Microplasticele din orașe ar putea stimula rezistența la antibiotice
Particulele minuscule eliberate prin uzura anvelopelor auto ar putea avea un impact mai mare decât poluarea aerului, apei și solului urban.
Un articol de perspectivă recent sugerează că microplasticele provenite din anvelope ar putea crea „puncte fierbinți” în mediu, favorizând persistența genelor de rezistență la antibiotice, transferul acestora între bacterii și răspândirea lor în orașe.
Articolul, publicat în Biocontaminant, analizează dovezile tot mai crescânde care leagă microplasticele din anvelope de rezistența antimicrobiană, o provocare majoră pentru sănătatea umană, animală și ecosisteme. Particulele de anvelope sunt generate continuu prin frecarea dintre anvelope și suprafețele de drum, putând pătrunde în aer, fiind spălate în sistemele de apă pluvială, acumulându-se în râuri și sedimente sau așezându-se în solurile urbane.
„Microplasticele din anvelope nu ar trebui privite doar ca particule pasive care transportă poluanți dintr-un loc în altul”, a declarat Yuyi Yang. „Suprafețele lor, aditivii chimici și procesele de îmbătrânire pot colabora pentru a crea condiții care favorizează persistența și transferul genelor de rezistență la antibiotice.”
Cercetătorii identifică trei căi principale prin care microplasticele din anvelope ar putea amplifica riscurile asociate cu rezistența la antibiotice.
În primul rând, particulele de anvelope pot dezvolta biofilme microbiene dense, cunoscute sub numele de plastisferă de anvelope. Aceste biofilme aduc celulele bacteriene în contact strâns, facilitând astfel transferul genelor de rezistență între microorganisme prin transferul orizontal de gene.
În al doilea rând, particulele de anvelope pot elibera amestecuri complexe de substanțe chimice, inclusiv metale, antioxidanți, benzotiazoli și alți compuși organici. Unele dintre aceste substanțe pot exercita o presiune selectivă asupra bacteriilor, permițând microorganismelor rezistente și genelor lor să supraviețuiască sau să se răspândească mai eficient.
În al treilea rând, procesul de degradare și îmbătrânire poate face ca particulele de anvelope să devină mai reactive din punct de vedere chimic. Expunerea la soare, oxidarea și condițiile de mediu pot genera specii reactive de oxigen și radicali liberi persistenti. La anumite niveluri, aceste stresuri pot crește permeabilitatea membranei celulare, formarea biofilmelor și transferul de gene. Totuși, stresul oxidativ foarte puternic ar putea, de asemenea, să dăuneze bacteriilor sau materialului genetic, ceea ce înseamnă că efectele pot varia în funcție de condițiile de mediu.
Autorii subliniază că dovezile actuale rămân limitate. Revizuirea lor a identificat doar șapte studii care examinează direct particulele de anvelope sau substanțele chimice derivate din acestea în legătură cu genele de rezistență la antibiotice, bacteriile rezistente sau transferul de gene.
Pentru a determina care substanțe chimice au cel mai mare impact, echipa propune adaptarea unui cadru de evaluare a identificării toxicității. Această abordare ar separa leachatele de anvelope în fracții chimice diferite și ar măsura modul în care fiecare fracție afectează transferul plasmidic între bacterii.
Aceste descoperiri evidențiază necesitatea reducerii poluării cu particule de anvelope la sursă și interceptarea acestora înainte de a ajunge în cursurile de apă urbane. Măsurile potențiale includ filtrarea apelor pluviale, sisteme de captare pe marginea drumului, infrastructură verde și tehnologii de tratament bazate pe natură. Autorii cer, de asemenea, o monitorizare coordonată care să conecteze gestionarea mediului cu sănătatea publică și controlul rezistenței antimicrobiene.
