Cercetătorii dezvăluie mecanismul care leagă inflamația pielii de alergiile sistemice
Corpul nostru reacționează alergic atunci când sistemul imunitar reacționează greșit la substanțe inofensive, cunoscute sub numele de alergeni, cum ar fi polenul, praful sau anumite alimente.
Deși aceste reacții pot provoca adesea simptome ușoare, cum ar fi strănutul sau rinita, uneori pot declanșa o reacție severă și potențial letală, numită anafilaxie.
La persoanele cu dermatită atopică, bariera protectoare a pielii este deteriorată, permițând alergenilor să pătrundă în organism prin piele. Odată ce sistemul imunitar a fost sensibilizat la un alergen, expunerea ulterioară poate genera reacții alergice la nivelul întregului organism, un proces cunoscut sub numele de „mărșăluirea atopică”. Această întreagă desfășurare este condusă în principal de sensibilizarea cutanată la alergeni (CAS). Deși există abordări terapeutice care implică anticorpi monoclonali, mecanismul detaliat din spatele acestei traiectorii rămâne neclar.
În acest context, cercetătorii de la Universitatea de Știință din Tokyo (TUS) și Universitatea Kyoto din Japonia au descoperit un mecanism cheie care explică modul în care inflamația alergică la nivelul pielii poate progresa către o reacție alergică sistemică.
Studiul a fost disponibil online pe 9 iulie 2026 și publicat în Volumul 123, Numărul 28 al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) pe 9 iulie 2026. Echipa de cercetare a fost condusă de profesorul emerit Masato Kubo, împreună cu cercetătoarea tehnică Yasuyo Harada, Dr. Takanori Sasaki și asociatul profesor Yasutaka Motomura.
Un articol de revizuire care oferă o discuție mai detaliată asupra acestor descoperiri a fost publicat ulterior, pe 23 iulie 2026, în Volumul 2, Numărul 2, al revistei Barrier Immunity.
Studiul a identificat faptul că IL-13, o proteină de semnalizare imună (citokină) implicată în inflamația alergică, acționează asupra celulelor dendritice, sporindu-le capacitatea de a prezenta alergeni altor celule imune, un proces cunoscut sub denumirea de „licențiere”. Aceasta promovează răspunsurile imune care produc anticorpi, ce pot declanșa anafilaxie sistemică.
„Am descoperit că citokina de tip 2 IL-13 acționează nu pe celulele B sau T, ci pe celulele dendritice clasice de tip 2 (cDC2), crescând semnificativ capacitatea lor de a prezenta antigeni, inducând astfel producția de anticorpi IgE de înaltă afinitate împotriva alergenilor și conducând la anafilaxie sistemică,” a declarat Yasuyo Harada.
Pentru a investiga acest proces, cercetătorii au dezvoltat un model murin CAS care imită mărșăluirea atopică prin expunerea repetată a pielii la un alergen. Aceasta a sensibilizat sistemul imunitar și a pregătit șoarecii să producă cantități mari de anticorpi IgE de înaltă afinitate atunci când au întâlnit ulterior un alt alergen. Echipa a descoperit că IL-13 acționează specific asupra celulelor cDC2 care poartă pe suprafața lor proteinele IL13RA1, CX3CR1 și CD301b.
Cercetătorii au constatat, de asemenea, că celulele cDC2 pozitive CX3CR1 circulă în fluxul sanguin și transportă alergenii către organele limfoide secundare, cum ar fi splina. Când cercetătorii au blocat CX3CR1 cu un medicament, migrarea acestor celule cDC2 a fost sever afectată, iar producția de anticorpi IgE de înaltă afinitate a scăzut dramatic. Acest lucru a demonstrat că mișcarea celulelor cDC2 prin fluxul sanguin este esențială pentru ca sensibilizarea alergică, care începe în piele, să se dezvolte într-o reacție alergică sistemică.
Aceste descoperiri sugerează că inhibarea receptorului fractalkine CX3CR1 ar putea reprezenta o strategie terapeutică promițătoare pentru a întrerupe mărșăluirea atopică și pentru a dezvolta noi tratamente pentru bolile alergice.
Cercetătorii au căutat apoi același mecanism și în oameni. Au găsit un număr crescut de celule cDC2 pozitive IL13RA1 și CX3CR1 în probele de piele de la pacienți cu dermatită atopică și în probele de sânge de la pacienți cu boli alergice. Este important de menționat că un număr mai mare de aceste celule a fost asociat cu niveluri crescute de anticorpi IgE, sugerând că același mecanism funcționează și în bolile alergice umane.
Aceste descoperiri redefinesc, de asemenea, înțelegerea științificilor cu privire la IL-13. Cercetările anterioare au stabilit că IL-4 determină direct celulele B să treacă la producerea de anticorpi IgE. În contrast, acest studiu arată că IL-13 acționează indirect prin licențierea cDC2 pentru a coordona răspunsurile imune care conduc la anticorpi IgE de înaltă afinitate. Aceste constatări oferă o explicație moleculară pentru eficiența medicamentelor țintite pe IL-13, cum ar fi tralokinumab și lebrikizumab, în tratamentul dermatitei atopice.
De asemenea, ele identifică calea IL-13-cDC2-CX3CR1 ca un obiectiv terapeutic promițător pentru dezvoltarea de strategii care să întrerupă mărșăluirea atopică și să avanseze noi tratamente pentru bolile alergice.
„Prin blocarea licențierii cDC2, aceste terapii probabil că rup legătura dintre inflamația pielii și producția sistemică de IgE, prevenind astfel mărșăluirea atopică,” a afirmat profesorul Kubo.
Pe măsură ce bolile alergice, cum ar fi dermatita atopică, astmul și alergiile alimentare continuă să crească la nivel mondial, aceste descoperiri oferă informații mecanice importante care ar putea sprijini dezvoltarea de noi strategii terapeutice pentru a întrerupe progresia bolilor alergice și a îmbunătăți tratamentul tulburărilor alergice severe.
