Grăsimea viscerală, asociată puternic cu incontinența urinară la femei
A acumulare de grăsime în regiunea abdominală, în special grăsimea viscerală (grăsimea care se acumulează între organe), crește semnificativ riscul de incontinență urinară de stres la femei.
Un studiu realizat la Universitatea Federală din São Carlos (UFSCar) din statul São Paulo, Brazilia, susținut de FAPESP (proiectele 13/00798-2 și 22/16910-5), a identificat această regiune ca fiind cea mai puternic asociată cu scurgerea involuntară de urină, depășind grăsimea corporală totală. Rezultatele au fost publicate în European Journal of Obstetrics & Gynecology and Reproductive Biology și indică faptul că distribuția grăsimii corporale poate fi un factor mai decisiv decât greutatea în sine în explicarea acestei condiții.
Incontinența urinară de stres se caracterizează prin scurgerea involuntară de urină în timpul activităților de zi cu zi, cum ar fi tusea, râsul, ridicarea de obiecte grele sau exercițiile fizice. „Este acea scurgere urinară care apare atunci când presiunea din interiorul abdomenului crește și podeaua pelviană nu poate să o rețină”, explică Patricia Driusso, profesor de fizioterapie în sănătatea femeilor la UFSCar și consilier al studiului. Deși această condiție este adesea asociată exclusiv cu înaintarea în vârstă, nu este exclusivă femeilor în vârstă. „Se întâmplă și la femei de toate vârstele, inclusiv la femei foarte tinere. Acești mușchi ai podelei pelviene sunt rareori exercițiate pe parcursul vieții, iar fără un antrenament adecvat, ei pot deveni slabi și își pot pierde funcția”, afirmă ea.
Studiul face parte dintr-o linie mai amplă de cercetare asupra disfuncțiilor podelei pelviene, care includ incontinența urinară, incontinența fecală, prolapsul organelor pelvine (când structuri precum uterul și vezica urinară coboară prin canalul vaginal), disfuncția sexuală și durerea pelviană cronică. În această etapă, cercetătorii au decis să investigheze în mod special relația dintre distribuția grăsimii corporale și scurgerea urinară. Fizioterapeuta Ana Jéssica dos Santos Sousa, primul autor al studiului, a realizat cercetarea în parteneriat cu Universitatea de Vest din Michigan, Statele Unite.
Rezultatele au fost obținute prin evaluarea a 99 de femei cu vârste între 18 și 49 de ani, recrutate în orașul São Carlos. Studiul s-a concentrat exclusiv pe femei, deoarece incontinența urinară este semnificativ mai frecventă în această populație. La bărbați, problema este de obicei asociată cu intervențiile chirurgicale la prostată. La femei, sunt implicați mai mulți factori, inclusiv caracteristici anatomice, sarcina, menopauza și un stres mai mare asupra podelei pelviene.
Participantele nu trebuiau să aibă un diagnostic anterior de incontinență și aveau un indice de masă corporală (IMC) variat pentru a permite compararea diferitelor profiluri. Femeile au fost supuse unui test numit Dual-Energy X-ray Absorptiometry (DXA), considerat standardul de aur pentru analiza compoziției corporale. DXA poate măsura nu doar cantitatea totală de grăsime, ci și distribuția acesteia în regiunile specifice ale corpului.
Cercetătorii au analizat grăsimea totală, grăsimea abdominală (android), grăsimea din regiunea pelviană (ginoid) și grăsimea viscerală, care se află între organe. În plus, au administrat chestionare validate pentru a identifica incontinența și a evalua impactul acesteia asupra calității vieții femeilor. Aproximativ 39,4% dintre participante au raportat episoade de scurgere urinară, o cifră consistentă cu estimările internaționale.
„Problema este adesea subraportată, dar chiar și câteva episoade de scurgere urinară indică faptul că mecanismul de continență nu funcționează corect”, avertizează profesoara, subliniind că multe femei normalizează scurgerile minore, crezând că sunt incidente izolate.
În privința impactului grăsimii viscerale, rezultatele au arătat că femeile cu cantități mai mari de grăsime corporală erau mai predispuse să experimenteze incontinență. Totuși, cel mai important rezultat a fost rolul grăsimii viscerale. Prezența acestui tip de grăsime a crescut probabilitatea de incontinență urinară de stres cu aproximativ 51%. „Acesta a fost cel mai puternic factor asociat. Ne-am imaginat că grăsimea din regiunea ginecologică, fiind mai aproape de podeaua pelviană, ar avea o influență mai mare, dar ceea ce a reieșit a fost grăsimea viscerală”, spune Driusso.
Potrivit ei, există două explicații posibile. Prima este mecanică. Pe măsură ce grăsimea viscerală se acumulează în cavitatea abdominală, aceasta crește presiunea asupra organelor interne și suprasolicită podeaua pelviană, care este structura responsabilă cu susținerea vezicii urinare și controlul fluxului de urină. „Greutatea excesivă în această regiune creează o tensiune constantă. În timp, acești mușchi pot deveni mai obosiți și mai puțin eficienți”, explică cercetătoarea.
A doua mecanism este metabolic. Grăsimea viscerală nu funcționează doar ca un depozit de energie; aceasta este activă din punct de vedere metabolic și eliberează substanțe inflamatorii care circulă în organism. Acest proces poate compromite calitatea mușchilor și reduce capacitatea de contracție, inclusiv a mușchilor podelei pelviene. „Vorbind despre inflamația cronică de grad scăzut, care afectează diferite țesuturi din organism. Aceasta poate contribui și la slăbirea mușchilor”, spune profesoara.
Obezitatea este deja recunoscută ca un factor de risc pentru incontinența urinară, alături de înaintarea în vârstă, menopauză, numărul de sarcini și condițiile de naștere. În ceea ce privește nașterea, Driusso atrage atenția: „Problema nu este nașterea în sine, ci îngrijirea obstetricianului. Intervențiile inadecvate, cum ar fi epiziotomia [o incizie chirurgicală efectuată în perineu, regiunea musculară dintre vagin și anus, în timpul nașterii vaginale pentru a lărgi deschiderea vaginală], pot crește riscul de disfuncție a podelei pelviene”, afirmă ea.
În privința prevenției și tratamentului, Driusso subliniază importanța studiului, care arată că greutatea excesivă și modul în care grăsimea este distribuită în corp pot influența dezvoltarea problemei, chiar și la femeile cu un IMC normal. Totuși, din moment ce acesta este un studiu transversal, care analizează participanții într-un singur moment în timp, cercetătorii nu pot stabili o relație cauză-efect; pot doar concluziona că există o asociere între factori. Cu toate acestea, descoperirile ajută la orientarea strategiilor de prevenție și îngrijire.
Una dintre principalele forme de tratament este întărirea mușchilor podelei pelviene prin fizioterapia în sănătatea femeilor. „Astăzi, avem un nivel ridicat de dovezi că antrenamentul acestor mușchi este eficient.
