Cazarea permanentă cu suport îmbunătățește sănătatea beneficiarilor
Persoanele care au stat în cazare permanentă cu suport timp de doi ani au raportat o sănătate mintală mai bună, o calitate a vieții mai ridicată, o reducere a consumului de substanțe și mai puțină izolare socială, subliniind modul în care locuirea stabilă și suportul adaptat pot colabora pentru a îmbunătăți bunăstarea pe termen lung.
Un studiu recent, realizat într-un singur oraș și publicat în Journal of Community Health, a constatat că printre persoanele fără adăpost, menținerea pe termen lung în cazare permanentă cu suport (PSH) este asociată cu rezultate mai bune în sănătate și a identificat factori individuali și sociali care prezic retenția în locuințe.
Cazarea permanentă cu suport (PSH) este un model social bazat pe comunitate care integrează locuirea cu suportul social pentru persoanele fără adăpost. Problema lipsei de adăpost este complexă, iar aceste persoane necesită adesea intervenții sociale și medicale multiple, pe lângă nevoia de adăpost.
Abordarea „Housing First” se bazează pe premisa că locuirea stabilă este fundamentală pentru îmbunătățirea acestor aspecte. Aceasta își propune să ofere locuințe stabile, indiferent de stabilitatea mentală a individului sau de acceptarea tratamentului pentru tulburările de consum de substanțe sau sănătate mintală.
În plus, conceptul PSH include servicii de suport pentru a aborda ratele ridicate de boli cronice, condiții de sănătate mintală, consum de substanțe și mortalitate prematură observate în rândul persoanelor fără adăpost. Aceste servicii includ managementul cazurilor, îngrijire medicală, tratament pentru sănătatea mintală și tulburările de consum de substanțe.
Sprijinul pentru PSH în SUA a crescut în ultimele două decenii, având în vedere cost-eficiența și natura sa cuprinzătoare ca intervenție pentru persoanele fără adăpost cronice. Astăzi, este modelul dominant de locuire pe termen lung pentru persoanele care experimentează lipsa de adăpost cronic.
Literatura a arătat că PSH oferă o securitate și stabilitate a locuirii mai mari decât adăposturile temporare. Cu toate acestea, impactul său asupra sănătății rămâne neclar din cauza dovezilor mixte. Deși unele studii au arătat îmbunătățiri mici ale simptomelor de sănătate mintală pe termen scurt, asocierea acestor schimbări cu retenția pe termen lung în PSH rămâne necunoscută.
De asemenea, rezidenții PSH pot părăsi acest sistem din diverse motive. De exemplu, pot decide să se mute în alte locuințe stabile non-PSH sau să revină la lipsa de adăpost.
Mai multe studii sugerează că retenția în PSH depinde atât de factori individuali, cât și de mediu. Factorii individuali includ boli mintale, utilizarea serviciilor disponibile, abuzul de substanțe, istoricul de lipsă de adăpost, vârsta, sexul, rasa, venitul și istoricul de detenție. De exemplu, persoanele mai în vârstă sunt mai predispuse să rămână mai mult timp în PSH, în timp ce femeile indigene au o probabilitate de mai puțin de jumătate de a rămâne.
Factorii de mediu includ tipul de program și locuință, caracteristicile cartierului, alegerea locuinței, personalul și suportul social. Suportul de caz a fost asociat cu retenția timp de cel puțin un an, la fel ca și maturizarea facilității de locuință.
Studiul actual a căutat dovezi pentru a ghida proiectarea acestor programe, examinând impactul PSH asupra rezultatelor de sănătate și factorii care prezic retenția în PSH. Studiul a inclus 259 de rezidenți din Santa Clara County, California, și i-a urmărit timp de 2 ani. Aproximativ 32% dintre participanți erau albi, în timp ce restul aparțineau altor grupuri etnice/raciale.
Printre descoperirile cheie ale studiului se numără că șansele de a rămâne în PSH, comparativ cu mutarea în alte locuințe stabile, erau de două ori mai mari în rândul bărbaților comparativ cu femeile. Șansele erau ușor mai mari în rândul persoanelor în vârstă.
Șansele de a rămâne în PSH erau cu aproximativ 30% până la 40% mai mici în rândul celor cu severitate mai mare a simptomelor de sănătate mintală, simptome severe de stres post-traumatic (PTSD) sau izolare socială. Un consum de substanțe mai ridicat la început era asociat cu o creștere marginal semnificativă de 17% a probabilității de a rămâne în PSH, comparativ cu mutarea în alte locuințe stabile.
Rezidenții care s-au întors la lipsa de adăpost erau mai predispuși să aibă o severitate mai mare a simptomelor de sănătate mintală la început. Studiul sugerează că retenția pe termen lung în cazarea permanentă cu suport este asociată cu rezultate de sănătate mai bune. Descoperirile susțin ideea că locuirea stabilă poate servi ca un determinant social important al sănătății, nu doar ca un adăpost.
Rezidenții pe termen lung ai PSH au raportat o calitate a vieții semnificativ mai bună și o mai mare satisfacție cu starea lor de sănătate. Aceștia aveau simptome mintale mai puțin severe și PTSD. Sănătatea comportamentală a avut, de asemenea, îmbunătățiri, participanții raportând o reducere a consumului de substanțe. Rezultatele sănătății sociale au arătat, de asemenea, o asociere pozitivă cu PSH. Rezidenții au raportat mai puțină izolare socială. Nu s-au observat diferențe statistic semnificative în funcție de vârstă, sex sau rasă.
Descoperirile sugerează că pentru persoanele cu istorii de lipsă de adăpost și nevoi complexe de sănătate, PSH poate face mai mult decât să prevină lipsa de adăpost; poate contribui la crearea stabilității care susține îmbunătățirea sau menținerea sănătății pe termen lung.
Autorii notează că actualul sistem de intrare coordonată nu reușește întotdeauna să alinieze rezidenții cu site-uri PSH care să corespundă cel mai bine nevoilor lor de servicii de suport. Aceasta este legată de rate mai scăzute de retenție cauzate de nevoile nesatisfăcute. De exemplu, persoanele fără adăpost cu tulburări de consum de substanțe și nevoi mai mari de sănătate mintală ar putea fi mai bine susținute de site-uri PSH cu servicii adecvate, decât de prima facilitate PSH disponibilă.
O altă problemă semnalată este că serviciile de suport pentru sănătatea mintală și consumul de substanțe sunt în mare parte furnizate de organizații terțe. Aceasta duce la servicii fragmentate, supraîncărcarea personalului și bugete restrânse. Comunicațiile deficitare sau problemele logistice între managerii proprietăților PSH și personalul de servicii pot reduce accesul la aceste servicii. Ca urmare, „personalul PSH raportează o încredere scăzută în intervențiile de prevenire a supradozelor la fața locului.”
Construirea unor relații mai strânse, coordonarea resurselor între furnizorii de servicii și personalul proprietății, precum și oferirea de formare suplimentară ar putea ajuta la abordarea acestor probleme. Serviciile adecvate la fața locului ar crește costurile operaționale,
