Calitatea parentingului la 3 ani influențează reacția la recompense în adolescență
Un studiu recent a arătat că stilul de parenting observat la vârsta de 3 ani este corelat cu modul în care creierul răspunde la recompensele financiare pe parcursul următorilor 15 ani, sugerând o posibilă legătură între experiențele familiale timpurii și dezvoltarea adolescenților.
Publicat în revista Communications Psychology, studiul subliniază că parentingul timpuriu are un impact semnificativ asupra dezvoltării răspunsului la recompense de-a lungul copilăriei și adolescenței. Răspunsul la recompense joacă un rol esențial în sănătatea mentală și fizică, influențând comportamentele determinate de recompense în timpul dezvoltării.
Funcționarea sistemului de recompense pozitive a fost asociată cu diverse patologii psihologice, cum ar fi depresia și consumul de substanțe. Studiile anterioare sugerează că răspunsul la recompense urmează un model curviliniu, crescând de la copilărie până la adolescență și apoi scăzând în perioada adultă, ceea ce reflectă o independență în creștere.
Există diferențe individuale în răspunsul la recompense, dar rolul expunerilor timpurii este mai puțin cunoscut. Aceste expuneri nu sunt independente de factorii genetici și temperamentali, care interacționează biologic și funcțional.
Stilurile de parenting și stresul trăit în copilărie sunt experiențe timpurii importante care pot explica diferențele individuale în dezvoltarea răspunsului la recompense. Studiile sugerează că parentingul pozitiv este asociat cu răspunsuri mai mari la recompense, în timp ce parentingul mai puțin pozitiv este legat de un răspuns redus.
Studiul de față a analizat cum se dezvoltă răspunsul la recompense de la copilărie până la adolescență, utilizând pozitivitatea recompensei (RewP) ca indicator neurofiziologic. RewP este o reacție a creierului la feedbackul care indică dacă o recompensă monetară a fost câștigată sau pierdută, măsurată prin electroencefalografie (EEG).
Cercetătorii au examinat și cum comportamentele parentale timpurii și expunerea la stres au influențat traiectoriile de dezvoltare ale răspunsului la recompense. Au fost analizate datele a 465 de tineri, dintre care 457 au participat la analizele de parenting, iar 464 la cele de stres. Majoritatea familiilor erau albe și din clasa de mijloc, iar jumătate aveau studii superioare.
Participanții au fost evaluați la fiecare trei ani, de la vârsta de 3 până la 18 ani, iar RewP a fost măsurat la aproximativ 9, 12, 15 și 18 ani, în cadrul unei sarcini de recompensă monetară. Analiza comportamentului matern a fost efectuată, axându-se pe datele mamelor, deoarece peste 95% dintre părinții implicați în sarcinile de predare erau mame.
Comportamentele parentale observate la o singură evaluare în copilărie au fost asociate cu traiectoria dezvoltării răspunsului la recompense în adolescență. Răspunsul RewP la feedbackul câștigat a arătat o traiectorie quadratică pe parcursul perioadei de evaluare. Analizele principale s-au concentrat pe RewP în răspuns la feedbackul câștigat, susținând modelul non-linear de dezvoltare.
Doar comportamentul parental pozitiv a fost asociat pozitiv cu un RewP mai mare la feedbackul câștigat, având o creștere mai abruptă de la copilărie târzie la adolescența de mijloc, urmată de o scădere accentuată în adolescența târzie. Parentingul negativ nu a avut o asociere semnificativă cu RewP la evaluarea inițială.
Totuși, un parenting negativ observat la vârsta de 3 ani a fost asociat cu o creștere mai slabă a RewP la câștiguri în timp, conform tendințelor liniare și quadratice. Asocierile cu expunerea timpurie la stres nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
Aceste rezultate nu sunt complet în concordanță cu studiile anterioare care sugerează că parentingul pozitiv și negativ sunt dimensiuni separate. Această diferență ar putea fi rezultatul strategiei de măsurare utilizate în studiul de față.
Autorii sugerează că stilurile parentale negative și pozitive nu sunt complet suprapuse, ci mai degrabă parte a unui spectru mai larg de comportamente parentale asociate prospectiv cu răspunsul la recompense. De asemenea, lipsa asocierii cu expunerea timpurie la stres poate reflecta un efect de protecție al parentingului timpuriu.
Studiul a avut mai multe limitări, cum ar fi posibilitatea ca sarcina de predare să fi crescut intruzivitatea parentală, afectând comportamentul observat. De asemenea, eșantionul era predominant alb, iar analizele de parenting s-au limitat la mame, ceea ce reduce generalizabilitatea rezultatelor.
Comportamentul parental pozitiv și negativ a fost corelat strâns, îngreunând identificarea dimensiunii mai puternic asociate cu traiectoria răspunsului la recompense. După ajustarea pentru răspunsurile neuronale la pierderi ca o covariată, doar parentingul negativ a rămas asociat cu traiectoria răspunsului la recompense.
Concluziile studiului sugerează că există o legătură între comportamentul parental observat și traiectoria de dezvoltare a răspunsului la recompense în adolescență, oferind dovezi empirice despre cum intervențiile preventive ce vizează interacțiunile părinte-copil ar putea sprijini reziliența în adolescență.
