Rutine variate de îngrijire pentru limfedemul cervical intern, conform unui studiu
Limfedemul cervical intern apare atunci când tratamentele pentru cancer afectează sau blochează drenajul limfatic, provocând acumularea de lichid în cavitatea bucală, faringe sau laringe.
Prevalența sa după tratamentele pentru cancerul capului și gâtului variază între 74% și 96%, iar această afecțiune poate afecta înghițirea, respirația, vorbirea, vocea și calitatea vieții pacienților. Există sisteme de gradare endoscopică disponibile, iar metodele imagistice sunt în dezvoltare, însă nu există un consens clinic sau dovezi de înaltă calitate care să identifice un tratament eficient.
Studiile internaționale au documentat practici variabile, responsabilități profesionale neclare și acces inegal la servicii specializate. Datorită diferențelor în rolurile profesionale între sistemele de sănătate, a fost necesară o evaluare națională extinsă pentru a clarifica modul în care limfedemul intern este gestionat în prezent în Suedia.
Un studiu publicat pe 14 iulie 2026 în European Journal of Cancer Care de echipa lui Karin Sjögren de la Universitatea Lund arată că profesioniștii din reabilitare din Suedia nu au rutine de evaluare consistente, competențe suficiente și metode bazate pe dovezi pentru gestionarea acestei afecțiuni.
Cercetătorii au realizat un studiu observațional transversal folosind chestionare web specifice profesiilor distribuite în Suedia între 11 ianuarie și 29 februarie 2024. Respondentii eligibili au fost logopezi, kinetoterapeuți și terapeuți specializați în limfedem care au tratat mai mult de un pacient cu cancer la cap și gât în anul anterior. Recrutarea a început prin rețele profesionale și a continuat prin metoda „snowball sampling”. Chestionarele au combinat întrebări cu alegere multiplă despre experiență, evaluare, tratament și competență autoevaluată, cu două întrebări deschise despre provocări și observații suplimentare.
Răspunsurile cantitative au fost rezumate folosind statistici descriptive, în timp ce răspunsurile la întrebările deschise au fost supuse unei condensări sistematice a textului. Din 69 de respondenți, 65 au îndeplinit criteriile de eligibilitate: 28 logopezi și 37 kinetoterapeuți și/sau terapeuți specializați în limfedem. Numai 25% din fiecare grup profesional a documentat sistematic limfedemul intern, în timp ce 39% din logopezi și 25% din kinetoterapeuți/terapeuți în limfedem nu l-au înregistrat niciodată.
Deși evaluarea flexibilă endoscopică a înghițirii era disponibilă pentru 75% dintre logopezi, doar 7,1% au utilizat Scala Edemului Patterson revizuită. Kinetoterapeuții și terapeuții în limfedem s-au bazat în principal pe palpatie, inspecție neajutată, raporturile pacienților sau evaluările realizate de alți profesioniști; tratamentele lor s-au adaptat în mare parte abordărilor utilizate pentru limfedemul extern, inclusiv drenaj manual, activitate fizică și compresie. Logopezii au tratat rar limfedemul intern și, cel mai frecvent, au trimis pacienții în altă parte, deși 54% au afirmat că acesta influențează reabilitarea disfagiei și 89% au spus că afectează reabilitarea vocii.
Competența autoevaluată a fost predominant inexistentă sau limitată: doar 8% dintre logopezi și 11% dintre kinetoterapeuți/terapeuți în limfedem au evaluat-o ca fiind bună sau foarte bună.
Aproape nouă din zece respondenți au dorit educație suplimentară, iar aproape toți au raportat o nevoie de dezvoltare profesională. Analiza calitativă a identificat patru teme interconectate: lipsa de conștientizare, locația dificil de observat a afecțiunii, metode și ghiduri insuficiente și colaborarea multidisciplinară slabă, evidențiind cum responsabilitățile neclare și trimiterile întârziate pot lăsa pacienții fără îngrijiri coordonate.
Studiul conchide că limfedemul cervical intern este recunoscut și abordat doar inconsistent în cadrul reabilitării cancerului din Suedia. Fiecare profesie deține expertiză relevantă, dar incompletă: kinetoterapeuții și terapeuții în limfedem înțeleg fiziologia și tratamentul limfatic, în timp ce logopezii aduc cunoștințe despre înghițire, voce și funcția căilor respiratorii superioare, precum și acces la evaluarea endoscopică. Combinarea acestor puncte forte prin rutine comune, educație țintită, trimitere la timp și echipe multidisciplinare ar putea ajuta la închiderea actualului decalaj în îngrijire. De asemenea, autorii solicită studii riguroase pentru a valida instrumentele de evaluare și a determina dacă intervențiile existente sau emergente pot reduce umflarea internă și îmbunătăți funcția pacienților.
