Comportamentul asemănător depresiei poate accelera îmbătrânirea endocrină la primate
O revizuire recentă a fost publicată în Volumul 18 al revistei Aging pe 11 iunie 2026, având titlul „Dysfuncții neuroendocrine legate de vârstă la primatele nonumane cu comportament asemănător depresiei și anxietății”.
Revizuirea, dedicată memoriei lui Dr. Mikhail (Misha) Blagosklonny, a fost realizată de Nadezhda D. Goncharova de la Complexul Kurchatov de Primatologie Medicală, Centrul Național de Cercetare „Institutul Kurchatov”, Adler, Sochi, Federația Rusă.
Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, riscul de a dezvolta tulburări legate de stres – inclusiv depresie, boli metabolice, afecțiuni cardiovasculare, declin cognitiv și condiții neurodegenerative – crește substanțial. Totuși, nu toți oamenii îmbătrânesc în același mod. Unii par mai rezistenți la stres, în timp ce alții dezvoltă tulburări endocrine și metabolice care pot accelera îmbătrânirea și boala. Înțelegerea mecanismelor biologice din spatele acestor diferențe ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu un risc mai mare și la sprijinirea unor abordări mai personalizate pentru o îmbătrânire sănătoasă.
În această revizuire, autorul rezumă decenii de cercetări experimentale care investighează modul în care îmbătrânirea afectează două sisteme neuroendocrine majore – axa hipotalamo-hipofizară-adrenală (HPA) și axa hipotalamo-hipofizară-tiroidiană (HPT) – la primatele nonumane care prezintă comportamente tipice adaptive sau comportamente asemănătoare depresiei și anxietății. Deoarece macacii rhesus seamănă strâns cu oamenii în ceea ce privește fiziologia, funcția endocrină și comportamentul, aceștia oferă un model translațional valoros pentru studierea modificărilor legate de vârstă care sunt dificile de examinat la oameni.
Cercetările arată că maimuțele mai în vârstă cu comportament asemănător depresiei și anxietății dezvoltă disfuncții mai pronunțate ale axei HPA decât animalele cu un comportament normal. Aceste animale au prezentat o reglare deficitară a feedback-ului negativ, niveluri mai ridicate de cortizol în serile și nopțile târzii, răspunsuri crescute la stresul acut și o activare mai mare a căilor hormonale legate de stres. Împreună, aceste descoperiri sugerează o reglare deficitară a răspunsurilor la stres în timpul îmbătrânirii.
Revizuirea descrie, de asemenea, modificări importante ale funcției tiroidiene legate de vârstă. Animalele mai în vârstă cu comportament asemănător depresiei și anxietății au arătat o secreție mai scăzută de tiroxină, un răspuns mai redus al tiroidei la stimularea hormonală și dovezi ale unei funcții afectate a glandei tiroide. Aceste modificări endocrine au fost însoțite de o rezistență mai mare la insulină, un metabolism al trigliceridelor alterat și o secreție redusă de insulină la animalele supraponderale, indicând că disfuncția neuroendocrină legată de stres ar putea extinde efectele sale dincolo de creier.
Este important de menționat că descoperirile sugerează că caracteristicile comportamentale pot influența modul în care sistemele endocrine îmbătrânesc. În loc să experimenteze modificări biologice identice în timp, indivizii cu o vulnerabilitate mai mare la stres pot dezvolta tulburări hormonale mai severe care contribuie la bolile legate de vârstă.
Revizuirea subliniază, de asemenea, valoarea testării endocrine funcționale. Evaluările dinamice care măsoară răspunsurile hormonale la stimularea fiziologică sau la stres ar putea oferi biomarkeri mai informați pentru vulnerabilitate decât nivelurile hormonale de repaus, permițând astfel identificarea timpurie a indivizilor cu un risc crescut pentru tulburări legate de stres.
„Monitorizarea comportamentului indivizilor, precum și funcțiile sistemelor endocrine adaptive cheie, este promițătoare pentru diagnosticul precoce al patologiei legate de vârstă, prevenția acesteia și tratamentele personalizate.”
Conform autorului, integrarea evaluării comportamentale cu biomarkerii endocrini ar putea îmbunătăți identificarea indivizilor care sunt deosebit de susceptibili la îmbătrânirea accelerată și la bolile legate de stres. Astfel de abordări ar putea, în cele din urmă, să sprijine strategii de prevenire mai personalizate și intervenții țintite menite să păstreze o îmbătrânire sănătoasă.
În ansamblu, această revizuire subliniază că modificările legate de vârstă în sistemele hormonale de stres și tiroidiene ale organismului sunt puternic influențate de caracteristicile comportamentale. Descoperirile din studiile asupra primatelor nonumane sugerează că indivizii cu comportament asemănător depresiei și anxietății pot experimenta o disfuncție endocrină mai mare pe durata îmbătrânirii, oferind o perspectivă valoroasă asupra mecanismelor care ar putea contribui la bolile legate de vârstă la oameni și informând viitoarele abordări de medicină personalizată.
