostată – sugerează că HGS nu este un instrument de încredere pentru detectarea timpurie sau pentru predicția progresiei bolii.
„Astfel, se pare că HGS, ca măsură de sine stătătoare, poate să nu capteze complexitatea acestor interacțiuni biologice într-un mod care să prezică semnificativ riscul de cancer de prostată,” notează cercetătorii. Aceștia recunosc că aceste descoperiri pot părea surprinzătoare și oarecum inconsistente cu literatura existentă despre relația dintre forța de prindere și rezultatele cancerului.
Cu toate acestea, ei argumentează că o mare parte din literatura anterioară este bazată pe riscul general de cancer, mai degrabă decât pe tipuri specifice de cancer, cum ar fi cancerul de prostată. „Deși unele studii au raportat asocieri între HGS scăzut și mortalitatea crescută prin cancer, descoperirile se referă adesea la riscul general de cancer, mai degrabă decât la cancere specifice, cum ar fi cancerul de prostată,” explică cercetătorii.
Pentru a aborda aceste inconsistențe, autorii recomandă ca cercetările viitoare să utilizeze potrivirea scorurilor de propensitate (PSM) într-o populație europeană mare, cu măsurători standardizate și un accent specific pe cancerul de prostată.
Importanța studiului constă în perspectivele noi pe care le oferă asupra relației dintre forța redusă a mâinii și riscul de cancer de prostată. Autorii raportează că „deși HGS scăzut a părut inițial asociat cu un risc mai mare de cancer de prostată în modelele neajustate, această asociere a devenit statistic nesemnificativă după ajustarea pentru covariate precum vârsta, BMI, sănătatea mintală și condițiile cronice.”
Mai mult, chiar și după aplicarea PSM pentru a reduce potențialele confuzii, asocierea observată între HGS scăzut și riscul de cancer de prostată a rămas pozitivă, dar nu a mai fost statistic semnificativă, așa cum subliniază autorii. În ciuda acestor descoperiri, cercetătorii recunosc mai multe limitări care necesită considerație în cercetările viitoare.
Ei subliniază, în special, potențialul confuziei reziduale, menționând că „deși am ajustat pentru o gamă largă de covariate, factorii nepreluați, cum ar fi dieta, activitatea fizică, predispoziția genetică și utilizarea serviciilor de sănătate, ar putea influența în continuare asocierile observate.”
De asemenea, ei menționează că excluderea participanților cu artrită a mâinii ar fi putut introduce un bias de selecție, limitând astfel generalizabilitatea rezultatelor la indivizi relativ mai sănătoși. Cu toate acestea, studiul demonstrează mai multe puncte forte notabile. Dimensiunea mare a eșantionului și designul longitudinal îmbunătățesc puterea statistică și validitatea temporală a rezultatelor.
În plus, utilizarea mai multor abordări analitice, inclusiv regresia logistică combinată, modelele cu efecte fixe și PSM, oferă o evaluare robustă și cuprinzătoare a relației dintre HGS și riscul de cancer de prostată.
În concluzie, autorii afirmă că „deși HGS scăzut este inițial asociat cu un risc crescut de cancer de prostată, această relație nu rămâne semnificativă din punct de vedere statistic după ajustarea pentru covariatele relevante și aplicarea unor controale statistice robuste.” Aceste descoperiri sugerează că, deși HGS este un indicator valoros al sănătății generale și al fragilității, el poate să nu servească drept predictor independent al riscului de cancer de prostată în rândul bărba
