Legătura dintre fragilitate și sănătatea inimii este mai strânsă decât se credea
Un articol de revizuire publicat în Journal of Human Hypertension analizează fragilitatea cardiovasculară, un nou fenotip de fragilitate care vizează să surprindă relația bidirecțională dintre fragilitate și sistemul cardiovascular.
Progresele în sistemele de sănătate și îmbunătățirile în speranța de viață au dus la o creștere a populației vârstnice la nivel mondial, însoțită de o prevalență crescândă a fragilității. Fragilitatea este o afecțiune clinică legată de vârstă, caracterizată prin rezerve fiziologice reduse și o vulnerabilitate crescută, care fac persoanele în vârstă mai susceptibile la declinul sănătății chiar și în fața unor stresori minori.
Modelele cele mai frecvent utilizate pentru evaluarea fragilității sunt Scala Clinică Rockwood pentru deficite cumulative și fenomenul lui Fried pentru fragilitatea fizică. Totuși, aceste modele nu surprind pe deplin baza biologică a fragilității și nu explorează în mod cuprinzător factorii cardiovasculare, cognitivi și psihosociali asociați cu fragilitatea.
Recent, au fost dezvoltate noi modele pentru a evalua noi domenii sau fenotipuri de fragilitate, cum ar fi fragilitatea vasculară, cognitivă și socială. Totuși, fragilitatea cardiovasculară rămâne o zonă neexplorată.
Este bine stabilit că există o relație bidirecțională între fragilitate și morbiditatea și mortalitatea cardiovasculară. Pre-frailty și fragilitatea au fost asociate cu un risc global cu 70% mai mare de boli cardiovasculare, în timp ce fragilitatea a fost legată de un risc aproape de trei ori mai mare de moarte cardiovasculară.
Se presupune că relația dintre fragilitate și morbiditatea și mortalitatea cardiovasculară poate fi determinată de stresul oxidativ, inflamație, deteriorarea ADN-ului, modificări cardiace, disfuncții endocrine, senescență celulară și modificări epigenetice. Existența acestei relații bidirecționale subliniază necesitatea de a identifica mecanismele biologice și modificările vasculare asociate cu fragilitatea cardiovasculară.
Autorii articolului de revizuire actual au ipotezat că dezvoltarea unui indice de fragilitate cardiovasculară pentru a defini rolul fragilității în îmbătrânirea cardiovasculară ar putea ajuta la prognoza și managementul personalizat al fragilității cardiovasculare la persoanele în vârstă.
Persoanele în vârstă cu fragilitate prezintă niveluri mai ridicate de stres oxidativ și inflamație comparativ cu cele fără fragilitate. Termenul „oxi-inflammaging” a fost introdus pentru a descrie asocierea dintre stresul oxidativ și inflamația care apare în timpul îmbătrânirii. Factori precum alimentația precară, un stil de viață sedentar, susceptibilitatea genetică și comorbiditățile legate de vârstă au fost asociați cu producția de radicali liberi și deteriorarea oxidativă a țesuturilor, care pot contribui la acest proces.
Mai multe studii au identificat biomarkeri de inflamație și stres oxidativ asociați cu un risc crescut de fragilitate. De asemenea, s-au observat niveluri mai scăzute de antioxidanți alături de biomarkeri de stres oxidativ mai ridicați la persoanele cu fragilitate. Multe dintre aceste dovezi sunt de natură transversală, așa că direcționalitatea și cauzalitatea rămân incerte. Aceste observații sugerează că oxi-inflammaging ar putea contribui la patofiziologia fragilității.
Oxi-inflammaging a fost, de asemenea, legat de patogeneza bolilor cardiovasculare. Bolile cardiovasculare și fragilitatea sunt puternic asociate în ambele direcții, în timp ce factorii de stil de viață asociați cu riscul bolilor cardiovasculare au fost implicați în etiologia oxi-inflammaging.
Pentru că fragilitatea și bolile cardiovasculare sunt asociate bidirecțional, abordarea fragilității cardiovasculare prin strategii care vizează factorii de risc comuni ar putea ajuta la îmbunătățirea sănătății generale.
Îmbătrânirea vasculară, caracterizată prin modificări structurale și funcționale ale vaselor de sânge de-a lungul timpului, este puternic asociată cu îmbătrânirea cronologică și poate fi un predictor mai bun al fragilității decât vârsta în sine. Aceste modificări conduc la rigidizarea vasculară, care, la rândul său, alterează fluxul sanguin și afectează sistemul cardiovascular.
Rigiditatea arterială este asociată independent cu hipertensiunea sistolică izolată la persoanele în vârstă. De asemenea, a fost constant legată de fragilitate și dizabilitate, inclusiv incidente de fragilitate în studii longitudinale.
Aceste observații susțin posibilitatea ca intervențiile menite să reducă rigiditatea arterială sau îmbătrânirea vasculară să reducă hipertensiunea și riscurile cardiovasculare, având implicații potențiale pentru fragilitate.
Reglarea defectuoasă a tensiunii arteriale poate apărea sub formă de hipertensiune, hipertensiune sistolică izolată, hipotensiune ortostatică și hipertensiune de halat alb la persoanele vârstnice, în special la cele cu fragilitate. Interacțiunea complexă dintre hipertensiune, hipotensiune ortostatică și fragilitate este determinată în principal de variabilitatea tensiunii arteriale, disfuncția autonomică, disfuncția endotelială și rigiditatea vasculară.
Factorii de risc asociați frecvent cu aceste afecțiuni, cum ar fi diabetul, fibrilația atrială, boala renală cronică, accidentul vascular cerebral și insuficiența cardiacă, pot explica de asemenea această interacțiune complexă.
Oxi-inflammagingul vascular poate contribui la deteriorarea endotelială, care, la rândul său, afectează expansiunea vasculară și funcția baroreceptorilor. De asemenea, este cunoscut că rigiditatea vasculară reduce sensibilitatea baroreceptorilor, contribuind la hipotensiunea ortostatică. Aceste mecanisme sunt interconectate și agravate atât de procesul de îmbătrânire, cât și de fragilitate.
Fragilitatea și hipertensiunea coexistă frecvent la persoanele în vârstă, dar managementul terapeutic al hipertensiunii în fragilitate rămâne inconcludent. O analiză a studiului HYVET a arătat că fragilitatea nu părea să modifice beneficiile tratamentului antihipertensiv la adulții cu vârsta de peste 80 de ani.
Dovezile observaționale au asociat tensiunea arterială mai scăzută cu mortalitatea excesivă la persoanele vârstnice fragile, în timp ce hipertensiunea nu este în general asociată cu o mortalitate mai mare la persoanele în vârstă de 85 de ani sau mai mult, indiferent de statutul de fragilitate.
Ghidurile internaționale privind hipertensiunea, inclusiv cele ale Societății Europene de Hipertensiune și ale Institutului Național pentru Sănătate și Îngrijire Excelentă, recomandă concentrare pe judecata clinică și evaluarea raportului risc-beneficiu la persoanele vârstnice cu fragilitate și multimorbiditate. Aceasta reflectă lipsa de dovezi în această populație, deoarece persoanele vârstnice fragile, în special cele cu fragilitate mai severă, au fost în general excluse sau subreprezentate în studiile clinice axate pe managementul hipertensiunii.
Această revizuire subliniază necesitatea investigării unui fenotip și a unui indice de fragilitate cardiovasculară care să incorporeze rolurile importante ale reglării tensiunii arteriale
